You cannot copy content of this page

Recenzie “Aripi” (Aripi #1) de Aprilynne Pike

AripiAripi, primul volum al seriei cu acelaşi nume, de Aprilynne Pike m-a cucerit, cum era de aşteptat, în principal cu minunata copertă. Viu colorată, anunţând primăvară, zumzet, căldură şi o lume fantastică, nu am rezistat mult şi am căzut pradă mirajului.

-Mi se pare destul de mişto.

-Normal; doar eşti un tocilar pasionat de ştiinţe. Eu sunt fata care vrea, pur şi simplu, să treacă de ora de sport fără să se holbeze nimeni la ea.

Aprilynne Pike însă nu ne lasă doar mirajul din imaginea poveştii sale. Cum avea să descopăr păşind într-o altfel de lume a zânelor, Aripi este o poveste frumos construită care îţi poate dărui fascinaţie absolută dacă îi acorzi timp.

După primele capitole, mă gândeam serios să renunţ la poveste. Nu de alta, însă povestea adolescentei Laurel era mult prea apatică şi lipsită de farmec pentru gustul meu. Însă detestam să păstrez în bibliotecă un volum care să nu-mi fi plăcut şi mai ales care să fie dintr-o serie pe care eu nu aveam de gând să o întregesc. Cadou, nu mă lăsa inima să o fac, fiind prea fascinată de copertă. Problema tipică a iubitorilor de coperţi viu colorate.

Zvonul unei răsturnări de situaţie şi a unui final neaşteptat ce oscila în jurul volumului trei al seriei Aripi, mi-a dat avântul de a duce la bun sfârşit această poveste. Şi a fost cea mai bună decizie. După ce-am trecut de prima jumătate a cărţii, am avut plăcerea să descopăr o legendă nouă, o altfel de versiune a zânelor. Nişte zâne-plante.

-Nu crezi că o să se prindă cineva?

-Poate. Mereu există cineva care crede în secret în mituri şi legende; sau, cel puţin, în anumite chestii din ele. Aceia sunt oamenii care vor căuta dincolo de evidenţă şi vor vedea în lumea asta lucrurile care sunt cu adevărat minunate. Dar nu vor spune nimic, nici dacă s-ar prinde. Pentru că noi, ceilalţi, care vedem lumea ca fiind logică şi ştiinţifică, n-am vedea adevărul nici dacă ar fi postat pe un panou publicitar.

Aprilynne Pike, folosindu-se de Laurel, o adolescentă de aproape şaisprezece ani, ne oferă o altă versiune a minunatelor zâne. Ne oferă o altă istorie, o altă legendă, un alt tărâm. Alături de zâna-floare, Laurel, şi de curiosul David, avem ocazia de a păşi într-o lume ascunsă, nelipsită de pericole, secrete şi mistere.

Când grupului se alătură, enigmaticul Tamani, atât curiozitatea lui Laurel, cât şi a noastră, atinge cote maxime. Dacă la asta mai adăugăm şi o lovitură a trolilor, putem spune că povestea ce la început părea apatică începe a fi o explozie de evenimente misterioase.

…dacă vrei să păstrezi un secret, transformă-l într-o poveste pentru oameni. O vor ameţi în aşa hal într-o sută de ani, că nu vei mai fi în stare să separi adevărul de ficţiune.

Aripi de Aprilynne Pike este un început domol al unei poveşti diferite, ce te poate fascina dacă îi acorzi timp şi şansă. Te poartă în miros de flori într-o altfel de lume, unde adevărul este mascat de trecerea timpului, iar războiul este un trend veşnic reînviat indiferent de tărâmuri. Cât din adevărata istorie a zânelor reuşeşte Laurel să afle, putem descoperi doar rămând alături de ea până la ultima pagină, pentru ca mai apoi să tânjim după mai mult.

Cu cât eşti mai rost- cu cât evoluţia te-a stricat mai tare-, cu atât eşti mai puţin simetric.

Un volum disponibil pe site-ul Editurii Litera, îmbăcate în straie viu colorate de poveste.

Comments

22 februarie 2019 at 12:44 PM

Coperţile viu colorate aparţin numai acestei reeditări a cărţii. Primele trei volume au fost editate mai demult cu alt tip de coperţi (cartonate, înfăţişând-o pe Laurel aşezată printre nişte flori uriaşe), dar fiindcă autoarei i-a luat destul de mult timp să publice volumul al patrulea, până când s-a tradus şi acest al patrulea volum în româneşte, ediţia aceea mai veche se epuizase deja. În loc s-o reediteze cu acelaşi tip de coperţi, editura Litera a decis să schimbe design-ul. Habar n-am din ce cauză.

Seria mi s-a părut interesantă. Subiectul pleacă de la o idee pe care n-am mai întâlnit-o înainte în literatură, dar tind să cred că a mai existat (probabil, conceptul de plante cu formă umană nu este inventat de autoare). Primele trei volume tind să aibă părţi în care acţiunea se desfăşoară atât de încet încât devine plictisitoare. Volumul al patrulea este mult mai incitant. Nu mi-a plăcut deznodământul. Aş fi preferat ca Tamani să se îndrăgostească de tânăra zână de iarnă şi să o lase pe Laurel cu David.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: