Dă-ți întâlnire cu autorii români: Recomandările anului 2017

Am citit astăzi un articol pe un blog. Era acolo o opinie foarte frumos susținută. Se vorbea despre literatura autohtonă, iar articolul și comentariile de acolo, m-au inspirat să scriu acum articolul acesta.
Deși literatura română contemporană a luat amploare – nu e nimic în asta, iar autorii români sunt din ce în ce mai citiți, cu o sete de neoprit – ceea ce mă bucură nespus, încă mai există multe de aflat, iar cererile (recomadările) sunt tot mai dese. Era o perioadă în care toată lumea fugea de literatura de la noi și de cărțile autorilor români, mai ceva decât fuge ăl negru de tămâie.
Dar  dă-mi voie să-ți spun faptul că nici fricosul de cele sfinte nu-i chiar așa imposibil! Lucrurile se schimbă de la un sezon la altul – da, exact ca în moda cea de toate zilele cu ale sale tendințe.
Dacă în modă, azi e trend, mâine kitsch-ul care te trece rapid la ”prost îmbrăcați”, în literatura română, lucruri stau puțin altfel, dar nu cu mult, căci ești la fel de criticat și ți se spune că ”ești BAU”. Nu bau-bau care mușcă, ci prostul care citește cărți de duzină și devine susținătorul  unor no name-uri din ”politica” literară.
Nu te teme,  orice ai face, tot ajungi să fii un ciudat, niciodată în trend, întotdeauna se va trezi să-ți spună cineva că faci parte din pleava cititorilor. Și uite așa vei fi hulit mai ceva ca-n stradă. Am un sfat, unul singur, iar dacă vrei s reziști în fața ”lupilor”.. ieși din turmă, ieși în față fără teamă și fii TU, indiferent de ceea ce se spune, de cum ești văzut. Ești liber!
Citește ce vrei, ce simți și lasă trend-ul și cărțile deștepte pentru alții. Numai așa vei rezista indiferent de situație, numai așa nu o vei lua la fugă pe câmpii cu floricele.
Știu că sunt foarte comică în acest articol. Și ca să mai poți să-ți revii și să te oprești din râs, am să devin o serioasă – mereu cu zâmbetul pe buze.
Deși 2017 este istorie, nu mă pot desprinde încă de el. Nu înainte de a spune cu cine mi-am dat o întâlnire literară anul trecut. Mai am un motiv pentru care am simțit să fac aceasta retrospectivă: găsesc des în online recomandări de autori români contemporani.
Încep prin a-ți spune că anul 2017 am întâlnit, nici mai mult, nici mai puțin de.. ce număr fain, perfect și rotund…30 de autori români contemporani. Nu mi-am planificat atâtea întâlniri. iar dacă le planificam sunt sigură că nu  reușeam această performanță.
Din toate aceste întâlniri am învățat câte ceva, am rămas cu amintiri minunate și nu am nici măcar un regret. Nu am nici un motiv să regret lectura celor 30 de romane din literatura română.
Este adevărat, nu am nici un interes să te mint vreodată cu nimic în privința lecturilor mele. Din 30 de cărți nu toate au fost pe placul meu, nu cu toate am rezonat, dar tot nu regret diversitatea de stiluri, de povești și autori.
Nu-mi rămâne să-ți spun exact ce-am citit, pe cine am cunoscut, iar la final o să-mi scriu recomandările, autori pe care cred că nu trebuie să-i ratezi, ci să  devorezi tot ce scriu și scot pe piață!
 

Dă-le întâlnire cât poți de repede!

  • Monica Ramirez – citește tot ce a scris, căci ai numeroase povești care te vor cuceri iremediabil și pentru totdeauna!
  • Theo Anghel – știe cum să te ispitească ca să nu dormi nopți la rând!
  • Georgiana Vâju – Anul trecut m-am întâlnit prima dată cu ea și regret că am tot amânat să o cunosc. Nu ai nevoie de mult ca să fii cucerit de stilul ei!
  • Corina Savu – Abia am cunoscut-o, dar pot să spun că ea te transformă în ”detectivul din umbră”!
  • Daniela Faur – Prima ei carte este cea care te va face să tot vrei să o citești!
  • Rodica Mijaiche – o bomboană de fată! Despre ea… Dă dependență!
  • Nieves F Joy – Nu lasă nimic la voia întâmplării!
  • Marina Neagu – Te lasă fără aer!
  • Natașa Alina Culea – diversitate și profunzime!
  • Mirela Oprea – o surpriză continuă!
  • Raluca Butnariu – spune povești ce-ți intră în suflet pentru totdeauna!
  • Anne K. Joy – te oprești doar când ai terminat de citit toată cartea!

Ofer garanție! Și fără probleme spun: sigur te vei iubi cel puțin o autoare recomandată! Acum am văzut că-s numai doamne minunate! Dacă p să fac articolul ăsta pur feminin, nu-mi ieșea!
Sper că ai de unde alege și că în 2018 vei avea parte de lecturi savuroase și întâlniri literare imposibil de uitat!
Later Edit: Am realizat acum că nu am mai scris lista cu toți celalți autori români contenporani, pot să o fac acum? Vei putea alege exact ce crezi că te poate încânta. Și chiar ai o listă măricică.

  1. Michael Haulică – SF autentic
  2. Florin Dumutrescu – versuri.
  3. Rodica Bretin – te scoate din zona de confort.
  4. Elena Ștefan – nu se teme să se arunce în povești atipice.
  5. T.I Horea – vei avea propria părere.
  6. Anca Zaharia – are un sertat cu ură într-un Jurnal de librar
  7. Flavius Simion – profunzime dureroasă
  8. Oana Calusa – surprinzătoare.
  9. Liliana Gabroveanu – povești pentru copii și proză scurtă.
  10. Alina Șerban – promite.
  11. Corina Cândea – cuceritoare.
  12. Alexa Dragan – o continuă poveste de iubire.
  13. Adrian Petru Stepan – surprinzător
  14. Iulia Ioniță – nu oricine o poate citi.
  15. Sandra Coroian – un altfel de SF
  16. Andrada- Cosmina Posedaru – un stil neașteptat
  17. Cosmin Neidoni – un penel a cărui scriere pulsează iubire
  18. Davine M.Vesco & Lexi B. Newman – umor, iubire și tensiune.

 
 
 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Mariam Oana
3 ianuarie 2018 at 11:53 AM

Cine vrea să judece sau să arunce cu pietre să o facă… Eu citesc ceea ce îmi face plăcere. Mai am de bifat unii dintre autorii recomandați de tine…



3 ianuarie 2018 at 2:35 PM

Mulțumim frumos, Laura! Îmbrățișări multe,



Nieves FJoy
3 ianuarie 2018 at 4:46 PM

Multumesc, Laura! Te cuprind!



Marina Neagu
6 ianuarie 2018 at 11:35 PM

Multumim, Laura! 😘



Mirela Barbalata
7 ianuarie 2018 at 8:22 AM

Frumos articolul! Si eu citesc ceea ce îmi place. Pe rețelele de socializare evit să fac comentarii acide dar de vreo doua-trei ori am spus-o: ” mi se fâlfâie de ce cred alții” cum ai spus si tu, ne-am obișnuit/ complăcut să citim ce este în trend, ce zic unii/unele că merită si uitam de noi înșine, de sufletul nostru.
Anul 2017 a fost anul autorilor români pentru mine. Nu am citit multe cărți sau/si multi autori însă acum stiu ca avem talente. Voi citi în continuare, atât cât pot, le voi cumpăra cărțile când/cum îmi voi putea permite le voi recomanda cu drag.
Dar, cel mai important, voi citi în continuare doar pentru sufletul meu pentru că doar eu stiu ce este bine pentru el.
La multi ani!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: