Bucurie regăsită, Danielle Steel

Bucurie regăsită, Danielle Steel este povestea mea despre cum să retrăiești emoțiile trecutului. Cartea aceasta a ajuns în biblioteca mea acum ceva ani, prin martie 2002, când nici măcar nu citeam mai mult decât o carte pe lună.
La ani de la cumpărarea ei, a ajuns în mâinile mele, dar nu am avut niciun fel de așteptarea, niciun fel de emoție, căci era doar o carte ( în mintea mea), iar pe atunci nu prea găseam ceva extraordinar în paginile cărților. Da, cât de nepotrivit gândeam atunci, cât de greu îmi este să scriu acum că, pe atunci, nu mă dădeam în vânt după lectură.
Senzația de a avea o carte în mână, de a mă lasă purtată într-o altă realitate – care mă făcea să uit de propriile probleme și stare emoțională, ideea că nu eu sunt cea care contează, că nu mai sunt eu cea care avea cele mai multe probleme și griji, mi-a dat o stare de bine, m-a deconectat, m:-a ajutat și vindecat.
Printr-o minune numită LECTURĂ, am descoperit puterea vindecării, plăcerea de a afla, de a călători, de a explora, de a gusta, de a simți, de a trăi, de a plânge și râde cu lacrimi.
Odată cu această carte mi-am regăsit și eu bucuria de a mă trezi dimineața, de a avea zilnic o activitate care să-mi ocupe timpul liber și mintea, de a zâmbi și de a mă bucura făcând ceva plăcut, cu adevărat relaxant, frumos și util.
Bucurie regăsită de Danielle Steel – este amintirea mea neprețuită, căci de la ea a pornit toată nebunia asta frumoasă.
Romanul, povestea, personajele, emoțiile,  toate mi-au fost de ajutor, toate mi-au trezit setea de lectură, dorința de a ieși din depresie.
Nu știu dacă mai există o carte astfel, la fel sau asemănătoare – de existat..există, dar eu nu am mai căutat. Și asta pentru că nu mi-am dorit ca un alt roman să ia locul acestuia in sufletul meu. Egoism? Prostie? Naivitate? Poate toate la un loc.
Toate cele 200 (și ceva) de pagini m-au purtat pe aripile dorului, ale melancoliei, ale zâmbetului ascuns. Mi-au destăinuit taine interioare despre care nici măcar nu bănuiam.
Întreaga poveste mi-a vorbit despre mulțumire, recunoștință, iubire pentru familie și semeni, despre boală, pierdere, durere, speranță, încredere, răsplată divină, despre acceptare. Dar și despre răspunsurile pe care le primim întotdeauna, despre bunătatea, blândețe și negație – care niciodată nu ar trebui să fie un răspuns.
Bucurie regăsită de Danielle Steel m-a impresionat până la lacrimi, m-a mângâiat, vindecat, m-a îmbrățișat. Mi-a transmis că nu sunt singură, ca voi reuși, iar pentru asta NU trebuie să-mi doresc să mor sau să nu mai sufăr.
Bucurie regăsită de Danielle Steel nu este ceea ce pare a fi. Nu este doar povestea unei familii greu încercate de viața nedreaptă ( cum ar spune mulți), nu este nici despre pierderea cuiva drag ( nu este acesta un spoiller). Sigur, toate acestea sunt dureroase, sfâșietoare, sunt motive pentru a fi trist – și nu zice nimeni să nu fii trist, la pământ, dar romanul subliniază altă idee esențială: orice ar fi,NU-ȚI pierde speranța.
Bucurie regăsită este una din acele cărți, care pe de o parte întristează, dar bucură, pe de altă parte. Rupe bucăți din tine, dar te montează la loc, făcându-te mai puternic.
Dacă ai citit cartea, recomandă-mi lecturi vindecatoare, ca acestea. Îmi plac și poveștile triste. Dacă nu ai citit, fă cumva și nu mai amâna. Finalul este fericit.
Te ajută targulcartii.ro să ai porția ta de Bucurie regăsită.
Lectură savuroasă! Dar nu lăsa tristețea să rămână în sufletul tău mai mult decât este cazul!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.