Despre mine printre cărți (#1) – Ediția 2018

 
Revin astăzi cu un nou articol și cu dorința de a scrie o nouă serie ”Despre mine printre cărți”. Ediția 2018 va fi ceva mai light – cel puțin acum, dar nu voi ezita să scriu oricând, despre orice și oricum ar fi – ușor de digerat sau dimpotrivă.
De data asta vreau să fie totul altfel, Fiecare articol nou  din categoria ”Despre mine printre cărți” va dezbate alte subiecte, diferite față de cele care-au fost, ca să nu intervină monotonia, nici pentru mine, dar nici pentru tine.

Cum arată peisajul exterior? La tine-n suflet e bine?

Afară ar trebui să fie iarnă, cu troiene cât gardul, cu ger de să crape pietrele. Ar trebui, dar nu e deloc așa. Ziua de azi a fost una de toamnă mohorâtă și tristă, ce mai avea puțin și plângea amar pentru că mulți o tratează ca pe o intrusă – ”Nu e locul tău aici! Nu e timpul tău și nici nu vei găsi ceea ce cauți”.
Ce zi de toamnă-i iarna asta! Dar nu cred că e aici pentru a căuta ceva anume, nu ca să ia, ci ca să dea. Și ca să-ți spun cinstit vine doar din când în când, nu în fiecare zi. Uneori, vine în vizită și iarna, dar nu stă mult. Ne dăruiește albul ei imaculat, apoi pleacă și o lasă  și pe surata cea strălucitoare și caldă să ne bucure sufletul. Vremea de afară întotdeauna va arăta frumusețea naturii. Nu am niciun dubiu că tot exterirul oglindește și interiorul.
Important este să privești afară pentru a vedea ce  este, dar cel mai important este cum privești – asta va spune cum vezi, în ce lumină vezi tot ce se întâmplă în exterior. Nu contează ce e afară sau cum e afară, ci cum vezi tu ceea ce este în afara ta.
La mine în suflet e bine. Și când nu e bine, tot bine este. E liniște și tare mă bucur că nu lipsește zâmbetul, încrederea, recunoștința, motivația și determinarea să fiu în fiecare zi mai bună. să fac mereu pași în față pentru a reuși ceea ce mi-am propus.

Când ai spus ultima dată ”Te iubesc”?

Cum era aia? ”Iubirea se simte, nu se spune!” Right! Și dacă o spui înseamnă că nu mai simți? Iar dacă o simți, nu mai e nevoie să spui că iubești? Părerea mea este că iubirea se simte și va simți mereu nevoia să fie exprimată în gesturi și cuvinte. Nu-i nimic rău în asta. Ar fi..doar dacă, spui că iubești, dar nu simți ceea ce spui.
Când am spus? Săptămâna trecută, săptămâna asta, azi și sigur mâine. Să revenim totuși la astăzi. Și chiar o spun de mai multe ori pe zi. O spun întotdeauna! Omul sufletului meu simte și aude mereu iubirea mea. Îl este întotdeauna aproape, îl urmează peste tot, iar împreună sunt cei mai fericiți!

Anul trecut pe vremea asta…

Mama pleca de acasă pentru două săptămâni. A fost prima ei ieșire, dar a doua situație în care a fost nevoie să mă lase singură, iar lacrimile au curs șiroaie două zile. A fost bine, a fost dorul de casă ce nu prea-ai dădea pace, dar a reușit să trăiască o experiență unică!

Obsesie muzicală

În ultimul timp nu prea s-ar putea spune că am dezvoltat o obsesie pentru vreo melodie. dar acum,,pentru că scriu despre asta pe blog, parcă mi s-a făcut dor de o piesă. Stai să văd dacă-mi amintesc titlul  – nu mai sunt atât de tănâră și uit până și ce am făcut săptămâna trecută!
E de dat pe repeat <3

Recomandă-mi o carte bună

Dacă ai citit articolele precedente postate aici, știi deja desore ce vorbesc – sper să nu plictisesc prea tare cu insistența mea. Recomadarea mea este Forțele naturii, Moartea vie, Daniela Faur. Nu mai spun despre ea, căci are deja recenzia scrisă pe blog. Dar pot să mai spun doar că e o carte de top! Dacă aș  fi apucat să fac un top 10 pe 2017, aceasta sigur făcea parte din cele mai bune cărți ale anului trecut! E genială!

Hai la film

Nu am mai văzut un film bun de ceva vreme.  E valabil ceea ce am spus mai devreme, dar numai dacă nu pun la socoteală filmele de sezon din lunile noiembrie și decembrie, văzute și revăzute.. nici nu mai știu de câte ori. Pe Diva a fost iarnă prin filme. Și cum nu am avut zăpadă, m-am bucurat de magia iernii și a sărbătorilor, vizionând filme pline de magie și iubire – ușoare, simpatice, perfecte.
Și cum relaxarea nu strică nici acum, în 2018, am să te rog să-mi umpli secțiunea de comentarii cu recomandările tale cinefile. Abia aștept să văd cu ce mă ispitești!

Ce s-a schimbat?

Mereu se schimbă câte ceva. Ar fi chiar o problemă dacă nu ar avea loc schimbări. Fără schimbare, plictiseala e în floare. Se schimbă vremea și moda, se schimbă oamenii, se fac schimb de informații, se unesc oameni cu pasiuni comune. Schimbăm întotdeauna câte ceva și bine facem. Schimbarea înseamnă evoluție și motivație!
Eu am schimbat tactica. Mi-am schimbat atitudinea față de tot ce se întâmplă. A durat ceva până să pricep că nu are niciun rost să mă enervez, să țip, să las lucrurile să mă afecteze. Nervii nu schimba decât starea omului și realitatea, dar niciodată nu rezolvă probleme și situații limită, ci doar le amplifică.

Fă un dar cuiva

Întotdeauna mi-a plăcut să fac daruri, cu sau fără motiv. Cel mai tare-mi place să surprind, fix când nu am niciun motiv să fac asta. Îmi place să văd oamenii fericiți și zâmbitori, muți de uimire.
În fiecare zi mă străduiesc să bucur pe toți cei cu care interacționez, să ofer o vorbă bună, să stârnesc râsul cuiva special! Vreau să cred că pentru unii oameni dragi, eu sunt cel mai frumos cadou! În fiecare zi mă dăruiesc pe mine comunității și proiectului Bookcaffe și niciodată nu știu când. fără să vreau, dăruiesc și altora ceva – oricât de mic și neînsemnat ar fi, Până și un ”Bună dimineața” este un cadou, urarea ”Să ai o zi minunată” poate însenina cuiva acea zi.
Orice zi este un cadou și o bucurie neașteptată! Eu sunt recunoscătoare că pot oferi în fiecare clipă, sunt recunoscătoare pentru faptul că am ce dărui. Și zi de zi dăruiesc din multul meu interior! Zi de zi sunt recunoscătoare că primesc și eu nenumărate daruri  de suflet!

Mă inspiră

Orice gând, orice emoție, orice mesaj poate deveni oricând o sursă de inspirație. Mă poate inspira o opinie, un articol, un fragment dintr-o carte, o melodie, un copil, un moment petrecut cu cineva drag,  o dimineață cu aromă îmbietoare sau poate o ploaie rapidă! Cel mai des mă inspiră persoanele din jur, prietenii Bookcaffe sau de pe alte grupuri.
Sper că am reușit să te bucur și în această seară, să te inspir și să-ți dăruiesc toate gândurile mele bune! Despre mine printre cărți – și mă vezi așa cum sunt!

Comments

Cornelia
4 ianuarie 2018 at 9:50 PM

Tu reușești să mă pui pe gânduri tot timpul.Esti o persoana care scrie cu sufletul si chiar daca uneori nu iti inteleg emoțiile,ma bucur ca le transmiți pentru a inspira si pe altii.O seara frumoasă,Laura!



    5 ianuarie 2018 at 7:00 AM

    @Cornelia, îți mulțumesc mult pentru comentariu! Știi, de cele mai multe ori… nici nu trebuie să înțelegem, ci să simțim. Nu trebuie să știm exact, dar emoțiile ne dăruiesc momente și lecții. Important este mesajul și scopul, dar și motivația și inspirația ce rămâne după lectura unui articol!
    Te îmbrățișez!



Cornelia
4 ianuarie 2018 at 9:52 PM

P.S. Da ai reusit sa ma bucuri si sa ma faci sa zâmbesc. Pupici de la amândoi 😚😚😚😚



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: