Cea mai cea din iunie 2015 (1)

cea mai cea iunie 2015Gândindu-mă la ce anume să mai scriu pe blog, mi-a venit  ideea de a alege în fiecare lună cea mai frumoasă carte pe care am citit-o pe parcursul a 30 (31) de zile. Am ales să scriu doar despre o singură carte, dar știi deja că îmi va fi foarte, foarte greu să aleg doar una din toate minunățiile citite, nu?
În iunie 2015 nu am citit foarte mult, nu cât mi-aș fi dorit – mie niciodată nu mi se pare mult sau suficient, dar chiar și așa, din toate, am două cărți care se ”luptă” în mintea și inima mea pentru locul fruntaș. Cine să câștige? Cea mai frumoasă? Cea mai bună? Sau cea mai dragă carte?
Așa că am găsit o soluție de ”compromis”: Voi alege de fiecare dată cărțile care mi-au plăcut cel mai mult și voi face din toate o nouă recenzie. Da, recenzie de aia în care vorbesc despre cărți, dar nu spun nimic despre ele :). Că tare-mi mai place să mă joc. Pun în joc cuvintele și imaginația. Toate pentru a trezi la viață curiozitatea, pofta și plăcerea pentru lectură.
De foarte multe ori viața nu îți dă exact ceea ce vrei, exact așa cum vrei și când vrei tu. Viața este o continuă provocare, o continuă lecție și proces de transformare a ta, a ceea ce simți și a ceea ce te înconjoară. Nu, nu mă înțelege greșit, nu vreau să bat în cuie lozinca ”viața îți dă doar ce vrea pentru că așa are chef ea să-ți dea”. Niciodată nu primești doar bune sau doar rele. Primești bune, iar din rele poți învăța binele, te poți foloși de toate pentru a evolua.
Viața e o continuă provocare. Pe care vrei, nu vrei, o accepți fără să te gândești prea mult. Te duci cu capul înainte, te avânți doar pentru că ești mult prea curios să afli ce se ascunde în spate, ce e nevăzut. Necunoscutul atrage, secretele, misterul, nevoia de a cunoaște și de a descoperi e poate infinit mai mare decât nevoia de a cântări, de a te gândi la riscuri, la timp.
Accepți provocarea, iar atunci când faci primul pas spre a afla ceea ce oricum te va schimba pentru totdeauna, pare ușor, pare atât de simplu încât faci un salt cât rece pași – suficient cât să nu mai poți da înapoi, cât să nu mai poți să renunți. Atunci singura soluție este să mergi mai departe, chiar dacă sufletul tremură odată cu tot corpul, chiar dacă lacrimile curg sau piedicile îți rănesc trupul.
Ai vrut să afli ceea ce nu a îndrăznit nimeni să cerceteze, ai vrut să fii cu un pas  în fața tuturor. Ești, dar trebuie să ai curaj să-ți asumi și consecințele curajului tău debordant. Dacă ai avut curajul să pornești la drum să afli un adevăr, atunci curajul tău trebuie să rămână la fel de mare și atunci când adevărul vizual – și de la fața locului este cu totul altfel decât ai crezut tu înainte să pornești pe calea acesta.
Pe drumul adevărului dai nas în nas cu fricile ,cu toate scenarii sumbre, cu toate coborâșurile, temerile, cu nevoia de schimbare extrem de bruscă, cu nesiguranța, falsitatea, răutatea, pericolul, lipsurile, singurătatea și  și lacrimile. Tot aici, pe acest drum vei cunoaște și liniștea, pacea, iubirea, prietenia și comunicarea și poate vei crede că totul a trecut, că ai făcut față provocării. Poate da, poate nu. Poate liniștea, pace și recăpătarea echilibrului te ajută și te pregătesc pentru următoarea provocare.
Asta-i Provocarea, de Simona Stoica. E doar o pauză. E un sfârșit deschizător de drumuri. Urmează un nou început palpitant.
După fiecare provocare a vieții, te retragi în liniște, te retragi în interiorul tău, în singurele camere de hotel pe care le porți cu tine încă din ziua nașterii tale. Vorbesc ca din carte, vei spune, dar să știi că ai cu tine întotdeauna camere de hotel în care e nevoie să intri mai des sau mai rar.  Acestea toate formează sufletul tău.
Intri mereu – sau ar trebui să intri zilnic în fiecare din camerele hotelului tău interior. Pentru a face curățenie, pentru a elibera, pentru a aerisi. E nevoie ca din când în când să mai renunți la tot ce-ai adunat de-a lungul vieții, să elimini vina, durerea, să vindeci rănile sau măcar să le descoperi de sub pansamente pentru a le ajuta să se vindece mai repede, să renunți la resentimente, la ranchiună, la înverșunare și să parfumezi totul cu iubire și iertare. Deschide fiecare fereastra a camerelor de hotel și lasă totul să iasă. Să iasă pe fereastra eliberării totale de lanțurile constrângerii și a compromisului.
În alte camere de hotel e nevoie doar de iertare și iubire, de blândețe și înțelegere, de renunțare la măști și renunțare la orgolii. E nevoie doar de îmbrățișare și eliberarea frumosului din sertarul noptierei pe care zace o lampa mereu stinsă.
În alte camere nu ai mai aerisit de când te-a rănit fostul partener, cel pe care l-ai numit ani la rând ”iubirea vieții tale”. Nu ai mai intrat aici de când el a ieșit trântindu-ți în față faptul că o iubește pe ea – una mult mai tânără, mai trasă prin inel și mereu aranjată și scoasă ca din cutie. Nu ai mai intrat aici din acea zi de toamnă ploioasă, din secunda în care el a trântit ușa și a dispărut din viața ta în brațele celeilalte. Și-n câte brațe s-a mai refugiat. Suficiente, draga mea. Suficiente și a trecut suficient timp ca tu să-l uiți, să-l ierți și să cureți totul, să renunți la toate amintirile ce încă te mai leagă de el.
Mai ai o cameră în care nu ai mai intrat de ani buni. În camera asta te afli TU – adevărata tu, cu foarte bune, bune și mai puțin bune. În camera asta în care ar trebui să-ți petreci tot timpul, căci aici este prezentul și fericirea ta, viața și visele tale imposibile, încrederea ți nevoia de a fi și de a face ceva cu ceea ce ești. Împacă-te cu tine și acceptă-te așa cum ești: perfectă cu toate defectele perfecte pe care le ai. Scrie pe ușa camerei că aici este iubirea. Acolo ești tu. Iubirea ești tu.
În ultima cameră este prietenia și toți prietenii tăi de-o viață. Acolo sunt și cei care s-au numit cândva prietenii tăi, cei cu care ai împărțit și ultima bucată de pâine, ultima porție de mâncare și patul.  Intră și nu-i privi absentă sau cu ură. Nu le oferi gheață din tine, ci căldura, căci ei de asta au nevoie. Pentru a se ierta. Împacă-te cu toți. Cu tine și cu cei care ți-au greșit, te-au rănit sau vorbit cu alții pe la colțuri de perete crăpat. Împacă-te, îmbrățișează-i și condu-i de mână la ieșire.
Tu ești prea bună. Tu ești iubire. Nu păstra în camere de hotel nimic din ce nu te reprezintă, nimic din ceea ce nu te ajută să fii tu mereu ceea ce ești cu adevărat: Iubire cu chip de om minunat.
Asta-i Camere de Hotel, Anda Docea
și vreau să cred că e doar începutul unei povești ce continuă să se scrie.
Mulțumesc, dragele mele. Mulțumesc mult, Simona și Anda pentru această călătorie prin cărțile voastre!
 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.