Fie roata și pătrată tot se întoarce ea odată: Flori pentru Algernon, Daniel Keyes – Grup Editorial Art/Youngart

Sunt în acea etapă a vieții mele în care doar aș sta în pat și aș citi.. fără să-mi pese de nimic altceva. E frumos acest vis, e realizabil, dar nu și pentru mine, însă. Nu acum, poate într-o altă viață  etapă. Am întins coarda timpului cât am putut, am tot amânat, am citit  – de s-au adunat 5 cărți citite. Și despre care nu am scris nimic aici, pe blog. Nu prea e profi din partea mea, căci îmi făcusem obicei sănătos: scrie imediat ce termini de citit o carte, dar.. neprevăzutul și tot ce a urmat.. m-a scos din ritm.

Știi (sau poate nu), dar nu m-am ferit niciodată de cărțile triste, de cărțile ale căror personaje suferă de boli sau defecte fizice. Ba chiar… am simțit mereu nevoia să mă apropii mai mult de ele, să le citesc, să le simt – fiind convinsă de faptul că, prin intermediul lor..mă pot înțelege mai bine pe mine, mă pot accepta pe mine, dar că îi pot înțelege și accepta și pe cei din jur.

Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes este un semnal de alarmă, mai mult decât este o lectură pentru adolescenți. Este mai mult decât o lectură de o zi, este durerea însăși – prin povestea lui Charlie. Este strigătul de ajutor și nevoia reală de atenție, dar și o lecție de viață extrem de dură.

Flori pentru Algernon nu este despre un Charlie condamnat de viață la sărăcie sau prostie, Charlie nu este un tânăr cu un handicap, ci unul care are nevoie acută de atenție, care nu trebuie marginalizat, nici evitat, nici lăsat în voia sorții – doar pentru că nu știe să scrie. Charlie este un suflet abandonat de familie și lăsat în grija altora – cei care promit să-l facă bine pe tânărul de peste 30 de ani.

Charlie nu este o altă persoană cu dizabilități, dar este transformat într-un astfel de om. Adevăratul handicap uman care poate exista cu adevărat este în sufletul lui. Nu corpul uman are parte de handicap, ci sufletul este cel care poate avea ceea ce mulți numesc astăzi ”dizabilitate”. Charlie nu are niciun fel de problemă, cei care cred că au probleme reale sunt persoanele din jurul lui: familia, colegii de muncă, dar și oamenii care-l transformă într-un geniu, dar și societatea. Iată cine l-a condamnat pe Charlie la o viață cu handicap – nu, nu viața, ci altceva.. din viață.

Și când te gândești că Charlie poate fi vocea și imaginea fiecărei persoane condamnate la o viață cu defect,  totul devine și mai dureros, frustrant și imposibil să mai spui că trăim printre oameni.

A face parte din categoria persoanelor cu handicap fizic sau de orice altă natură, se crede, însă fără a avea și dovezi clare, că aduce vreun beneficiu, că te scutește de la ceva. Te scutește de la ce vrei tu, dacă asta vrei să auzi, dar nu te va scuti vreodată de la răutățile umane, de la neputință, vinovăție și durere sufletească.

Eu am fost un Charlie, supus unor tratamente umane dure: șoșoteli pe la colțuri, zâmbete înfundate, dureri infinite și idei pe care mi le-am format în urma unor astfel de atitudini, unor interacțiuni sociale. Eu am fost un Charlie, dar niciodată nu am fost respinsă de părinți, de soră sau de familie. Dar faptul că i-am avut pe ei nu m-a scutit de durere și lacrimi, de rugăminți fierbinți, de dependență. Cu toate astea, viața m-a întărit. Și-am trecut peste fiecare hop și peste ceea ce a fost cu adevărat greu: să nu mă mai consider o persoană bolnavă, cu handicap, ci una specială – asta am învățat!

Cine l-a ajutat pe Charlie în toate etapele? Cine i-a fost alături? Unul sau altul, dar niciunul până la capăt. Pe el l-au abandonat toți, chiar și familia îl considera un monstru și chiar propria mamă l-a dat afară din casă, în plină noapte.Asta chiar nu mi-a plăcut. Și mă așteptam ca măcar tatăl lui să acționeze altfel, dar plecarea de lângă soție, fără băiat.. nu mi s-a părut soluția sau lecția pentru soția cea veșnic răzvrătită și nemulțumită.

Cum poți să-ți respingi copilul? Cum poți să-l lași singur sau să vorbești despre el ca și cum nu ar exista?  Scuză-mă, dar nu poate fi vorba de o mamă, în acest caz. Bine, căci într-un final, cu toții și-au primit lecția.

Visul lui Charlie de a fi deștept.. se împlinește, dar nu știe care e prețul pe care trebuie să-l plătească. Odată ce devine deștept, scrie bine, vorbește la fel și arată tuturor că poți fi geniu, acesta trăiește fiecare zi, se bucură, își vizitează familia – care îl recunoaște prea puțin, dar ajutorul pe care îl primește îi transformă, nu doar mintea, ci și sufletul.

Charlie avea mintea de copil și suflet de aur, iar genialitatea pe care a primit-o în dar îl transformă total, într-un om mândru, plin de sine și..cam uituc. Uită repede cine a fost și unde a ajuns. Charlie mă bucura cu naivitatea lui, Geniu Charlie m-a enervat cu mândria lui.

O carte precum o lecție de viață pe care nu trebuie.. și nici nu ai voie să o uiți. Este indicat să ne dorim evoluția, ba chiar și să fim inteligenți, dar niciodată nu ar trebui să uiți cât de jos ai fost, dar și cum ai urcat pe treptele vieții. Și mai ales ce sau cine te-a ajutat să le urci. Și chiar dacă ai evoluat singur, chiar dacă ai ajuns departe fără ajutorul nimănui.. mândria nu este o dovadă a evoluției, a inteligenței, a puterii și dorinței de a nu stagna sau involua.

Charlie a fost naivitatea întruchipată, a primit șansa de care a avut nevoie, a reușit ceea ce prea puțini pot: să-și împlinească o dorință, dar asta l-a determinat să uite esențialul: simplitatea, umanitatea și partea cea mai importantă din fiecare: sufletul.

De cele mai multe ori.. în momentul în care evoluăm rapid, când ajungem sus – pentru că am făcut un mare pas, am avut această șansă în viață sau poate ne-a ajutat ceva/cineva, uităm de unde am plecat, uităm cum am fost, unde am fost, de unde am pornit. Da, nu e general valabil, nu se aplică tuturor, dar.. există un ”dar” de care tot mă lovesc în ultima vreme: Cum repede ai ajuns în vârf, la fel de repede poți ateriza cu picioarele pe pământ, iar aterizarea asta, de obicei, nu e deloc blândă.

M-am întrebat de ce se cheamă cartea asta Flori pentru Algernon? Și-am primit răspunsul, așa cum am descoperit și de ce anume această poveste nu a avut parte de finalul așteptat de mine.

Un singur lucru m-a mai întristat: faptul că Algernon a plătit un preț prea mare, deși nu a purtat nicio secundă vreo vină. A plătit prea scump deși el nu a dezamăgit nicio clipă pe nimeni. Dar este exact ca în viață: nimic nu e întâmplător.

Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes este ca viața: dulce-amară.  Este precum o roată, care de fiecare dată se întoarce,  este precum o zicală din bătrâni: ”După faptă și răsplată.

Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Art și YoungArt 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

10 mai 2018 at 8:31 AM

Nu am citit cartea, dar suna bine recenzia!



Mihaela
15 mai 2019 at 12:26 PM

Abia am terminat aceasta carte de citit ,pot sa spun ca m-a marcat ,este o carte care ajuta si parinti in legatura lor cu copii,cum ar trebui sa te comporti cu un copil special.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.