You cannot copy content of this page

Simte cărțile: Jurnal de lectură. Un Don Juan al cărților, Alberto Manguel – Baroque Books & Arts

Cât de frumoasă și de expresivă poate fi această copertă!
Nu știu pe alții, dar pentru mintea mea, aceasta este coperta perfectă – coperta ce dă naștere unor povești fabuloase, de neuitat și clar, de neratat! Eu sunt cea norocoasă pentru că nu voi tânji după această carte, ci o voi devora chiar în această seară! Happy me!
Nu prea se pupă jurnalul și lectura cu Don Juan-ul, nu în mintea mea, desigur! Dar nu se știe niciodată ce se poate descoperi prin intermediul unei cărți – jurnal. Cine știe prin ce colț de Glob Pământesc se ascunde și acest bărbat? Cum ce bărbat? Unul care știe să fie fermecător atunci când citește, cuceritor atunci când scrie și Don Juan atunci când vorbește femeilor despre cărți – sperând că le va da pe spate cu vorbele sale.
Cum ai putea rata o carte cu un titlu atât de livresc? Cum ai putea trece indiferent pe lângă o astfel de  carte, fără ca măcar să-ți întorci ochii și să o privești minute în șir? Cum ai putea să mai pleci de lângă ea. fără să auzi ”Ia-mă cu tine și te voi face fericit – doar îs Don Juan, ce naiba! Și nu unul oarecare!”
Cum să uiți o astfel de frumusețe și să nu regreți (poate) mai târziu că ai ezitat atât de mult să dai banii pe ea. Și să o iei acasă, să fie.. ea a ta și tu, pentru carte, mai mult decât un cititor. Să-i devii stăpânul iubitor de carte.
Nu cred că e un banal un jurnal de lectură. Imaginea ce preîntâmpină totul spune că e mult mai mult, că e mult mai profundă decât o înșiruire de titluri și idei fără rost, fără noimă, așa pur întâmplător. Refuz să cred că… această carte este doar ca să fie. Și refuz să cred că e doar o carte care va vinde doar pentru coperta și titlul ei.
Coperta asta mi-a luat ochii în prima secundă de când am văzut-o în realitate, încă din prima clipă în care am ținut-o în mână. Am simțit-o, am răsfoit-o puțin, fără să-mi aruc ochii pe pagini – este structurat exact ca un jurnal, un caiet intim, plin de idei simțite.
Aspectul coperții mă duce cu gândul și cu sufletul departe. La bunica. Nu știu de ce. Mă duce cu gândul la vintage, la foarte vechi, La obiecte peste care a trecut timpul nemilos, dar și la obiceiuri de foarte multă vreme apuse.
Adevărul e că un astfel de scaun, ca cel de pe copertă, îmi amintește de o bunică și de jilțul pe care se odihnea seara, la gura sobei strosnind vuietul iernii. Locul preferat al bunicii – scaunul pe ca-și legăna ușor nepoții, mângâindu-le pleoapele grele cu vocea sa blajină.
Obiceiurile vechi erau atît de frumoase. Nu implica decât hartia, creionul și sufletul omului ce se așternea tăcut, cuminte și fericit pe o hârtie îngălbenită, nu de timp, ci de sărăcia bogată de altădată.
Obiceiul de a nota frumos, cu un creion impresiile de lectură..nu prea se mai practică. Acum avem telefoane, tablete și laptopuri, nu mai avem nevoie de creionul cel cu vârful tăbăcit de la atâta scris.
Despre obiceiul de a scrie scrisori clasice, nici nu mai vorbesc! Dar la ce ne mai trebuie să scriem scrisori cân avem netul, Facebook-ul și alte asemenea tehnologii de scris. De ce să mai surprindem și să mai bucurăm un suflet înlăcrimat de dorul nostru, ce soarbe iubirea din fiecare cuvânt scris de propria noastră mână. Asta nu mai e cool, e plictisitor și al naibii de costisitor: hârtie, pix, plic, timbre și timpul până la poștă.. ehe.. pe ele nu ni le mai dă nimeni înapoi, nu-i așa? Ce tristă-i lumea extrem de modernă.. P.S, Și cu poșta de azi..nici nu ești sigur că ajunge…de ce să te mai obosești aiurea?
O fi învechit sau cum o mai vrea să fie numit, dar coperta acestei cărți, e cu atât mai frumoasă, exact din acest motiv: are scris, de mână – ce te poartă în timp și-ți spune-o poveste ce te face să plângi.
Dar spune-mi tu mie ceva.. Cine îți va mări oare lista de dorințe literare aproape instant?
Sper să mă încânte cartea! La fel de mult pe cât mai încântat coperta ei. E genială! Și hai să fim serioși! Cine oare nu ar fi curios să citească un jurnal? Indiferent de felul său, l-aș citi fără să răsuflu, aș cunoaște trăirile cuiva.
Mie mi-au sclipit ochii când am văzut că-i jurnal de lectură! Pfuuui!!! Cărți?! Multe cărți – de care nu mă mai satur! Și acuma și mai serios! Nu am cunoscut până acum un Don Juan adevărat. Și nici nu știam că în viața asta voi da peste un Don Juan al cărților! Ce noroc pe mine!
Să visez frumos la Don Juan al meu! Și să-l văd citind..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: