Obicei de lectură: Motive pentru care lectura în paralel e cool

Capăt, din când în când, câte un obicei de lectură – de îmi este și mai drag să citesc. Lectura în paralel este atât de sceptic privită, de zici că e ăl negru și rău de care toată lumea se ferește. Lectura în paralel este pentru mulți o teamă, nu o plăcere. Teama principală că de atâta citit două-trei cărți în paralel, ajungi să încurci acțiunea și personajele.

Știi vorba aia ”De ce ți-e frică de aia nu scapi?”, să știi că e  reală pentru cei care, în loc să simtă plăcerea lecturilor, trăiesc teama că vor gafa și vor face terci atunci când vor scrie recenziile.
Ete că eu nu mă tem. Și bine fac! Pentru că nu are ce să se întâmple. Nu se întâmplă nici pe naiba nimic! Pentru că.. e simplu, frate! Simplu tare, dar știu că am ajuns să complicăm totul, până și simplitatea – săraca de ea..
Altceva ce se va mai putea întâmpla? Eh! Da, știu! Crezi că vei fi acuzat că nu citești cărțile. Bun! Te cred! Dar hai să-ți spun ceva. Și dacă te  temi și dacă nu, cine vrea să te acuze de ceva, tot te acuză, stai fără nicio grijă că oricum nu scapi.

Motivele pentru care lectura în paralel e cool

Nu știu dacă sunt multe sau puține, dar există câteva – cel puțin din punctul meu de vedere, iar asta mă face să-mi doresc să le împart și cu tine acum.
Citești genuri diferite
Iar asta înseamnă că ai super puteri: călătorești în două sau trei locuri diferite, dar în același timp. Nu-i asta ceva cu adevărat interesant și foarte productiv?
Termini cărțile una după alta
Bine, este normal să le termini pe rând, dar le vei termina de citit la diferențe foarte mici de timp. Asta înseamnă să fii gata oricând pentru a începe o nouă carte imediat.
Câte o carte în cele mai importante locuri unde-ți petreci ziua
În geantă poate fi oricând o carte ușoară, romantică sau o poveste scurtă. La birou poți să te bucuri de un thriller captivant, iar acasă poți citi oricând un jurnal impresionant.
Nu poți citi o carte anume? Treci la următorul roman început
Și uite așa nu este nevoie să abandonezi cărțile pentru că nu te ”prind” în mreje într-un anumit moment. Poți citi în funcție de starea ta sufletească întotdeauna, fără să te forțezi să termini cartea începută inițial.
Material suficient pentru blog/site
Dacă ești un cititor înfocat și citești repede cărțile, atunci vei termina cărțile una după alta, iar asta te va ajuta să strângi material suficient pentru spațiul tău virtual, blog-ul sau site-ul tău. Fie că alegi să faci recenzii elaborate sau scurte prezentări ale cărților citite, toate vor arăta minunat în online.
Citești mai mult în timp mai puțin
Fix pentru ceea ce crezi că vei fi judecat de alții. Așa, și? Unde te doare de părerea altora? Eu zic să te doară fix în spatele scaunului. Important este ca tu să fii împăcată cu tine și cu ceea ce faci, cu modul tău de a citi. Citește câte cărți vrei, simți poți și bucură-te de toate. Așa poți să spui că ai găsit soluția pentru ”atât de multe cărți, atât de puțin timp”
Lista cu romanele citite crește rapid
E fain atunci când treci o altă carte citită pe lista de lecturi, nu? Imaginează-ți cum e să treci trei sau patru titluri odată. Îți crește inima instant. iar obiectivul săptămânal/lunar/anual poate fi atins cu ușurință într-un timp mult mai scurt.
Nu ai nimic de pierdut, ci dar de câștigat
Beneficiile lecturii în paralel le-am tot expus în toate aceste motive – mai mult sau mai puțin persuasive. De fapt, nu am scris articolul ca să te conving, nu am scris articolul nici ca să-ți fac în ciudă cu faptul că, personal.. citesc și în paralel. Am scris ca să împart cu tine bucuria lecturii, ca să las scris aici că nu este nevoie să fugi de obiceiul ăsta, că pierderile sunt închipuite doar sau minime.
De ce să nu fie cool și în trend să citești în paralel. Ei, na! E chiar fain și îți dă o stare foarte faină, o energie debordantă, te mulțumește și împlinește sufletește. Lectura în paralel este cool atunci când nu o vezi ca pe o corvoadă, ca pe un stres, ca pe o pedeapsă.
Oricum ai citi, bucură-te de cărți și de obiceiul tău de a iubi lectura și de dărui celorlalți din bucuria și fericirea ta, așa, prin scris.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

22 februarie 2018 at 11:06 PM

Eu nu citesc in paralel… decât rareori.



Amalia
26 februarie 2018 at 10:50 PM

Cum ai sugerat și tu, am o carte în poșetă din care citesc la lucru sau în mijloacele de transport și o carte pentru acasă. Le aleg din genuri total diferite si nu am cum sa le încurc. Cartea pentru “drum” este ușor de citit, ca să nu fiu nevoită sa iau notițe, contrar celei de acasă.
Sunt de acord cu toate avantajele precizate de tine.



Amalia
28 februarie 2018 at 12:09 PM

🙂 mda, știam eu ca nu trebuia sa trec pe goodreads cărțile citite în adolescență, fiindcă lumea va crede ca citesc cărți banale.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page
%d blogeri au apreciat: