Dragă NU,

Sunt eu, cea care te-a avut alături în fiecare zi, în ultimii doi ani. Alături de tine am învățat să zâmbesc trist, să mă bucur, dar nu mereu, să îmi pierd în loc să rămân calmă în fața provocărilor.

După transformarea mea, am găsit puterea să zâmbesc în fiecare zi. Zâmbetul era a doua mea natură. Ba chiar spuneam despre mine că sunt Zâmbăreața, iar de doi ani NU mai sunt la fel – totul s-a schimbat, din nou. S-a schimbat totul. Mi-e dor de mine – cea mereu zâmbitoare, cea care NU se lăsa niciodată influențată de nimeni și nimic.

Mi-e dor de perioada în care știam să mă detașez, să mă rup de toate și să mă bucur de liniște. De doi ani, NU mai pot păstra liniștea mai mult de o zi – mereu fuge și mă lasă singură, să fac față singură haosului, fricii și furtunii de întrebări fără răspuns.

De 2 ani detașarea a dispărut fără urmă și NU dau de ea. Știu la perfecție teoria, dar la practică pic întotdeauna. Detașarea – eliberatoare, dar azi atât de greu de obținut.

Detașarea (re)aduce cu ea alte multe daruri minunate în viața mea. Readuce zâmbetul, încrederea, puterea, speranța, stima de sine și siguranța că totul va fi bine.

Dragă NU, te rog din suflet slăbește-ți strânsoarea, eliberează-mi ființa și lasă-mă să-mi iau înapoi puterea, energia, inspirația și libertatea. Dragă NU, eu nu sunt supărată pe tine, dar chiar îmi doresc să închei etapa asta a vieții mele.

Dacă aș putea da timpul înapoi, NU aș mai renunța niciodată la puterea (mea) de a mă detașa de toate, de a deveni observator – ca să sufăr mai puțin.

Dragă stresule, hai să ne despărțim definitiv!