Lucky Norocel: Nu-i mare, nici mititel..

Știi tu cum norocul nu bate de două ori la ușă, precum poștașul. Dar nu-ți fă griji, poștașul nu e supărat pe tine, ci pe mine, căci nu a mai venit de ceva vreme. Dar oare norocul, când vine la cineva, vine cu poșta? La naiba! La mine nici cu poșta nu-i ușor s-ajungi la destinație. Clar, îmi pun pofta de noroc în cui și-aștept zile mai bune.
 
Azi norocul a picat din cer. Simplu ar fi fost dacă-l culegeam pe tot și-l puneam la păstrare pentru zile negre. Dar până să mă prind că afară-i norocul la discreție, era prea târziu – plecase deja pe alte meleaguri. Un strop mai rămăsese și pentru mine, dar când am ieșit, într-un suflet, să-l adun, firmitură cu firmitură, un vânt nemaivăzut l-a spulberat pe tot în zare.

Noroc, noroc, norocel,
Nici mare, nici mititel,
Nu vrei să vii și la mine,
Și te-aștept de ani de zile.
Noroc noroc, norocel,
Nu am bani în portofel,
Nu te am nici în iubire.
Tu chiar ai uitat de mine?
Aruncă-mi doar o privire,
Și hai să ne unim pe veci,
Eu în casă, tu în beci.
Te păstrez pentru atunci,
Când e greu și pe la munci,
Când nimic nu merge bine,
Și nici din cer nu mai vine.
Noroc, noroc, norocel
Nu mai fi un șoricel,
Ce mișună peste tot
Și nu stă deloc…
Pe loc. De te-ajung,
Te fac eu lung,
Ca să fii pentru toți
Să ne meargă ca pe roți
De tractor, de bicicletă,
Sau poate de trotinetă
De troleu, de troleibuz
Să ne-ajuți mereu, auzi?
Noroc, noroc, norocel,
Nici mare, nici mititel,
Sper c-ai înțeles acum,
Că de nu.. Te fac scrum,
Și-o să rămâi bucurie,
Doar în a mea poezie.

 
Am aflat acum, că norocul, bată-l vina umblă liber, fără  un scop anume. Păi mă nenică, ai uitat adresa mea? Vezi că nu mai stau la bloc de prin anii 2000. Da, m-am mutat de atâta vreme, iar dacă tu nu știi asta. știi cine-i vinovat. Și cine a greșit prima oară. Tu ești vinovatul, principal! Eu am deschis și poarta și ușile, dar și geamurile. Și ghici cine a intrat primul? Nu soarele, nu ploaia, nici vântul. Ăl de fuge toată lumea de el: frate tău. Curentul de m-o făcut balenă și-am bocit cât pentru trei secole de durere. Și tu unde erai, mă? Te durea undeva. Și ce dacă te aștept și te chem și te alint? Tu oricum nu vii. Și când te înjură lumea..repede te mai duci să dregi busuiocul. Lașule! Ți-e teamă de înjurături ca ălui negreu de cele sfinte.
Norocul bată-l vina! O să ajungă el și la mine cândva, printr-o minune. Și-atunci să vezi! Eu am răbdare și-am timp să-mi vină rândul. Mai bine mai târziu și când trebuie, decât deloc.. Sau ferească universul să mă trezesc cu frate său. Alt frate, băi nene, că are norocul asta mai mulți frați. Ce noroc pe el, nu?
Auzi, dar oare norocul are ghinion?
Nu cred, sincer! Păi e noroc sau norocel și cât o fi el de mare sau de mic, îi mai spune și Lucky – asta-i un fel de talisman pe care-l poartă norocul ca să nu-și rupă gâtul în călătoriile lui. Na, nu-s așa sigură, dar dacă ar avea ghinion..de ce l-ar mai chema noroc. Dacă-i la fel de ghinionist ca mine, l-ar chemă Noroc li încă ceva chior. Dar nu i-ar plăcea, să știi. Păi pentru că spune că dacă ar fi și noroc și chior… s-ar îmbolnăvi de cacofonie. Și el nu o poate vedea în ochi pe doamna asta.
Știu! Dacă norocul ar fi ghinionist..l-ar chema clar Noroc slab de vedere. Ei, aș! Nici asta nu-i pe plac! Cică în cazul ăsta, ar trebui să meargă la medic. Și cică nu poate. L-am întrebat de ce? Și mi-a zis că nu am școală. Că na..trebuie să plătească ochelarii. Și în plus.. toată lumea l-ar numi ”Norocel cu patru ochi”. Da ce nu-i place dacă vede mai bine?
Da, stai că eu am altă nedumerire acum: cumva norocul ăsta e zgârcit? Cred că de asta nu a mai venit la mine. Păi cum să mână cu mâna goală?

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

20 ianuarie 2018 at 9:52 PM

Super tare articolul! 😂😂🙂



20 ianuarie 2018 at 10:10 PM

😂😂😂 hai că m-ai făcut să râd! Super tare!



Cornelia
20 ianuarie 2018 at 10:17 PM

Foarte amuzant articolul,felicitări!da ca sa fim seriosi,eu cred în zicala aceea :norocul ti-l mai faci si singur.Tu ce spui,Laura?



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.