Timp pentru mine: Când totu-i nebunie, descurcă-te cum poți

Totul a luat-o razna, totul e ciudat, e stresant și obositor. Totul este, dar zi de zi eu nu mai sunt la fel, sunt doar pusă să mă pregătesc pentru ceea ce urmează, pentru schimbări mari, importante, pentru ceva bun – nu mi-a spus nimeni asta, asta simt. Iar intuiția nu mă înșeală aproape niciodată.

Mi-e dor de liniște, de lectură, de lenevit, de zâmbet, de bucurii simple, de vești bune, de suflet curat, de primăvară, de relaxare, de un somn lung – fără griji și fără trezire acuș – acuș.

Când totu-i nebunie curată trebuie să mă descurc așa cum pot, printre imagini gri, gânduri plăpânde, idei aruncate într-un colț, activități dragi puse în stand by. Când totu-i nebunie ireal de adevărată, timpul zboară. Tăcerea se adâncește și doare, așteptarea-i apăsătoare.

Timp pentru mine, pentru sufletul meu, pentru plăcerile mele, pentru starea mea de bine, pentru evoluția mea, pentru liniștea și fericirea mea, este din ce în ce mai puțin, e din ce în ce mai scurt, mai măsurat ca niciodată, mai ireal, dar e un ideal, Un ideal la care sper să ajung curând. Timpul – trece pentru mine, simt asta, dar nu mai simt cum eu trec prin timp sau cum timpul trece prin mine.

Am obosit, dar nu am dreptul să renunț, nu am dreptul să mă plâng. Da, Cineva știe cât sunt de obosită, cât de mult îmi doresc să fie bine, cât de mult vreau să rezist, să fac fața situației.

În timp ce fac tot ce pot ca să mă descurc, să rezist, să reușesc.. NU sunt singură, iar asta mă ajută să trec prin toate, cu fruntea sus, să trec pese toate cu demnitate,  cu încredere, curaj și iubire.

La final, fericirea va fi pentru mine, la final… care nu știu care va fi, dar nici când va fi acesta, bucuria, liniștea, fericirea va face din nou parte din viața mea.

E doar o etapă în care trebuie să mă descurc așa cum pot, dacă pot – POT întotdeauna pentru aleg asta mereu! E doar o perioadă încărcată, încărcată de emoții – un car de emoții, care mai de care mai intense, mai ciudate.. E doar scurtă. Și va trece, simt asta și știu că va trece cu bine.

Timpul nu mi-e prieten deloc acum, timpul trece ca un nebun, iar eu am obosit să-l văd acum, iar în secunda următoare să realizez că deja e trecut. Nu mi-e prieten deloc, deși… i-am zis să se oprească puțin. Mi-a zis că nu poate, că ăsta e rolul său.. să treacă… pentru ca dorințele mele să se împlinească.

Timpul are dreptate, dar l-am rugat să treacă mai încet, să încetinească ritmul. Și mi-a zis că, eu nu mi-aș dori asta cu adevărat, că eu vreau ca el să treacă și mai repede ca eu să mă pot bucura.

La naiba.. are dreptate, iar eu nu am nicio putere. Nu mă pot opri, nu pot să mai aștept – pot doar să fac totul pentru mine. Pot să mă rog să treacă totul repede, pot să mă rog să pot face față, să pot respira printre atâta nebunie, prin fuga asta ciudată. Pot să mă rog să nu fiu lăsată singură, ci însoțită în fiecare clipă – așa mi s-a promis. Iar promisiunea aceasta îmi dă încredere!

În timp ce eu nu am timp pentru mine, în timp ce trebuie să mă descurc așa cum pot cu ”nu pot” – care de fapt e ”pot, căci nu am de ales”, am învățat să ”fur” clipe și pentru mine – și Cineva nu se supără pe mine și inteligența mea, ba chiar îmi zâmbește, mă iubește și mângăie sufletul și șterge lacrimile.

Fur clipe pentru mine, dar nu-s deloc împăcată și relaxată – grijile și ideea că am de muncă, nu-mi dau pace. Gândul că vreau să fac totul ca să fie bine, să fac totul odată..îmi dă târcoale tot mai des. Iar panica.. și realitatea care-mi urlă în urechi ”NU poți face totul în același timp, mă obosește teribil.

Am furat secunde multe, iar rezultatele sunt acestea:

Dorm puțin și mereu pe fugă

Iar oboseala își spune cuvântul. Oboseala vine la pachet și cu nervi – pe care nu-i mai pot ține în frâu.. și cu momente în care râd și plâng din nimic. NU! Nu sunt în depresie. Depresia nu m-ar motiva atât de mult să merg mai departe.

Am trei cărți începute

Și niciuna nu e terminată. Sau aproape de finalizare. Dar eu încă mai sper că o să am timp, printre fuga asta nebună… și pentru lectură și bucuria infinită a sufletului. Speranța nu-mi moare niciodată!

Priorități

Lucrul bun din toate, acesta este. Am învățat să-mi prioritizez activitățile, să acord timp și energie  doar lucrurilor care sunt cu adevărat importante. Nu mai știu nimic din ceea ce nu mă interesează, iar asta-mi ajută psihicul.

Program încărcat

Dar tot mai fur timp să fac și altceva, să mai ies din casă, să mai văd un om drag, să petrec puțin timp departe de îngrijorare. Când se va termina, voi simți că lipsește ceva, dar tot vreau să se termine cât mai repede.

Totul e bine așa cum este acum. Cu agitație, stres, nebuneală, dar oricum va fi bine. Nu e nimic grav, doar multe de făcut într-un timp scurt.

Nu-mi pierd niciodată speranța și încrederea ca asta se întâmplă și pentru cel mai mare bine al meu. Asta mă mai liniștește puțin. Sunt puternică, sunt geamănă – și nu are cum să fie.. doar bine.

Când totu-i nebunie, nimic nu-i întâmplător, zadarnic sau degeaba, asta să nu uiți!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.