Învață pe alții, iubește pe alții, deține puterea: Melody. Povestea unui copil, Laura E. Richards – Editura Stephanus

Melody este nume predestinat, e nume divin – toate sunt, dar acesta e ceva mai mult decât altele. Melody este clinchetul continuă al iubirii, este iubirea continua a unui înger întrupat, pentru tot ce există în jur, pentru tot ce simte micuța că o înconjoară. Melody este sufletul care simte tot, cunoaște tot și niciodată nu tratează viața cu superficialitate, în fugă sau în glumă. Trăiește râzând, simțind și iubind, nu cere nimic, dar oferă totul.
Melody este o poveste, este un cântec, o lecție, o bucurie, o sursă inepuizabilă de bunătate, iubire și lumină – emană lumina prin ochii ei ascunși de intunericul limitării și-al posibilității privită ca o piedică.
Melody este cântul unui suflet liber împotriva labirintului în care a fost ”condamnat” să trăiască pentru totdeauna. Este inimioara care bate mult mai puternic, este dovada vie că nu există pedeapsă divină, nici răutatea Celui de Sus. Este un suflet ce se înalță și depășește orice limită, orice barieră, orice piedică.
Copilul fericit ce-și cântă puritatea, iubirea din interior, blândețea ce o luminează în totalitate –  o face să fie mult mai sus decât orice om cu experiență de viață, este mult mai sus decât orice răutate, decât orice invidie umană, mult mai puternică decât orice lăcomie și bogăție materială.
Melody este o poartă mare deschisă spre cer, spre Universul lipsit de imposibil, de greutăți și durere. Este cheia care poate dechide orice ușă blocată de timp și insensibilitate, cheia care se potrivește la absolut toate lacătele ce închid sufletele oamenilor. Cei care o tratează atât de banal, o văd imperfectă, defectă și fără vreo șansă de reușită. Dar ea a reușit mai mult decât oricare. Cum? Fără să se chinuie!
Realizez acum că nu prea poți să spui mare lucru despre cărțulia asta. Totodată nu poți să te oprești din vorbit despre ea, căci esti conectat la o sursă infinită de iubire, bunătate, încredere, credință, luptă interioară – privită ca o șansă de evadare, nu ca o corvoadă, ca o piedică sau ca o durere imposibil de acceptat. Nu ai prea multe de spus, dar ai atât de multe de simțit. Ai o șansă.. să vezi lumea prin ochii unui copil – putere.
Melody nu este doar un copil cu nevoi speciale. Nu e un suflet știrbit, ci unul cât se poate de întreg, de puternic, de dornic să nu rămână captiv într-o lume întunecată. Ci își dorește să treacă dincolo de orice este vizibil și palpabil. Este copilul care aduce lumina, speranța, dorința, iubirea, care trezește conștiința și inima, prin simpla sa prezență, prin glasul ei – etern o melodie blândă, caldă și înălțătoare.
Melody – Povestea unui copil de Laura E. Richards este un talisman, este o bijuterie care nu poate fi egalată cu nimic. Este minunea scrisă de care oricine poate să aibă parte, atunci când încrederea și credința nu lipsesc, atunci când simți viața ca pe un miracol și tratezi tot ce există ca fiind o continuă dovadă a iubirii care transforma și schimbă tot.
Laura E. Richards a scris o poveste despre un copil a cărui forță de viață, a cărei iubire, te forțează să te ridici, să renunți la victimizare, la durerea neîmplinirii de natură materială, la probleme colosale pe care doar mintea le umflă,  la iluzii și așteptări deșarte. Melody este cea care te împinge să te privești cu adevărat, te ajută să vezi binele din orice rău, bucuria din orice tristețe, forța din orice piedică, puterea din orice eșec. binele din orice rău.
O cărțulie cu un număr atât de mic de pagini, îți arată adevărul care contează cu adevărat, îți spune unde poți îmbunătăți, unde ai putea renunța, îți spune clar că există ceva mai bun pentru tine, că adevărul ce se vede nu-i chiar atât de adevărat. Îți spune că viața înseamnă mai mult decât poți vedea cu ochii fizici.
Melody este cea care aduce bagheta magică și deschide inimi, ochi și minți ancorate într-o falsă realitate – una finită și plină de bucurii – ce au la bază iluzii și false credințe. Ea este cea care, îți vorbește de curaj,  de îndrăneală, de rezultate favorabile – face asta prin puterea propriului exemplu. De simplitate, de bucurii neașteptate, de dăruire fără așteptări.
Melody este un exemplu, este o dorință împlinită, o minune, o dovadă că se poate orice atunci când îți dorești cu adevărat. Este o floare ce înfrumusețează vieți – chiar și pe a mea, nu doar viețile salvatoarelor ei. Este acest copil o imagine a mea. Este un munte de dragoste pentru independență, un munte de dragoste pentru semeni, este vindecare pentru alții – dă tuturor din iubirea, din bunătatea ei. Se dăruiește fără teamă cauzelor în care crede, pe care le simte ca făcând parte din ea.
Melody este rugăciunea neoprită adresată puterii divine pentru a reuși, pentru a îmbuna oameni și suflete, pentru a lumina mintea și inima celor mult prea contopiți cu întunecimea ce i-a cuprins.
Melody – Poveste unui copil de Laura E. Richards este o carte pansament, o carte de pus la rană, o carte care te ajută, fără efort, să treci peste problemele și stările interioare. Este și un balsam pentru sufletele triste.
Melody este un model pentru copilul din mine! A fost mult mai puternică decât mine, mai înțeleaptă, mai bună, mai încrezătoare. Și nu a renunțat niciodată. Cartea Melody – Povestea unui copil de Laura E. Richards este genul de  experiență – pe care nu ai vrea să o închei atât de repede.
Melody. Povestea unui copil de Laura E. Richards poate fi orăcând comparată cu Oscar și Tanti Roz. Ambele sunt despre viață, despre putere, despre iubirea pentru viață, despre maturizare – înainte de vreme… poate. Melody își cântă viața cu recunoștință și respect. Îi este ușor să accepte destinul – pentru că NU privește prin geamul cu trei sticle termopan, ci prin fereastra clară și veșnic deschisă – sufletul curat și bogat în iubire necondiționată.
Melody.. spune în povestea ei cât de mult contează alegerile pe faci, modul în care privești viața, pe tine și pe cei din jur. Spune clar faptul că depinde doar de oameni. Că viața nu e împotriva nimănui, doar omul poate fi împotriva vieții.
Nu eu am găsit cărticica asta superbă! Melody. Povestea unui copil de Laura E. Richards m-a găsit pe mine. Ea m-a citit pe mine, ea m-a simțit. Ea m-a iubit. Înainte ca eu să fac toate astea! De ce? Melody caută până găsește ceva de vindecat, de iubit și transformat în oameni.
Cartea aceasta emoționează, te trezește și te face recunoscător.  Îți dăruiește atât de multă claritate. Te bucură. Te face să râzi, să cânți și să dansezi fără să-ți pese de nimic. Te face să trăiești mult mai profund fiecare clipă!
De suflet! De simțit! De trăit! De iubit! Cu adevărat o carte rară, cum rar găsești!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.