Am deschis cartea și am pătruns în era relaxării, dar nu m-am gândit o secundă la faptul că mă voi regăsi în cartea asta, că voi regăsi bucăți de suflet – făcute cioburi, nici răni pe care, la naiba! le credeam închise, cicatrizate, ba chiar și vindecate. Dar de unde? Georgiana Vâju a știu să deschidă ușa sufletului meu cu cheia potrivită, a stiut unde să răscolească, pe ce butoane să apese, ce amintiri să trezească, unde să insiste, unde să mângâie și cu ce emoție să vindece tot ce-a găsit în străfundul ființei mele.
A știu și nu prea. A știut că mă va atinge, că mă va bucura, că-mi va plăcea, dar nu a știut că a scris despre mine. Da, mi-a zis! Mi-a zis că toate spunem la fel, dar nu mă privește ce au spus, ce spun sau vor spune alte cititoare, eu spun ce simt. Și spun adevărul sufletului meu. A scris despre mine, pentru mine, pentru sufletul meu și pentru vindecarea de.. trecutul meu, de iubirile neimplinite -a căror respirație sacadată o simt și acum în suflet. A scris despre mine, despre durerile. iubirile, suferințele din care am tot gustat de-a lungul anilor. Iubiri dulci-amărui, din care m-aș fi înfruptat cu sete, cu toată ființa, cu o condiție: să fiu lăsată, să nu fiu respinsă. Dar am picat testele, iar iubirile mele doar mi-au atins buzele sufletului, lăsând în urmă doar parfumul, nu și aroma lor. Și doar pentru o secundă.
Nu te împiedica de mine, te implor! și Georgiana Vâju mi-au amintit de iubirile a căror parfum a persistat mult în viața mea, au lăsat dâre adânci în ființa mea – unele prin blândețea dureroasă, altele prin tăieturile în carne vie.
Cartea Georgianei nu a rănit, nu m-a făcut să plâng cu sughițuri, nu m-a făcut să-njur, nici să-mi plâng de milă, deși poate asta se subînțelege din tot ce-am scris mai sus. NU! Nu te împiedica de mine, te implor! mi-a redeschis ușa spre trecut – nu întâmplător, nu cu scopul de a retrăi dureri, ci doar pentru a face pace cu trecutul meu, pentru a mă împăca cu mine, cea din trecut, pentru a mă ierta, pentru a mă revedea și a mă compara pe mine cu mine. Și există o diferență enormă între mine de atunci .. și mine de acum.
Nu te împiedica de mine, te implor! a fost ocazia perfectă să mă revăd, să mă caut printre amintiri, să mă privesc cu blândețe, cu iubire. Cartea aceasta nu este doar o ficțiune – cel puțin, nu pentru mine. Eu am simțit cartea ca o eliberare, ca o oază de liniște, o șansă spre libertate. Ce fel de libertate? Libertatea de a crede, de a te încrede, de a iubi și de a fi fericit. De ce? Pentru că merit!
Abia acum când scriu recenzia (dacă asta poate fi numită așa), am conștientizat că acest roman e mai mult chiar și decât am zis până acum. Nu te împiedica de mine, te implor! a fost un îndemn pentru mine. Și rămâne un îndemn. Și este un îndemn pentru fiecare. Fii atentă la titlul cărții.  E chiar așa! Nu te împiedica de trecut, de prezent, de oameni, de gura lor, de etichete, de nimeni și nimic. Atunci când vrei și poți să fii fericită, FII FERICITĂ și atât! E un semnal, o rugăminte a autoarei, a propriet tale ființe, a propriului tău suflet. Ești rugată, ești implorată să nu te mai împiedici de ceea ce există, de ceea ce îți închipui că există, de ceea ce zici tu că stă în calea fericirii.
Hai Laura! Mai scrie ceva și pentru cititor, nu doar pentru autor!
Am fost și Ana. Am avut episoade depresive lungi și dese, momente în care nu voiam decât să plâng, nu voiam decât un semn din parte oamenilor – de care eram dependentă: de atenția lor, de afecțiunea lor, de cuvintele lor. Și dacă cumva nu le primeam, pica cerul pe mine.
Înainte de a citi Nu te împiedica de mine, te impor! am auzit variante pro, dar și variante în care Ana era bolnavă, iar Iv era un ipocrit, un mitocan, un  fals, iar eu aș întreba de ce e un mitocan? De ce fals? Pentru că nu a târâit cu Ana pe jos? Pentru că nu a făcut-o în fel și chip? Sau poate pentru că nu prea mai există bărbați calmi, blânzi, care să vorbească frumos cu o femeie? De ce e fals? Pentru că voia să o protejeze, să o trezească din amorțeală și să o determine să iasă din criza de isterie? De ce e mitocan? Pentru că vorbea peste ea ca să se facă auzit? De ce? Bolnavă? Ana! Da, poate! Nu trupul se îmbolnăvește primul, ci sufletul. Ana avea sufletul bolnav! Să nu ne arătăm figurile că știm noi despre cum ar fi trebuit scrisă cartea și despre cum trebuia să fie personajele. Nu știm, dacă știam scriam noi o carte, nu așteptam să citim una.
Știi? Am ajuns să trăim într-o lume în care nu mai știm să facem diferența, nu mai simțim, nu privim decât superficial și tratăm pe toată lumea la fel, căci ”cu toții sunt la fel în ziua de azi!” Hai mă lași cu teorii de genul? Mi-am amintit de vorba aia ”Toți bărbații sunt porci” Nu am să pricep niciodată de ce? Doar pentru că un bărbat nu îți este potrivit, nu înseamnă că e cumva anume. Înseamnă doar că ai făcut (și tu și el) o alegere nepotrivită, căci se întâmplă. Dar ce e porc pentru tine, pentru alta poate fi prinț. E vorba doar de percepție, de orice altceva vrei tu, dar nu poți băga în oala cu mocirlă toți masculii – doar pentru că știi tu că toți sunt așa, pentru că tu ai trăit și știi. NU! Tu ai trăit ceea ce ai ales să trăiești!
Bărbați precum Iv există, mai există și vor mai exista! Și mai buni ca Iv și ceva mai puțini buni ca el. Bunătatea la bărbați nu e pe cale de dispariție – Nu te împiedica de asta, de implor! Bărbații buni există și vei cunoasște și tu unul într-o zi. Ai răbdare!
Am mai auzit că povestea nu pare reală pentru că nimeni nu se internează în spital de bună voie, pentru că cel care ajunge la spital, nu ajunge acolo singur. Aici tot despre generalizare e vorba. Și nu uita: Nu te împiedica de generalizare, te implor!
Cu toată piedica asta, cu toată generalizarea despre bărbați, despre ce e și ce nu e verosimil, pot să-ți spun doar că mie mi-a plăcut mult cartea. Și am refuzat să citesc orice recenzie și orice opinie despre cartea lu` Vâju Și nu m-am împiedicat de nici un ”ghiont” presărat prin online.
M-am revăzut și mai tare în Ana. M-am recunoscut în ea ca într-o oglindă. Amândouă am suferit până la sufocare, până la refuz, până la intersecția dintre ”Continui și mă rătăcesc” și ”Mă salvez – sunt importantă!” . Amândouă am luat taurul de coarne – am fost și împunse, dar nu am cedat! Am cerut ajutorul verbal sau nu. Oricât ne-a fost de greu, am mers până la capăt. Am avut chiar și momente când, la jumătatea drumului, am zis că..nu mai putem, că nu mai vrem, că e greu și oricum imposibil.
Fix când am zis că ne oprim și că e imposibil, atunci am descoperit că orice e posibil. Fix atunci am  simțit două mâini puternice, o voce caldă ce ne-a mângâiat, un suflet plin de iubire și răbdare – un bărbat, câte un bărbat ne-a stat alături. Ana a avut noroc de Iv, Laura a fost și ea norocoasă – și nici acum nu știe ce-a făcut de a avut așa noroc. Pentu Ana au urmat momente de liniște, de înțelegere, a avut parte de susținere – vindecare fizică și sufletească.  Pentru Laura nu mai zic…
Cât de bine o înțeleg pe Ana! Prin toate fazele prin care a trecut, internată fiind, nu cerea decât atenție, afecțiune și confirmări – că nu va rămâne singură indiferent în ce se va transforma, iar Iv era mereu acolo. Când a fost nervoasă, Iv a încasat toate bobârnacele, când era nervoasă, Iv era spurcat de nervii ei din cap până în picioare, iar Iv le-a acceptat. Iar când, spre binele ei, ridica tonul și-i arunca în fața un adevăr pe care nu-și dorea să-l accepte, Ana se supăra, ca după puțin timp să-și ceară scuze că a vorbit așa. Ce ți-e și cu femeiile astea! Și tot Iv e mitocan? – retoric întreb.
Nu! Să știi că nu toate femeile nu se comportă așa din răutate – atenție! Am zis că nu toate! Sunt unele suflete sensibile, cu nevoi speciale/aparte, cu dorințe interioare pe care se tem să le exprime de teama refuzului. Ana se teamea de refuz, se temea de respingere. Și de suferință. Și ca să nu sufere, nu accepta sentimentele pe care le avea pentru Iv, nu recunoștea adevărul decât față de ea, nu credea că merită fericirea, că își poate reveni și că există cineva care o va putea iubi fără să se simtă sufocat și agasat de nevoia ei afectivă, de toată iubirea pe care o avea de dăruit.
Și-a dorit să fugă de ea și de ceea ce simte chiar și din clinică, crezând că așa va putea înfrâna ceea ce simțea ea, iar în fața sentimentelor lui…va putea ridica un zid.
Am avut momente când Ana m-a enervat cu atitudinea ei, cu râzgâiala ei, cu joaca de-a fetița neînțeleasă întotdeauna, dar fără să uit că și eu am fost la fel. Parcă mă durea să văd cum se chinuie initil..Dar îmi reveneam rapid. Și am avut momente suficiente în care l-am apreciat pe Iv pentru caracterul lui, pentru atitudine, pentru putere, răbdare, calm și modul cum gestiona fiecare situație de criză pe care o încerca pe Ana.
Abia la scena sărutului mi-am permis să scot aerul afară din plămâni. Până atunci am stat cu sufletul la gură, întrebându-mă când naiba va face pasul? Abia atunci am zis ”Frățioare, dar mult ți-a mai trebuit!”
Finalul cărții Nu te împiedica de mine, te implor!, de Georgiana Vâju, oh!.. Abia mi-a deschis pofta de călătorie prin sufletele celor doi. De la început și până la sfârșit m-am bucurat de o poveste frumoasă despre înțelegere, iubire, prietenie, speranță, încredere, vindecare reciprocă, despre nevoi reprimate, dorințe ascunse, temeri, frica de respingere, secrete și..doi oameni care nu doar că se înțelegeau, nu doar că se iubeau, ci ajunseseră să se simtă.
Nu te împiedica de mine te implor! este un roman de dragoste, este un roman despre iubirea ce apare pe nepusă masă, ca să înflorească sufletul ca să vindece, ca să arate ce este potrivit pentru noi, ce anume nu ni se potrivește și ce anume avem nevoie cu adevărat. Iubirea adevărată nu provoacă suferință, nu rănește. Cea care rănește este așteptarea noastră, presiunea noastră pusă asupra celui care ne iubește. Este o carte romantică – un romantism ce m-a atins, m-a învăluit, m-a copleșit m-a bucurat complet.
Nu te împiedica de mine, te implor! de Georgiana Vâju nu este un roman erotic, dar emană senzualitate prin toți porii, emană senzualitate prin fiecare emoție, prin fiecare cuvânt, prin fiecare replică, prin fiecare imagine pe care am văzut-o în fața ochilor atunci când citeam. Cartea emană dorința, romantism, puterea și încrederea – ce se află întotdeauna dincolo de teamă, de frica ce ne macină sufletele și ne risipește bucuria.
Poate am scris suficient sau poate am scris prea mult, dar nu pot să mă opresc fără să spun că  ador stilul de scriere al Georgianei, că ador sensibilitatea, simplitatea și modul surprinzător în care poate scrie un roman de dragoste – un roman de dragoste profund, care nu-i privat de tachinări, de sarcasm, ironie, seriozitate, maturitate, durere și dramă. Ador modul în care autoarea a redat fiecare stare a personajelor, fiecare trăire, neputință și urlet mut.
Draga mea Georgiana, îți mulțumesc pentru o poveste care m-a ținut trează și implicată! Mulțumesc pentru fiecare lecție de viață pe care mi-ai reamintit-o, pentru fiecare lecție predată, mulțumesc mult că mi-ai vorbit subtil despre rolul real al iubirii și mi-ai arătat cât de simplă este iubirea – simplă prin complexitatea ei. Îți mulțumesc mult că EȘTI, iar EDITURII Quantum.. Ei îi mulțumesc mult pentru faptul că..Te pot citi. simți și cunoaște ca om și autor.
Cea mai mare bucurie este că acușica vine volumul II, iar cea mai mare tristețe pentru mine este asta: toată povestea se va sfârși odată cu volumul III. Pentru tine, dragă cititorule am o veste și mai bună.
Editura  Quantum Publishers te așteaptă la Gaudeamus 2017! Iar pe site primul volum al seriei  Nu te împiedica de mine, te implor! are un preț foarte bun, de neratat chiar!
Lectură plăcută!