Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty – Editura Trei

Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty a apărut la  Editura Trei și spune aduce în atenție viața de familie. Vorbește subtil despre  prioritatea unei soții și mame, despre ruptura sufletească dintre soți și despre craterul ce apare între membrii familiei atunci când nu există comunicare.

Fericirea nu are o definiție standard, nu poți spune că e un sentiment bătut în cuie. Fericirea este cupa din care au șansa să guste cu toții, dar nu toți vor simți aceeași savoare, nu toți vor recunoaște aceleași ingrediente în cupa lor cu fericire. Pentru fericirea are gustul dulce al iubirii, pentru alții fericirea are gustul siguranței – pe toate planurile, unii sunt fericiți pentru că au o profesie care-i împlinește.

Cei mai mulți caută fericirea la fiecare pas, în orice acțiune, în orice activitate, într-un gest. Și mai mulți așteaptă fericirea dintr-un moment în altul. De parcă fericirea ar bate la ușa lor în zori de zi. De câte ori nu ți-ai zis și tu că vei fi fericit atunci când îți vei găsi job, când vei avea casă și mașină, o familie, un copil, când te vei muta de la apartament la casa ta cu gradină.

Și-n timp ce cauți fericirea, în timp ce o aștepți și o condiționezi de prezența cuiva, de un obiect  și/sau eveniment, ce faci? Ce faci în tot timpul ăsta? Până apare cum te simți? Nefericit, probabil.

Se mai spune prin cărți și manuale, programe și alte tratate – da, am exagerat puțin, dar înțelegi tu ideea, că fericirea este simplă, că fericirea nu e adusă de bani, că ea este întotdeauna gratuită și nu se cumpără niciodată cu bani. Cărțile care-ți promit să fii mereu zen în  o sută de pași simpli, susțin că fericirea este o stare interioară.

Fiecare se raportează la fericire în funcție de experiențe, de emoțiile trăite de-a lungul vieții. Poți da orice definiție fericirii, căci tot ce zici este adevărat – pentru tine și viața ta. Orice zici este perfect și nu greșești niciodată.

Atenție cum aplici tot ce știi despre ceea ce te-ar face cu adevărat fericit. Degeaba știm definiții peste definiții și-o denumim în sute de cuvinte academice, dacă practica ne face repetenți și ne aduce doar suferința. Fericirea este scopul, restul sunt mijloace care ne ajută să o atingem, să o savuram, să o ținem cât mai mult în viața noastră, să o recăpătăm. Fericirea este o garanție – care o căpătăm mai devreme sau mai târziu.

Și-ai să întrebi acum dacă fericirea este scopul, de ce există suferim? Suferința este cea care ne amintește de fericire. Suferința este fericirea pe care uităm să o apreciem, să o adăpăm cu iubire, speranță, încredere. Suferim ca să evoluăm, să ne maturizăm, să învățăm lecțiile.

Titlul acestui roman, Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty mi-a amintit de câte ori, în 32 de ani de viață, de câte ori am uitat să fiu fericită. Mi-a amintit de câte ori m-am revoltat aiurea, de câte ori am uitat să mulțumesc pentru tot ce am, de câte ori am tratat cu superficialitate tot ce sunt și am – material și sufletește.

Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty reamintește, pe bună dreptate, un lucru simplu: să ne bucurăm de viață, indiferent de cum este, indiferent de realitatea pe care o trăiești. Mie mi-a reamintit și faptul că, în ultima vreme am fost mai mereu îngrijorată.  Reamintește și să fim fericiți cu puțin pentru a primi mai mult. Fericirea cu puțin înseamnă recunoștință, iar recunoștința îți umple viața cu și mai multă fericire.

Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty este o invitație la analiza propriei vieți, a propriei realități, un îndemn la prețuirea lucrurilor cu adevărat importante, esențiale pentru a fi fericiți și împliniți în viață, în familie, în gând, dar și în suflet.

Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty spune povestea lui Alice, Nick și a copiilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt prezentată și poveștile de viață a altor persoane din imediata apropiere a familiei Love. Sora lui Alice impresionează cu povestea ei despre dorință, încredere, puterea a mai da o șansă visului care i-ar completa fericirea, dar și eșecuri nenumărate, lacrimi și neputință.

Dacă într-o zi ai avea parte de un accident, dacă ai cădea, te-ai lovi puternic la cap și imediat după ai deschis ochii, ai realiza că nu cunoști pe nimeni, că nu știi nimic din realitatea ta prezentă, la ce te-ai gândi prima și prima dată? Dacă ți-ai pierde amintirile ultimilor zece ai, ce-ai crede despre tot ce se întâmplă cu tine? Ai da vina pe destin? Te-ai considera pedepsit de viață? Sau poate că ai da vina pe trecut și pe greșelile de care nu ți le amintești?

În cazul lui Alice nu aș zice că este vorba de pedeapsă divină, căci numele ei de familie e un semn că este iubită. Ba chiar e și răsplătită cu trei minuni umane, cu o casă frumoasă și suficient de mare, iar ea nu se poate plânge de lipsa banilor, de lipsa obiectelor de valoare.

La Alice Love este vorba de cu totul altceva. În cazul ei vorbim despre o nouă șansă. Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty este și despre șansa la fericire, despre puterea pe care o avem cu toții, atunci când vine vorba despre propriile vieți – avem puterea de a face schimbări, oricâte vrem, de câte ori ne dorim. Alice are oportunitatea de a pune pe pauză, măcar puțin, toată viața ei plină, agitată, obositoare,  pentru a trăi în prezentul fără amintirile din ultimii ani, se poate bucura de liniște, dar cel mai important este că poate reînvăța ce este fericirea, ce este cu adevărat important și ce anume merită să devină prioritate în viața ei.

38019157_1960148550718078_4514866889955999744_n

Cu această ocazie, a amneziei temporare, află cum era Alice înainte de căzătură, cum se comporta, cât de implicată în toate, câte activități avea în fiecare zi, cât de multă putere afișa în fața tuturor, cât de obosită era din cauza celor trei copii. Cel mai mare șoc pentru Alice Love, unul mai mare decât lovitura la cap, este faptul că era în plin război cu Nick,  cu cel pe care-l numea soț.

Alice avea parte de frânturi de amintiri, de momente în care simțea anumite emoții puternice, mintea îi era invadată de replici și de imagini, dar niciodată nu-și recăpăta memoria complet – nu avea nimic la cap, dar nu-și amintea.

Din punctul meu de vedere, Alice a făcut bine că nu și-a recăpătat curând amintirile, pentru a putea analiza mediul în care trăia, oamenii de care era înconjurată – aceasta era ocazia perfectă să renunțe la atitudinea de femeie de fier, femeie mereu cu garda ridicată, mereu pregătită, care avea întotdeauna dreptate.

Am avut anumite momente, în timp ce aflam și eu despre vechea Alice, în care-mi doream să o scutur puțin, să o trezesc din realitatea ei – în care era sigură că nu se înșeală niciodată, că ea nu a greșit, că singurul vinovat e Nick. Sincer, nu mă mir cum de nu mai suporta Nick viața alături de ea.

Fie că vedea, fie că era vorba doar de scenariul ei mental, avea dreptate și un nou motiv să se enerveze, să arunce cu vorbe oriunde și în oricine. Avea nevoie de motive ca să se aprindă, iar asta arăta clar nefericirea, în care ea și Nick, se scăldau de la o vreme. Certuri zilnice, isterii feminine, faptul că mereu avea ceva de făcut și că întotdeauna trebuia să fie într-un loc, comunicarea și timpul petrecut în doi, lipsea cu desăvârșire – asta a dus la decizia finală și la un război greu de încheiat.

Problemele în viața lui Alice nu vin doar din relația defectuoasă cu soțul ei, ci și a altor relații distruse din încăpățânarea care o caracterizează (pe ea și sora-sa), dar nici relația cu mama nu era mai strălucită.

Am uitat să fim fericiți, Liane Moriarty este despre momentele de criză, momentele dificile și nevoia de a face, din când în când, câte un pas în spate, necesarul de a deveni observatori în propria viață și esențialul de a nu deveni atât de categorici și vehemenți și de a gândi mai mult la impactul pe care-l poate avea lipsa comunicării, dar și a faptul că nu ne mai ascultăm unul pe altul. Tot ce cândva ne-a apropiat și unit, ne poate dezbina, îndepărta total de sufletul celuilalt.

De cele mai multe ori, poți trece peste dureri fizice, dar cel mai greu este să accepți durerile și rănile sufletești, cel mai greu este să vindeci sufletul rănit de tăișul vorbelor negândite și spuse din orgoliu.

Câte șanse la fericire oferă viața? Una singură, poate două dacă se dovedește că meriți, niciodată mai multe. Adevărul meu este altul: nu viața oferă șansele la fericire, ci omul își oferă șansele astea, doar el poate ști câte șanse are nevoie, câte poate să-și dăruiască. Fericirea este o alegere, iar șansele la această stare sunt responsabilități personale pe care trebuie să ni le asumăm.

Elisabeth își oferă șansa la fericire tocmai prin faptul că nu renunță. Își oferă șansa la liniște prin scrierea unor scrisori pentru psihologul ei, cel care o ajută să treacă peste fiecare eșec, pierdere și durere sufletească.

Da, Alice își recapătă memoria, da își amintește totul, iar tendința este să repete trecutul – asta m-a făcut să cred că nu a învățat nimic din experiența loviturii la cap și pierderea memoriei. Orice experiență, oricât de tristă, de grea și întunecată ar fi, ascunde și foarte mult bine și schimbări pozitive.

Va reuși Alice să renunțe la vechile obiceiuri, care îi fac mai mult rău decât bine? Dacă există schimbare, va face Alice un pas spre împăcare întreaga familie?

Liane Moriarty a reușit să mă cucerească cu acest roman captivant și nu pot decât să fiu fericită că am reușit să-l citesc. TargulCartii.ro îndeplinește dorințe și îmi spune mereu să nu uit să fiu fericită atunci când citesc. TârgulCarții.ro aduce fericirea în viața oricărui cititor înfocat!

Pentru că Liane Moriarty mi-a reamintit să fiu fericită, îmi voi păstra starea și pentru celelalte romane ale autoarei (traduse la noi). Cu care poveste să-mi continui călătoria în lumea Lianei Moriarty?

Lectură plăcută!

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: