Despre Anna Karenina, Lev Tolstoi

Anna Karenina, TolstoiDeja m-am apucat de Surprize de citit a lunii ianuarie. Am anunțat în ultima zi a anului 2014 că luna asta citesc Anna Karenina, Lev Tolstoi. Mă așteaptă peste 900 de pagini, iar acesta este unul din motivele pentru care am amânat-o pana acum. Acum nu se mai poate :).
Am lăsat-o să aștepte, căci uneori cărțile cărămidă mă cam sperie. Am acest roman în ediția de la Adevărul, în două volume. Și le citesc până la finalul lunii.
Un alt motiv pentru care am tot amânat să o citesc este următorul: mi s-a tot spus că este o carte tristă. Da, de fiecare dată când ziceam că vreau să o citesc, și că o voi citi imediat după ce termin cartea pe care o citeam atunci, mi se spunea că e așa de tristă că mă va deprima, iar în acea perioadă eram foarte… lipsită de motivație.
Așa a ajuns cartea să rămână necitită atâta amar de vreme.
Acum să nu exageram, așa-i? O fi tristă, dar nu mă poate deprima o carte. Nu pe mine – cea mereu zâmbăreață. Asta ar fi culmea veseliei :).
Așa cum îți spuneam, deja am început să o citesc și îmi place, dar cred că voi reveni cu impresii despre carte și lectură pe parcurs. Și dacă am ceva impresii de lectură, scriu aici.
Sunt curioasă. Tu ce carte citești acum? Lectură plăcută.. orice ai citi.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

10 ianuarie 2015 at 9:16 PM

Momentan nu am inceput nici o carte, inca lenevesc de la inceputul anului (shame on me), dar am citit Anna Karenina si m-a fascinat… ma bucur mult sa o vad si pe lista altora 🙂 Sa ai spor, e o carte pe care nu o vei uita.



10 ianuarie 2015 at 9:47 PM

Superba carte, interesanta abordarea din articolul postat. Nu e deprimanta, dar te va misca, macar putin. 🙂 Mai recomand, daca mi se permite, Sonata Kreutzer, Tolstoi. 🙂



10 ianuarie 2015 at 11:45 PM

Eu citesc Medeea și copiii ei de Ludmila Ulițkaia. Am început-o azi și deja sunt foarte captivată. Și eu vreau să citesc Anna Karenina, dar nu știu când mă voi încumeta. Am nevoie de o anumită dispoziție ca să mă lansez într-o lectură așa vastă. Numai bine în noul an!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu mi-e frică, Paula Săcui

10 ianuarie 2015