Seria Alina Marinescu, Monica Ramirez (Partea a doua) – Librex

Și mai mult pericol și tensiune – e posibil asta? Da! Totul crește la cote alarmante, Alina continuă să se expună, să-și îndeplinească misiunea – cea mai periculoasă dintre toate. Toate-s periculoase, dar de această dată, Alina are rolul de a intra în gura lupului – cel mai mare pericol biped. Acceptă misiunea în care moartea e aproape de realitate, dar are un scop – unul la care toți din Elite au îndrăznit să viseze măcar o dată.
Reușește Alina să împlinească misiunea și să își vadă visul cu ochii? E posibil să pășească în lumină? Oare aceasta este luminița de la capătul tunelului?
O carte buna doar spune o poveste care ar trebui să dea o stare de bine cititorului.  Seria Alina Marinescu va fi imposibil de uitat, iar dorința de a reciti fiecare pagină.. va reveni mai curând decât mă aștept.
Dacă ai curaj să te arunci în abis, pregătește-te să nu te mai recunoști nici măcar tu. Atunci când o faci, duci luptă contra cronometru, o luptă personală, o luptă interioară, dar și o nevoie permanentă de eliberare.
Aruncarea în abis este o autopedepsire, o modalitate sigură pe care Alina o aplică propriului suflet, o refulate a realității dureroase – o realitate în care a ucis, pe alții, dar și pe ea. Odată cu fiecare misiune îndeplinită, Alina își semnează sentința și se îndreaptă spre moartea totală – nu de puține ori s-a aruncat în brațele ei. Nu de puține ori a fost salvată de îngerul ei cu ochi verzi, dar a devenit și ea salvatoarea propriului înger.
Se aruncă fiecare in abisul propriu și personal, iar această aruncare în  hău, nu este altceva decât o nouă luptă din marele război al întunericului, unde nu e nevoie de oameni, ci de fantome, de umbre mereu gata să câștige. În abis nu este nevoie de suflet, ci de supraviețuire, de sânge rece, de putere și strategii care să te mențină în umbra realității.

Lupta în abis este un joc periculos, o ruletă rusească,  cu o deviză clară: Luptă sau fugi.

Cine o vreau pe Alina, dar cine o are, de fapt? Jocul este pentru cei puternici, iar Alina este puterea ce înfruntă totul fără să clipească. Cine va avea curajul să i se dueleze, să renunțe la umanitate și propriul suflet pentru a câștiga întregul război?
Luptă sau mori, căci altfel devii propriul prizonier. 
Alina luptă fără să se gândească la sine. E o luptă care își cere tributul, nu neapărat finalul. Viața nu mai există, sufletul ei e îngropat demult, mintea-i execută exact ceea ce a învățat.
Ea a fost într-un abis nesfârșit, într-o luptă interioară ce s-a exteriorizat si a  acaparat pe orice si-a dorit să o urmeze.
În ciuda amprentei Elite, Alina- fantoma mea iubită, reușește să rămână fermă, să încalce reguli și să-și urmeze instinctul.
Va reuși planul care o va elibera de trecut, de întuneric și un  viitor ce nu-i aparține?
Și-a dat viața și sufletul Organizației Elite, ea nu mai poate controla nimic. Sau poate e doar o aparență. Nimic nu e pentru totdeauna, nimic nu este imposibil, nimic nu rămâne neschimbat, iar ea știe asta foarte bine.
Cui aparține inima Alinei? Bate încă pentru Marius? Mai simte ceva pentru Alex?  Oricare ar fi răspunsul, într-un final, Alina este elita, poate că este salvatoarea tuturor din Elite, ba chiar salvare pentru ea însăși.
Într-o lume întunecată, plină de fantome cu chip de om și suflete de oțel, iubirea este interzisă, are gust amar, dar și puteri nebănuite.
Scopul scuză mijloacele, dar niciodată nu aduce bucurie, ci doar gândul că s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. 
Scopul scuză mijloacele, iar Alina devine doar un mijloc pentru a reuși. Și doar scopul o ajută să continue în abisul infernal, in infernul fără sfârșit.
Pericolul pândește, umorul rezistă, iubirea contează prea puțin, rezistența picură putere prin orificii minuscule și  Elite – Alina, se înalță în zbor precum o pasăre decisă să nu-și înceteze călătoria.
Alina – vie, puternică precum este o armă cu mii de tăișuri, pregătită oricand să intre în jocul periculos al supraviețuirii. Este arma Elite sau arma personală și neprețuită a celor doi bărbați ce știu prea bine că Alina nu va mai fi niciodată a nimănui, indiferent de sentimente?
Dacă SSO și Elite au transformat-o pe Alina, într-o umbră, pregătită oricând pentru o misiune periculoasă, pentru a ucide, aceasta este mai mult decât pare, decât vrea Elite, sau recunosc toți cei din jur.
O ultimă misiune i-ar fi adus libertatea..sau moartea, iar Alina riscă. Și pleacă în călătoria spre moarte, spre nicăieri.
În cadrul ultimei misiuni aproape imposibilă, Al-Qaeda, o distruge fără milă și deține controlul total asupra Alinei, asupra minții ei, reușind să devină una cu ei.  Dar nici măcar atunci Alina nu a scăpat, nu a fost eliberată de chin. Moartea nu vine, iar revenirea la Elite înseamnă confruntarea tuturor cu o necunoscută.
Alina a cunoscut iadul de pe pământ și îl retrăiește cu fiecare amintire ce i se derulează în minte, cu fiecare coșmar, cu fiecare clipă în care  stă departe de toți cei care o îndrăgesc și o vor alături, refuzând să iasă din el,  să-l părăsească. Chiar dacă șederea in iadul auto-impus nu făcea altceva decât să o distrugă și mai mult.
Luptele interioare o antrenează pe Alina pentru fiecare zi pe care e nevoită să o înfrunte.
În lumea Elite este imposibil să nu privești trădarea în ochi. Este necesar să simți  întotdeauna gustul dezamăgirii și al durerii.
Pentru o organizație precum este Elite, secretele nu  rămân niciodată departe, dar se întâmplă să fie nevoită să plătească scump și, să simtă și ea, la rândul ei, un gust amar..pe cel al  răzbunării. Care e prețul? Pierdere. Va pierde Elite sau va câștiga? Va pieri sau se va redresa?
Există o șansă pentru schimbare, pentru eliberare, pentru viață, căci viața contează și are prioritate. Dar nu neaparat viața agenților operativi, ci viața organizației, în general.
Am iubit-o pe Alina din prima clipă, i-am  apreciat puterea, caracterul, deciziile, modul cum a decis de fiecare dată pentru ea, dar și pentru cei pe care îi iubește. Am iubit-o pentru firea ei extrem de calculată, pentru atitudine, pentru fiecare misiune îndeplinită. Am iubit-o pentru că a știut să dețină controlul, chiar și atunci când era vorba despre Elite.
Are o nouă misiune de îndeplinit.Și o va face, căci poate tot ce își propune. Alina Marinescu – cea care m-a zdruncinat, învățat și acceptat. Alina, Alex și Marius, trei suflete libere în captivitate, mereu într-un labirint întortochiat.
Multă emoție, mulți nervi, momente în care am zâmbit cu toată fața, clipe în care am iubit, am urât și am vrut să împart pumni. Ghiciți cui? Am țipăt în multe situații în care nu înțelegeam atitudinea, cuvintele și adevăratul scop.
De multe ori mi-am dorit o putere incredibilă și să ajung lângă Alex. Nu l-am înjurat, dar  i-am zis “prostuțule” de câteva ori, căci m-a cam..enervat.
21433570_1221260174641835_7638180799962939392_n(1)
Recunosc: eu, Laura..Am urlat la Alex. Am urlat în tăcere, căci nu am vrut să sperii pe nimeni,  dar în mintea mea i-am spus ce cred. A înțeles. Mi-a vorbit despre iubirea adevărată, iubirea ce a simțit-o, o simte și o va simți pentru Alina. Și a dovedit totul cu vârf și îndesat.
Pe Marius.. Oh, pe el.. Nu am putu decât să-l apreciez pentru loialitatea față de Alina – au reușit împreună ceea ce părea imposibil, ireal.
Elite este dovada clară că doar cei puternici rezistă, ca doar cei mai buni reușesc, iar Alina reușește asta cu sau fără Elite. Este puternică, este cea mai bună și iubită. Este femeia perfectă, iar sufletul ei tânjește după o schimbare, după o minune, după altceva…altfel.
Nu am niciun dubiu.. Monica va suprinde  total în continuare, iar pe Alina și Alex îi voi iubi. Sunt sigură că Marius nu va fi mai prejos..
Cântă durerea ce-mi sfrederește prin interior, doare fiecare cuțit de gheață aruncat în sufletul lui Alex, iar Brett nu se lasă niciodată: atacă, rănește, se folosește de oameni, de sentimentele lor – totul pentru a obține ceea ce vrea, dar vrea ceea ce obține? Brett uită cine e Alex sau merge la risc. Și reușește să mă enerveze maxim, să-mi doresc putere și să pocnesc în stânga și dreapta, să păruiesc fără să mă uit pe cine. Jenka – nu o cunosc suficient, dar recunosc tiparul uman, și recunosc, nu-mi place deloc, iar dacă e cine cred, dacă o să pice masca, atunci.. tăcere, căci cuvintele sunt de prisos.
Îl apreciez pe Alex. Aș zice că nu se teme de nimic. Aș zice că se aruncă de bună-voie în gura lupului ca să-l răpească întunericul, să-l înghită, să-l ducă departe de realitatea care oricum nu mai poate fi schimbată. Nici timpul nu mai poate fi dat înapoi, dar Alex nu merită ceea ce trăiește. Niciun agent operativ Elite nu merită, și totuși.. acceptă fără să obiecteze.
Mi-a plâns inima încă din secunda în care Alex află un adevăr ce-ar fi trebuit să schimbe complet viața lui, realitatea în care trăiește, în care-și vede viitorul, dar el știe prea bine că în Elite viitorul nu există, nu are niciun fel de control asupra lui. Mi-a plâns sufletul când, am simțit durerea în decizia lui – care-l îndepărtează total de.. oglinda lui.
Pentru Alina și Marius provocările sunt departe de a se termina. Cei doi își trăiesc viața și povestea departe de Elite, dar asta nu înseamnă că dorul și pericolul nu le dă târcoale. Duc lipsa misiunilor, a vieții de agenți operativi, dar gustă și din pericol, simt teama și gândul că au fost descoperiți, le cam dă târcoale.
Monica a reușit să mă facă să simt fiecare durere, să vizualizez fiecare imagine a terorii, să simt durerea odată cu Alex și să-mi tremure inima de frică, să-mi mușc buzele pentru a nu izbucni în lacrimi – de neputință. L-am văzut pe Alex chinuit și..nu am putut decât să mă rog ” Doamne, să nu dureze mult”, dar fiecare cuvânt a durat o veșnicie, durerea intrându-mi pe sub piele.
M-am simțit vinovată pentru opinia mea despre Brett, e adevărat că doar pentru câteva minute, vrând parcă să-mi retrag cuvintele scrise în ceea ce îl privește. De ce? Pentru că am zărit la orizont o urmă de umanitate, căci..ce să vezi? Și Brett are secrete și nu e deloc mândru când este deconspirat.
Totul a durat puțin, căci sângele mi-a clocotit instant! Cum aș fi putut să cred că există suflet acolo unde nu există nimic. Nu doar că doare, dar e cu atât mai tristă constatarea asta, căci tiparul Brett nu e pe cale de dispariție, din păcate. Este doar cel  care folosește pe alții pentru a se acoperi, a se proteja, a da bine în fața superiorilor. Brett se crede invincibil, dar nu este – indiferent ce va face și oricât de mult rău ar face. Face rău ca să-i fie bine, iar scaunul lui să nu se clatine. Nu dețin adevărul absolut, dar orice aemănare cu realitatea..este pur întâmplătoare. Nu o fi adevărul, dar asta simt. Și-am fost elegantă – deși i-aș fi scos ochii. l-aș fi plesnit peste ochi. fizic sau doar verbal, dar la ce bun?
Se folosește de cei buni, dar uită un lucru esențial: cei buni nu se ignoră niciodată.
Și poate a făcut rău, iar povestea se repetă, a revenit de acolo de unde s-a oprit mult prea brusc, dar nu am cum să nu scriu asta: O ADMIR pe ALINA! Îi admir curajul! Ea măcar a riscat. Alex și Marius la fel. Ei măcar au făcut ceva, dar ”Șeful inexistent” nu are nici măcar un dram de curaj – teama și lașitatea îl caracterizează. Dar lașii nu sunt niciodată cei mai buni, nu sunt puternici, nici invincibili.
Iar când faci imposibilul posibil – retrezești ura în sufletul unei mame și a unui tată, să te ții bine, căci nu ai cum să scapi și să te numești șef, cel mai puternic, lider.
Lasă-i să se bucure de reușita care oricum le va da bătăi de cap. Cei dintâi dau de necaz, atunci când bănuiesc (doar) cât de puternică este o femeie – vor fi luați prin surprinde, dar va fi prea târziu să acționeze pentru a se salva.
Va urma…

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: