You cannot copy content of this page

Ferește-te de dependență: e nocivă și aducătoare de nefericire

Dependența: ajutor, nevoie, obligație.
Un motiv foarte clar pentru care te poți considera, simți și numi nefericit este dependența. Am avut și eu parte de etapă aceasta, am fost și eu dependentă – și am simțit pe propria-mi piele ce înseamnă, ce implică și care sunt efectele dependenței. Efectele sunt multe ș nici măcar unul nu este benefic pentru psihicul și sufletul tău.
Dependența – de orice natură ar fi,  nu este niciodată încurajată. Nici eu nu o încurajez, nu o susțin și nici nu o consider soluție de lungă durată. Nu are cum să te ajute o stare care-ți arată clar că nu ești complet, nu ești capabil, nu reușești fără ceva sau altcineva. Și nu are cum să-ți convină o stare de acest fel. Nu are cum să te bucure o astfel de etichetă. Dependența vorbește despre neputință, despre un obicei nociv, despre o stare în care tu nu te poți descurca singur.  Starea aceasta nu are cum să-ți facă bine – nu dacă ești sincer cu tine. Nu, dacă conștientizezi ce înseamnă și cum te afectează dependența.
Nu-ți vorbește nimeni alta decât una bucată fată care a fost dependentă emoțional de oameni. Am fost cândva așa. Și nu am rezistat mai mult de patru ani. De ce? Abia atunci am înțeles că nu se poate să trăiesc așa, că nu pot trăi simțindu-mă un nimeni, simțind că nu am aer, că nu pot dormi, că nu am poftă de mâncare sau urmă de chef.. Nu făceam nimic dacă nu știam în fiecare zi despre acea persoană, dacă nu-mi răspundea.. pica cerul, dacă-mi răspundea exasperat, iar nu era bine.. îl supăram, iar asta mă termina. Eram aproape în fiecare zi tristă, apatică, morocănoasă, stăteam închisă în cameră și plângeam.
Toate astea crezi că te pot ajuta, în bine? Toate astea crezi că trebuie să facă parte din viața ta? Toate astea te-ar face fericit, te-ar mulțumi și te-ar face mândru de tine?
Dependența de oameni NU e bună, niciun fel de dependență nu este bună, nu face bine, nu te ajută să evoluezi, să de dezvolți, să capeți independența pe care o vrei – pentru că toți visăm la ea, toți o vrei și cu toții.. ar trebui să o obținem. Iar independența nu include dependența. Aceasta e musai de eliberat și de alungat. Este absolut necesar să stai departe de ea, cât mai departe.
Independență dependentă eu nu prea am văzut. Bine, poți spune că mai mereu ești partial independent. căci fiecare este cumva dependent de ceva, de cineva. Corect, însă depinzi de ceva sau acel cineva doar uneori, doar din când în când, episodic sau periodic.
Sunt momente în viața fiecăruia și niciodată nu putem fi sută la sută independenți, dar asta nu înseamnă că e bine să tot depindem, că dacă tot nu putem mereu singuri, ce să ne mai chinuim, așa-i?
Dependența există și va exista mereu în viața tuturor. Va exista cu voie, fără voi, cu neștiință sau cu bună știință, dar hai să nu facem abuz. Da! Abuz de dependență înseamnă abuz de situația în care ești.
Dependența alunecă foarte repede spre partea sa negativă, foarte nocivă. Puntea dintre ajutor și nevoie este foarte șubredă. Și dacă dispare de tot.. nu mai e decât în pas până la obligație.
Dependența mai puțin nocivă, permisă cumva, o reprezintă ”Ajutorul”. Acesta poate fi cerut și/sau oferit. Ajutorul este normal, firesc, uman. Și tu ajuți. Și eu, dar și altul. Fiecare ajută dacă poate, dacă vrea, dacă simte. Și vorbim despre o dependență permisă și mai puțin nocivă, atunci când ajutorul este cerut, din când în când. Dacă ajutorul ți-este cerut în fiecare zi, nu este ajutor, ci nevoie de care cineva depinde – cineva are o nevoie și depinde de tine pentru a o împlini.
În cazul nevoii… lucrurile devin și mai clare, adică dependența umană este și mai evidentă. Dacă ajuți o dată la o nevoie disperată este perfect. Doar că acest gest al tău poate fi interpretat: ”Mă duc la Gigel că-s disperată și el sigur mă ajută. Că doar am nevoie, nu?” Deja sunt clare rolurile de dependență. Și dacă disperarea și nevoia sunt zilnice, cum te vei descurca? Dependența în acest caz este mult prea ieșită în evidență.
Și poate o vei face zi de zi. Dar atenție. Dezvolți zi de zi acea dependență de tine. Îi dai elan, îi dai curaj și îi oferi spațiu, dar și timp să se dezvolte cum vrea și cât vrea.
Va veni o zi când toate aceste nevoi te vor obosi. Vei obosi, nu din răutate, ci din faptul că vor fi din ce în ce mai dese, din ce în ce mai multe și constante. Nu zilnice, ci în fiecare clipă. Și te vei simți depășit de situație. Vei ajunge să refuzi să mai îndeplinești sau să mai asiguri nevoile altora, atunci când vei pricepe că.. nu mai ai timp pentru propriile nevoi, nu mai ai timp pentru tine și nici timp pentru a face munca ta zilnică. Vei ajunge să spui nu chiar dacă vei fi rugat frumos – de parcă ai putea ruga și urât, chiar dacă ți se va mulțumi pentru fiecare ajutor. În cazul în care nici nu ți se mulțumește, dar ajungi să spui nu.. dependența va scoate la înaintare artileria grea: victimizarea, aruncarea vinei asupra ta sau amenințarea. Sau toate la un loc.
Vei ajunge să spui nu și atunci când dependența va atinge maximul posibil: obligația.
Despre obligație lucrurile sunt si mai clare. dependența te va obliga pe tine să faci. să ajuți pentru ultima dată, să-ți anunți intenția, ea să fie acceptată doar printr-un singur cuvânt, dar a treia zi (ca să nu zic a doua), ce să vezi? Altă nevoie la orizont. Și tu.. Tu, cel plin de calm și liniște în interiorul tău, explici că ai vorbit serios cu două zile în urmă și rămâne așa cum ai zis: a fost ultimul ajutor oferit.
Atunci tăcerea te va învălui și te vei mira cum de a acceptat așa ușor tot mesajul tău clar, calm și serios? Chiar crezi? Fii pe pace! Ți se pregătește ceva: lovitura care te va obliga să mai ajuți o dată! Ce nu ai timp? Tu care stai degeaba și toate-ți vin de sus, cum să nu ai timp?
Noi amenințări și cuvinte fără noimă, situația disperată, dar și cum o să rămână respectivul fără aia și cealaltă, cum va fi dat afară de la muncă, din casă, cum nu mai poate, nu mai știe, nu mai suportă – de parcă tu ai mai avea vreun gram de putere în situația asta agasantă, îți toarnă o amenințare legată de viață. Și te lasă mască.
Ce faci? Cedezi sau continui să rămâi ferm pe poziția ta de om capabil să priceapă situațiile disperate, problemele altora, care-s grave, da? Dar care nu mai e dispus să lase lucrurile la voia întâmplării, care nu mai vrea să participe la dezvoltarea dependenței, care știe că amenințarea este doar un atuu în mâneca dependentului, iar obligația de azi te va obliga întotdeauna Ce faci? Aici să te văd, căci ești obligat să faci ceva înainte de a scăpa toată situația asta de sub control.
Nu aș fi scris despre dependența umană, dacă nu treceam prin asta. Nu aș fi scris atât de amănunțit, dacă nu aș fi avut persoane dependente de mine emoțional.
Dependența umană,  emoționala și cum s-o mai fi numind aceasta NU e bună. Și dacă știi că nu e bună, și dacă știi că ești responsabil pentru viața ta, liniștea ta, sănătatea ta psihică, trebuie să ai puterea să o tai din rădăcină, să o faci să dispară. Repet: nu pentru că ai fi scorțos și rău și inuman în fața disperării. ci pentru că altfel dependența asta crește. Și nu apuci să faci ceva, că mai e nevoie de ceva. Și când termini mai e nevoie de alte zece lucruri de rezolvat – care sunt tot în spinarea ta.
Dependența umană apasă greu pe umerii tăi, transformă totul în responsabilitatea ta, în vina ta (dacă nu e bine), în obligația ta să faci totul, iar celalalt să primească doar rezultatele, laurii, banii și altele. Ți se pare normal să muncești pentru doi?
Și în final.. e tot vina ta că cel dependent are probleme – de parcă tu ai fi scutit de ele, e tot vina ta că nu are, că nu poate, nu știe, nu se pricepe. În final tot ești vinovat pentru toată nefericirea și relele de pe pământul ăsta.
Deși nu pricepu unde-i partea ta de vină, căci nu tu i-ai luat banii, sănătatea, casa, jobul, oamenii de alături, nici nu i-ai pus în brațe copii. Dar clar este doar atât: e doar vina ta!
Ești obligat să trăiești viața ta, nu pe a altora – responsabilitate pe care este obligat fiecare să și-o asume, să facă cumva – fără dependență, fără victimizare, vinovății aruncate în curtea ta, ci doar cu asumare. Să-și asume fiecare tot ce trăiește. Dependența umană trebuie să dispară, o parte din ea.
Și eu sunt dependentă de ai mei încă. Și eu am probleme și treburi. Dar știi ceva?  Nu-mi rezolvă nimeni problemele și nici munca nu mi-o face altcineva. Depind de ai mei încă, dar nu-mi pun mama să-mi scrie articole, să-mi citească romanele și să-mi scrie recenziile. Depind de ai mei, dar ceea ce depinde doar de mine, este doar treaba mea, responsabilitatea mea, obligația mea morală – față de mine și față de ceilalți.
Dependența este o boală. Dependența umană e o boală de care nu te poate vindeca nimeni, ci singur trebuie să te încurajezi și să te convingi că nu vei ajunge nicăieri depinzând de alții. Trebuie să conștientizezi că-ți faci rău, crezând că-ți faci bine și că ața poți cuceri lumea. Ei bine, nu e deloc așa. Și este imposibil să nu te simți întristat atunci când va pica ceața de pe ochi.
Este imposibil să nu te simți trist că a durat atât să vezi adevărul, să vezi cât de mult rău ți-ai pricinuit și cât de nedrept ai fost cu cel de care ai fost așa unit emoțional.
Dar vei fi fericit că te-ai trezit, că ai înțeles și că ești pregătit să începi o nouă viață, o nouă etapă detașat și mai puțin dependent.
Dacă vrei să fii fericit, fii cât mai puțin dependent de oameni, obiecte, substanțe etc. Fii independent de dependență. Fii dependent de independența, pe cât se poate. Și de fiecare dată se poate, crede-mă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: