Ce ne spunem când nu ne vorbim, Chris Simion

Ce ne spunem cand nu ne vorbim, Chris SimionAceastă carte, ca oricare altă carte, are cititorii împărțiți. Unii au citit romanul și le-a plăcut, ceilalți l-au citit și-l critică. Fiecare categorie este liberă și are dreptul să susțină sau să conteste o carte pentru care a dat bani.
Nu am să critic niciodată un om care-și susține punctul de vedere, chiar dacă opinia lui este diferită de a mea. Nu am criticat niciodată un autor autohton sau străin pentru modul în care își scrie cărțile, pe care eu decid și aleg să le cumpăr.
Cumpărarea unei cărți este o alegere pe care mi-o asum, indiferent dacă, după lectură, decid ca este o carte bună sau dimpotrivă, una mai puțin inspirată, pentru mine.
Fiecare carte își are cititorii ei și dacă o carte îmi displace este pentru ca aleg sa o citesc într-un moment nepotrivit, dar asta nu înseamnă că respectiva carte este prost scrisă sau nu este bună.
Ce ne spunem când nu ne vorbim este despre iubire, despre trăire, mulțumire, împăcare, liniște, pace, dar și reversul ei.Despre lupta fiecăruia cu sine , cu alții și cu sentimentele pe care le trezește în interiorul fiecăruia. Despre frica sau puterea de a merge mereu mai departe. E despre agățarea, de cele mai multe ori de iubire – ca și cum iubirea este o liană care ajută la supraviețuire.
Mie mi-a plăcut mult Ce ne spunem când nu ne vorbim, Chris Simion. Eu am citit cartea cu sufletul, mai puțin cu ochii și mintea. Am simțit totul..pentru că și eu am avut perioada mea, în care am ales să mă izolez, să tac, să mă ascund în mine, să mă îndepărtez și să nu spun nimic nimănui.
Pentru mine această carte nu a fost doar o înșiruire de cuvinte, ci o oglindă, un moment de sinceritate, un moment intim – în care mi-am văzut trecutul, mi-am retrăit fricile, mi-am resimțit  emoțiile și mi-am revăzut reacțiile, dar și suferința.
Fiecare carte are un mesaj în spatele cuvintelor, a întregii povești ce stă în fața ochilor, scrisă negru pe alb. Din acest motiv cartea aceasta trebuie simțită, abia apoi citită. Aceasta este părerea mea, decizia de a o citi sau nu, îți aparține în totalitate.
Cartea Ce ne spunem când nu ne vorbim, Chris Simion își merită fiecare bănuț, din punctul meu de vedere. Poate fi cumpărată de aici, la preț redus și cu transport gratuit.
Lectură plăcută!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Anca
19 ianuarie 2017 at 1:57 PM

Eu încă nu am citit cartea, dar totul ma atrage. Felicitări pentru prezentarea ta!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.