You cannot copy content of this page

Suntem felinare aprinse, dar nu vedem pentru că nu acceptăm adevărul: Felinare stinse, Cristina Oțel – Quantum Publishers

După o noapte albă petrecută în compania Felinarelor, mă întreb de ce am tot amânat lectura acestei cărți? De ce am trecut de atâtea ori pe lângă ea? De ce-i spuneam să mă aștepte încă o lună. Numai întrebări, iar răspunsurile nu mă mai ajută cu nimic acum.  Bine c-am citit-o și acum, în al doisprezecelea ceas – când aveam nevoie de o lectură ușoară, plăcută și oarecum vindecătoare. După două cărți triste, mergea una relaxantă, care să mă scoată din starea în care eram.
Nu am citit nicio recenzie în totalitate, dar au ajuns la urechile mele ceva opinii generale despre această carte pentru adolescenți. Ei bine, eu nu am simțit această poveste ca fiind numai pentru tineri și adolescenți. Eu am trăit o adevărată poveste (de aceste motive, am stins lampa la ora 4:00 în această dimineață), am simțit durere, iar la final, în cel mai dureros, și neașteptat mod, am reînvățat o lecție de viață.
Ce-i cu aceste felinare stinse? Nu, ele nu sunt doar niște obiecte ce luminează, ele nu sunt doar niște decorațiuni foarte vechi, ele simbolizează sufletul omului, flacăra din interiorul fiecăruia, combustibilul care ne face umani, seva care ne ține în viață. De felinare stinse am avut fiecare parte la un moment dat, de durere care ne-a luat puterea și care ne-a lăsat în beznă totală, cine nu a avut parte până acum. Dacă s-ar putea nici nu v-aș dori vreodată să vi se stingă felinaru-n voi, căci e atât de greu să reaprinzi și să-l faci să ardă, nu doar să pâlpâie, crede-mă!
Cartea aceasta este o călătorie în care sunt descoperite toate secretele, durerile, rănile, nevoile. Este o luptă interioară a protagoniștilor și o necesitate de a elibera un trecut dureros, de a înțelege prezentul și de armonizare a viitorului. Dar până acolo este o cale atât de lungă, sunt atâtea de aflat, de acceptat, de îndurat. Și atâtea lacrimi de vărsat.
Sorina s-a obișnuit deja să fie mai mereu singură, s-a obișnuit cu tot ce înseamnă părinți medici, întotdeauna plecați, niciodată alături. A înțeles munca, o accepta, dar nu a priceput niciodată unde greșește de i se tot spune că nu e bună de nimic. Știe că nu-și poate mulțumi părinții și că nu poate evita comparațiile cu alte colege pe care mama i le tot aruncă-n față de fiecare dată.
Nu știu dacă v-ați simțit vreodată nedreptățiți, tocmai prin acest gen de comparații, dacă vi s-a întâmplat să auziți mereu, fără preaviz, că nu sunteți buni nici pentru un dos de căciulă, că sunteți niște inutili, că alții reușesc, iar voi sunteți niște ratați.
Imaginea , cu sunet cu tot, care m-a cutremurat pe mine cel mai tare, a fost momentul când Sorina a fost plesnită de propria mamă. Atunci am avut impresia că totul se întâmplă în afara cărții – și ce tare a durut! Dar durerea unei palme trece repede, dar cele care întotdeauna rămân înfipte în inimă, sunt cuvintele – ele devin pumnale ce sfărâmă inima în milioane de bucăți. Sorina are o astfel de inimă, dar nu are cui spune nimic din tot ce simte.
Sorina nu e o adolescentă problemă, nu are nevoie de cineva care să-i facă de mâncare, nu-i trebuie dădacă, dar primește una.. specială. Simte mereu că încurcă, simte că a dezamăgit, că nu este un copil, ci o problemă. Una care stă în calea calmului propriului părinte.
Deși pare o adolescentă în perfectă stare de ”funcționare”, Sorina primește lovitură după lovitură. De la mamă, de la prietene, de la viață. dar și de la cel care îi tot promite că nu va pleca vreodată de lângă ea, că-i va fi mereu alături. Totuși, în cele mai grele momente, tot singură este, tot singură trebuie să găsească puterea de a merge mai departe.
Ce-ai face dacă..într-o zi te-ai trezi în casă cu un necunoscut. Unul chipeș, cu cana ta de cafea, dar tot necunoscut. Ei bine, Sorina l-a expediat foarte repede, fără să-i pese scopul pentru care era el acolo. De fapt, pe tânăra noastră, nu meditatorul o deranja, ci faptul că  în nicio decizie importantă, ce are legătură cu ea, nu este niciodată ascultată sau anunțată – decât după ce află singură că iar i-a fost decisă viața fără să știe.
Adrian, meditatorul și dădaca specială. El are grijă de Sorina când timp părinții ei lucrează în București – ofertă de muncă mult mai bine plătită. Sorina nu are de ales, acceptă, dar durerea continuă să sape în interiorul ei.
Relația dintre cei doi, începe cumva cu stângul. Sorina știa că viața ei va deveni un calvar alături de Adrian, dar a fost foarte surprinsă. Nici viața ei nu era coșmar, nici Adrian nu era întotdeauna imposibil și întotdeauna avea pe cineva aproape, avea pe cineva doar pentru ea – pe Adrian cel mereu vesel, care nu se supăra niciodată, nu țipa și nu-i zicea că nu e bună de nimic.
A ajuns să accepte până și faptul că mama ei, arata mult mai multă afecțiune față de Adrian decât față de ea, copilul ei. A reușit să-l privească pe Adrian cu îngăduință. să-l aprecieze. De aici până a-și dori să-l cunoască mai bine, nu a mai fost decât un pas.
A dorit să știe mai multe despre cel pe care îl îndrăgea. A aflat, dar întotdeauna cu măsură, întotdeauna cu picătura. Chiar și la 17 ani, Sorina înțelege din tăcerea și ochii lui Adrian, că durerea este încă vie în interiorul lui, că va spune mai mult, dar la momentul potrivit.
În noaptea în care l-a așteptat cu tort, Sorina află povestea lui Adrian, i se deschide inima lui aproape complet, îi simte și privește durerea în ochii lui pătrunzători. Atunci a înțeles că doare până și trecutul – fără să știe cât de tare o va durea pe ea..într-o bună zi când adevărul se va cere înfruntat.
Alături de Adrian duce o viață liniștită, normală -se bucură de prietene, o cunoaște pe Tuși, are parte de surprize plăcute, de momente unice, care-o pun față în față cu felinarul ei mereu aprins. În cazul neplăcerilor, Sorina reacționează destul de ciudat: leșină, își pierde cunoștința – acestea sunt coșmarurile din timpul zilei, are parte de flah-uri, amintirile din trecut apar și ele, dar Sorina nu știe de ce.
Momentul în care cortina e aproape să pice, Sorinei i se zdruncină toată viața. adevărul i se așterne în fața ochilor și nu are de ales: trebuie să accepte faptul că nimic nu va mai fi la fel, că totul se va schimba, iar ea nu poate interveni în decizia destinului. Și ea e singură, fără tată alături, fără Adrian. Doar Mihail îi mai torturează zilele.
Nu am reușit să pricep de ce mama Sorinei s-a purtat așa cu propria fiică? Cum adică nu a reușit să ajungă la ea? Nu avea nicio șansă să se apropie de ea dacă o jignea mereu. Sorina nu voia nimic imposibil. Și oricum banii și obiectele nu vor ține locul părinților niciodată. Nu banii, nu obiectele reci oferă afecțiune, iubire și înțelegere. Nu ele sunt cele care pot șterge vinovății, dureri și lacrimi.
Despre Adrian, un Harap Alb care alege fericirea, calmul și prezența Sorinei în viața sa. Acest Harap Alb ce găsește calea spre lumină, pentru a se putea ”smuci” din brațele sfârșitului. Sorina lui, Salvarea lui acceptă ceea ce simte, iar el știe că inima lui nu minte, că sufletul nu se înșeală în privința sentimentelor.
Finalul este fericit, dar până acolo treci prin iadul durerii vii, nu te poți ascunde. Felinare stinse cu episoade vesele și triste, cu dramă și tragicul ce nu poate fi eliminat, cu dulcele și amarul – pe care zilnic îl consumăm.
Felinare stinse, Cristina Oțel înseamnă viață, înseamnă familie, înseamnă durere, secrete și războaie interioare. Felinare stinse aprinde inimi pentru a vedea clar realitatea, durerile care-ți încetinesc trăirea. Felinare stinse este despre înfruntarea propriilor monștri, cu acceptarea adevărului și a realității.
Felinare stinse în inimi luminate de iubire, cu cicatrici și amintiri, cu oameni pe care înveți să-i ierți și reînveți să-i porți în suflet, cu haz, umor și replici ce-ți taie respirația, cu dorințe noi și puterea de a crede din nou în șansa ta.
E atât de mult adevăr în Sorina. E atâta iubire-n în inima lor  – și nu se tem să iubească himerele trecutului, izbucnirile și stările trecătoare. E atât de frumoasă povestea, în ciuda dureri – pe care poți s-o atingi..încât mi-aș mai dori să citesc. Aștept nu nerăbdare o nouă carte scrisă de Cristina Oțel!
Felinare stinse se aprind întotdeauna aici! Mulțumesc mult pentru carte, pentru poveste, pentru vindecarea prin simțirea durerii, pentru noi prieteni – imposibil de uitat! Mulțumesc din suflet, Editura Quantum Publishers!

Comments

20 ianuarie 2018 at 6:31 PM

De mult timp voiam să citesc această carte, iar recenzia ta mi-a mărit interesul. Foarte frumos!! 🙂





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: