You cannot copy content of this page

Crede în minuni pentru a le trăi: Îngerul păzitor, Danielle Steel – Lira/Litera

ingerul pazitorÎmi plac acele romane care parcă mă caută, mă așteptă. Îmi plac mult cărțile pe care, deși nu le aștept, ele mă așteaptă cu sufletul la gură, mă așteaptă pentru o singură pagină citită. Și abia apoi mă îmbrățișează, mă cuprind, mă poartă într-o nouă realitate, iar după două ore, mă eliberează – eliberează alt om, unul mai bun, mai năucit în sens pozitiv (dacă există așa ceva), mai sensibil, mai..altfel.
Nu știu dacă îmi plac romanele care continuă în visul meu, care schimbă personajele și-mi prezintă altfel realitatea mea. Nu știu dacă-mi place visul în care persoana dragă ia locul personajului principal, care trece prin aceeași situație, dar a fost vis. Iar eu foarte marcată de tot ce-am citit, se pare.
Totul a părut întâmplător, dar știu prea bine că nu există coincidențe, ci doar nevoi ale sufletului de a afla că toți cei dragi sunt bine, acolo unde sunt, nu aici, ci acolo de unde nu-i mai fură nici măcar moartea.
Articolul de ieri a avut nevoie de o continuare, de răspunsuri, de siguranța că totul e bine în lumea în care noi nu avem încă acces. Răspunsurile, liniștea și lacrimile eliberatoare, au venit prin Îngerul păzitor al autoarei Danielle Steel.
Două familii, unite de iubirea dintre copiii cei mari, două povești înduioșătoare, multe suflete blânde și nevinovate, care se pregătesc pentru anumite schimbări și mândre de realizările propriilor copiii, ba chiar foarte fericiți să simtă iubirea lor – ca niște aripi ce-i înălțau deasupra tuturor problemelor și nevoilor.
Doi tineri îndrăgostiți unul de altul, de viața lor, se pregăteau pentru viitorul strălucit, unul meritat și muncit de fiecare așa cum a putut mai bine: Johnny Peterson și Becky Adams, se iubeau intens, își iubea fiecare familia și erau acceptați și îndrăgiți de familia celuilalt.
Totul era aproape perfect și nimeni nu se plângea de vreo greutate, deși, nici unul, nici celălalt, nu stătea pe roze din niciun punct de vedere, dar iubirea lor îi făcea cei mai fericiți. O zi minunată, ce încheia o etapă din viața lor, o zi cu emoții și zâmbete pe chip. s-a transformat în noapte neagră, cu adevărat neagră, iar toate planurile de viitor.. au dispărut.
Durerea a înlocuit nevoia, durerea a acoperit totul în jur, durerea a sfârtecat sufletele tuturor, durerea făcea parte acum din ambele familii. Durerea a dus la neglijența sănătății, la neglijența celorlalți membri – și ei doborâți de durerea ce le invada realitatea crudă.
De aici până la o nouă tragedie.. nu a mai fost decât un pas. Dar nici acum, capul familiei Paterson nu și-a venit în fire de tot, a continuat să sufere-n tăcerea inundată în alcool. iar Bobby s-a retras și el tot mai mult în lumea lui tăcută. Sora Charlotte  suferă de două ori mai mult, mai mult decât oricine – dorul de Johnny și indiferența tatălui. Oricât ar suferi fiecare, nu poate nimeni explica și descrie în cuvinte sentimentul pierderii vreodată.
Becky suferă enorm, dar mama Alice este cea care ajunge pe muchia prăpastiei, aproape de abis, Internarea în spital și boala de care suferă, aduc și o rază de speranță în inima lui Alice – distrusă și inundată de durere.
Johnny dispare fulgerător din viața tuturor, dar i se mai oferă o șansă. Are ocazia să îndrepte lucrurile, să aducă mângâiere, să ajute și să transforme total multe vieți. Și chiar dacă nu știe care este exact misiunea lui, face tot ce poate – și chiar poate să schimbe tot ceea ce înainte părea imposibil.
Este alături de toată familia, chiar dacă doar Alice și Bobby știu asta, stă și cu Becky și-i alină suferința așa cum știe el mai bine, își ajută sora pasionată de sport, iar pe fratele mai mic, îl ajută poate cel mai mult: îi redă încrederea în sine.
Toate problemele din familia sa.. sunt atât de multe, de grave și păreau de nerezolvat, dar minunile există, se înfăptuiesc atât de clar în familia Peterson, încât bucuria lui Alice, zâmbetul lui Bobby devin îngrijorătoare pentru toți ceilalți.
Minunatul Johnny îl schimbă total și pe tatăl său Jim. Obiceiul de a bea în fiecare seară, vinovăția ce-l macină în privința situației cu Bobby și plecarea lui Johnny, îl adâncesc și mai mult în aburii alcoolului.
Misiunea lui Johnny este clară acum. Știe ce are de făcut, dar nu știe când va reuși. Și nici dacă va reuși să-și elibereze tatăl din ghearele pierzaniei. Un nou șoc – de parcă trecutul s-ar repeta fără oprire. cutremură din temelii realitatea lui Jim. Atunci are loc minunea, care le schimbă și mai mult viețile.
Cu Becky, cea pe care încă o iubește, a rezolvat situația. A adus mângâierea de care a avut nevoie sufletul ei plăpând, iar puștiul Bobby a vorbit tatălui, după ani de zile. Crăciunul a fost binecuvântat, plin de miracole și zâmbete.
Johnny Peterson și-a îndeplinit misiunea, iar la final mai avea una. O misiune și mai grea, dar obligatorie și necesară. O misiune care a adus lacrimi în ochi, dar și bucuria unui nou început.
Îngerul păzitor de Danielle Steel vorbește despre familie, iubire, dorințe. Despre credință și puterea de a crede din nou în viață. Acest roman este modul în care recapeți încrederea și credința după o perioadă în care durerea îngenunchează, rupe bucăți din suflet, sfârtecă fără milă și te obligă să te obișnuiești, dar și să accepți realitatea așa cum este: crudă, dureroasă și tristă – dureros de tristă, dureros de reală.
Îngerul păzitor a lui Danielle Steel aduce mângâiere și cititorului, nu numai personajelor sale, declanșează iubirea în valuri nesfârșite și emoțiile puternice. Te face să crezi că minunile există, te ajută să crezi și să trăiești adevărate miracole.
Minunile există! Uită-te în jur și simte! Crede în miracole și vei ajunge să le trăiești. Asta îți spun ei, cea care trăiește minunile și simte miracolele zi de zi!
Cartea se citește foarte ușor, în doar două ore o poți da gata, dar efectele sale vindecătoare persistă până atunci când este nevoie, până va fi înțeleasă. Efectele benefice vor aduce acceptare și vindecarea durerii – nu dispariția ei, doar acceptarea durerii ca parte esențială în procesul vindecării,

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: