Curajul face diferența: Geamul – Provocare #our15daysofwriting – Ziua 14

Ești o femeie tristă – a uitat cum e să fii fericită și să te bucuri de fiecare zi. Ești tu – doar cea care privește zi de zi pe geamul ei. Minute în șir privești pe geamul de lângă ușă, dorindu-ți să te înveselești, să vezi altceva ca să-ți însenineze existența. Dar mereu vezi același lucru, iar sufletul tău devine, ușor, ușor, din ce în ce mai trist, mai pustiu, mai sărac – nu găsești afară niciun motiv de bucurie.

Geamul tău arată aceeași realitate tristă, aceeași întunecime, aceeași imagine a propriului suflet. Auzi mereu o voce interioară cum te îndeamnă ”fă o schimbare”, dar nu știi nici cine îți vorbește, nici nu bănuiești ce ai putea face pentru a produce schimbarea.

Zilele trec, vocea tot te îndeamnă ”fă un pas, schimbă ceva, căci nu asta e realitatea ta.” Simți că nu mai poți suporta situația fără ieșire – sufletul ți se strângea ca într-o menghină.

Atunci a auzit pentru a treia oară vocea ” Dacă doar aștepți schimbarea, nu va veni. Dacă doar stai, nu se va schimba nimic!”

  • Și ce să fac? ai întrebat nervoasă

  • Sparge geamul, ți-a răspuns!

  • Nu pot să fac asta, ai zis tu tristă.

  • De ce? a întrebat vocea.

  • De ce să-l stric?, ai întrebat. Oricum nu-mi schimbă viața, dimpotrivă.

  • Aaa, nu te simți comod, nu-i așa?

  • Da, asta e! Nu mă simt comod să stric un geam

Vocea blândă ți-a răspuns:

  • Ei, dacă tu nu vrei să ieși din zona de confort, să știi că nu ai să vezi niciodată dincolo de această fereastră.

  • Ce vrei să spui? Doar văd prin geamul meu, i-ai răspuns.

  • Faptul că vezi prin geam, nu înseamnă că vezi realitatea așa cum este ea de fapt.

Îndrăznește și vei vedea diferența, ți-a zis. Iar tu ai acționat fără să stai pe gânduri.

Tremurai toată de emoție și teamă când ai luat o piatră grea, ai închis ochii și ai aruncat-o în geamul tău perfect.

Atunci vocea a vorbit din nou cu tine, cea curajoasă.

  • Acum uită-te atent afară. Apoi la geamul tău rămas întreg.

Te-ai uitat afară, ai văzut realitatea: câte motive de bucurie și recunoștință ai avut în fiecare zi, dar pe care nu le-ai văzut – doar pentru că geamul tău îți schimba complet realitatea, iar asta te întrista în fiecare zi.

Atunci ai înțeles că nu vedeai nimic frumos prin geamul tău doar pentru că era murdar, acoperit de praful supărărilor.

Morala: Când tu nu vezi nimic prin geamul sufletului tău, nu e pentru că în exterior nu se întâmplă nimic, ci pentru că acel geam este acoperit cu prea multe griji, supărări, dureri.

Nu uita: Și sufletul are un geam ce se murdărește și trebuie curățat frecvent. Pe geamul sufletul tău se pune deseori praful tuturor supărărilor pe care le aduni, cu sau fără voia ta. Când nu mai poți, aruncă pietrele grele din sufletul tău spre tot ce te împiedică să vezi realitatea așa cum este ea.

Eliberează-te!

 

Credit foto: Ștefania Verzea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: