Recenzie: Becks merge la școală, Cristina Boncea

Știu deja faptul că-mi voi atrage antipatii și comentarii răutăcioase cu această notă oferită romanului, dar și pin intermediul acestei recenzii.  Oricare ar fi reacțiile, contez pe maturitatea fiecăruia – pe cât posibil.
Totuși îmi păstrez încrederea că de anul trecut , când s-a lansat Octopussy ne-am mai copt la minte și am înțeles un lucru esențial pentru sănătatea noastră: există loc sub soare pentru fiecare.
Becks e altfel, de diferită și, pentru liniștea celor care nu au putut citi Octopussy de rușine, vreau să-i îndemn să-și dea vălul negru de pe ochi, căci..nu de alta, dar chiar trăiți în lumea asta și aceste vremuri în care totul este posibil, unde lucrurile se schimbă și toți ne adaptăm cum putem. Cei care nu vor să accepte realitatea prezentă, nu trebuie să trăiască precum struțul.
Pe cuvânt că nu am înțeles, șocul și groaza, dar de aceasta dată Becks este o adolescentă aproape normală, pregătită să trăiască toate experiențele pe care i le oferă viața de liceană într-o altă țară.
Cum am găsit-o pe Becks în această nouă etapă a vieții? Cuvântul potrivit ar fi: schimbată sau transformată într-o domnișoară gata să-și asume anumite responsabilități.
Gustă din plin avantajele, dar și dezavantajele libertății, am întâlnit în paginile cărții o adolescentă rebelă, dar foarte ok. Nu, nu s-a cumințit, ba chiar e și mai hotărâtă să își găsească propriul drum. Este mereu în căutarea propriului sine. Se pierde, se regăsește, suferă, trăiește, simte.
Da, și în această etapă din viața ei, adolescenta caută, experimentează, se revoltă, acceptă, se implică sufletește, dăruiește și se dăruiește. Da, și acum Becks rămâne fidelă a stilului ei de viață, limbajul este libertin și colorat.
Și totuși ce e nou? Maturitatea. Replicile mature, lecțiile învățate, puterea de a accepta și de a lua decizii radicale fără a se gândi foarte mult, evoluție, claritate, acțiune.
Dar dacă vei citi acest volum 2 doar de dragul de a citi, doar pentru scenele deocheate și replicile fără perdea, pentru a trăi șocul, atunci doar de asta vei avea parte. Dacă ai citi acest volum al trilogiei pentru a (re)cunoaște un anumit tip de comportament uman, pentru a înțelege mesajele subtile transmise de autoarea Cristina Boncea. Dacă acorzi o atențe sporită lecturii, este imposibil să nu percepi mesajele.
Mă disperă oamenii care citesc doar pentru a aduna un numar, o listă de titluri, dar la final, să nu poată vorbi liber despre o carte citită. E urât și dureros să nu-ți placă o carte, dar e și mai urâtă atitudinea și reacția ta atunci când vorbești urât despre o carte – dar la noi mulți vorbesc urât despre omul care a scris cartea, nu despre ceea ce a scris. Ai dreptul să judeci cartea, să-ți placă sau nu. Ai dreptul să-ți placă, sau nu un om, dar NU ai nici un drept să-l judeci și să-l jignești pentru că el a avut mai mult curaj ca tine.
Cărțile Cristinei Boncea scot orice cititor din zona de confort, dă de gândit și dacă ești suficient de inteligent – nu o lua personal, căci nu e o jignire la adresa ta, nu te lasă până nu-ți adresezi și niște întrebări comode sau incomode.
Becks este în fiecare dintre noi, se ascunde în noi, stă cuminte acolo și iese în evidență doar atunci când avem nevoie de ea pentru a ne scutura bine de tot. Becks e în noi, dar nu toți avem curajul personajului creionat de Cristina Boncea: atât de perfect și în armonie cu natura umană a acestui mileniu. Becks nu se teme, nu renunță, dar renunță să se mai lupte. Becks este curajul, acel curaj nebun pe care adolescentele din viața reală ar vrea să-l aibă. Becks – curajul din noi moare și reînvie de un milion de ori.
Scriu aici, negru pe alb: Becks merge la școală mi-a plăcut mai mult decât primul volum al trilogiei Octopussy.  De ce? Habar nu am, dar mi-a plăcut mai mult, iar finalul a fost neașteptat, surpinzător , fantastic. Pentru final am vrut să mă supăr puțin pe Cristina, dar imediat am înțeles faptul că un cu totul alt final..nu își avea rostul.
Vă mai anunț că o poți întâlni pe Becks oricând, căci este în tine mereu. Și chiar ar fi indicat să o mai scoți la lumină din când în când. Pe Becks Cristina Boncea (curajoasa Cristina Boncea o poți întâlni sâmbătă, pe 4 iunie la Bookfest – Salonul Internațional de Carte 2016. Detalii despre lansare ai aici.
Despre volumul trei al trilogiei am ceva idei, da chiar nu vreau să le scot din mintea mea, ci să mă las surprinsă de ceea ce urmează. Bine, hai.. doar o idee: Nu m-ar mira ca ultimul volum să aibă în titlul său și numele Hyena.
Cartea o poți avea la tine în bibliotecă dacă mergi la Bookfest – vei avea parte și de o lansare pe cinste, o vei cunoaște pe autoare și o să-ți poți achiziționa romanul cu autograf. Dacă nu ajungi la Târgul de Carte, ei bine, atunci poți achiziționa cartea de pe site-ul Editurii Herg Benet. Aici te așteaptă Becks a ta oricând.
Știu că ceea ce am făcut și scris eu aici, în această prezentare a cărții Cristinei Boncea, nu se prea poate numi recenzie, dar cred că prietenii mei autorii (mai ales cei de la Herg Benet) mă cunosc de acum, și stiu că eu sunt fata care face recenzii de carte, fără să dea spoilere, uneori chiar și fără să spună ceva din acțiunea cărții. Asta-s eu, iar eu îți mulțumesc mult Cristina pentru faptul că mi-ai oferit și a doua ta carte spre citire și recenzare. Mulțumesc mult pentru încredere și prietenie.

Lectura acestei cărți va fi plăcută doar dacă deschizi bine ochii și nu-ți închizi mintea și sufletul cu lacătul indiferenței.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.