Știu că mulți de pe margine ne văd ca pe niște oameni care nu facem niciodată nimic, doar stăm pe canapea, citim de plictiseală și ne dăm mari pe net – cu opinia noastră despre cărțile citite. Evident, persoanele în cauză cred cu tărie că se câștigă bani, de asta citim noi, ca să câștigăm. Lăudăm o carte, nu pentru că ne-a plăcut foarte tare cartea, ci pentru că suntem ”forțați” să facem asta – dacă vrem să ne primim onorariul.

Nu sunt singura care a obosit spunând că din blogul de carte NU se câștigă bani, că nu citim pe bani, că citim de plăcere, în timpul nostru liber – deși avem familii, probleme, serviciu, bunici bolnavi, copii răciți și care merg la școală. Cu toate astea, ne facem timp pentru lectură, ne facem timp, ne rupem din timpul de somn poate, doar ca să avem de mai mult timp pentru lectură.

Și cred că mulți dintre cei care nu ne înțeleg pasiunea pentru cărți și lectură, aduc mereu în discuție un aspect. Nu știu de ce se consideră că, noi cititorii suntem specimene pe cale de dispariție, dar suntem din ce în ce mai mulți, dar și din ce în ce mai pasionați de bijuteriile din bibliotecile personale.

Cei care nu acceptă/nu înțeleg pasiunea noastră, dar și unii cititori și autori, consideră că, odată ce spunem despre noi că suntem pasionați de lectură, e musai să ne placă toate cărțile, să rezonăm cu toate poveștile și cu orice gen de roman și/sau stil de scriere, că doar suntem pasionați, nu? Și nu ne-om trezi noi peste noapte, niște nimeni – iubitori de carte, să criticăm pe ce care scriu și ceea ce scriu aceștia.

Singurul adevăr e că suntem pasionați de lectură, citim pe bandă rulantă – pentru că ne place, nu pentru o etichetă, nu pentru a primi sau nu dreptul de a ne spune părerea. Personal, nu critic autorii și nici munca lor – și cred că nu face niciunul din colegii mei așa ceva. Nu criticăm, ci ne spunem părerea. Dacă vei să o numești totuși, critică, atunci e foarte bine. Numește cum vrei, dar să știi că e o critică foarte constructivă. De ce? Eu nu vreau să dau cu cartea de perete, eu doar spun ce-am simțit atunci când am citit cartea, ce mi-a plăcut, cu ce anume nu am rezonat deloc, unde cred că a fost prea mult sau prea puțin. Sunt sinceră cu mine, dar și cu cititorii blogului meu, căci un cititor este liber să cumpere cartea în urma opiniei mele scrise, iar dacă eu nu-i spun adevărata mea părere și nu îi spun minusurile, mă poate acuza că i-am vândut floricele și-am făcut o recenzie pozitivă din cine știe ce motiv, dar că romanul nu a fost deloc pe plac. Concluzia? Indiferent de recenzie pozitivă sau recenzie negativă, prietenul Bookcaffe poate cumpăra cartea și se poate convinge, dar eu am o datorie morală față de mine, dar și față de cititorii blogului. Am o datorie morală să spun cu adevăr ce cred despre fiecare carte pe care o citesc – asta cu orice risc. Dacă mint, mă mint în primul rând pe mine, apoi pierd credibilitatea cititorului de Bookcaffe.

M-am luat cu vorba și-am tot scris, dar ideea este foarte simplă: dacă ești pasionat de lectură, felicitări! Dacă ești pasionat de lectură.. NU te obligă nimeni și nimic să dai notă maximă sau notă de trecere tuturor cărților pe care le citești.  Dacă un autor înțelege recenzia mea ca fiind o critică foarte constructivă, următoarea carte pe care o va semna, va fi mult mai bună – se va vedea evoluția cu ochiul liber. Dacă vede în opinia mea un atac la persoană și la cartea sa, următoarea carte scoasă pe piață nu va mai primi recenzie pe blog, dar nici timpul meu pentru a o citi.

Știu că nu-i mare scofală în a citi o carte și a scrie o recenzie, după unii, dar pentru mine este o plăcere, să scriu este un hobby, iar să citesc la fel. Cu toate astea, aceste hobby-uri înseamnă și responsabilitate. E simplu să primești o carte, să o citești, să scrii și cam atât, nu? Ei bine.. nu e chiar așa floare la ureche. Să mai insist pe subiectul timpului pentru lectura cărții, timpului pentru scrierea recenziei – găsirea cuvintelor potrivite, care să exprime exact emoțiile și opinia subiectivă (pentru că este doar a mea), dar sinceră. Din afară, e simplu, foarte simplu totul. Un blog de carte nu e simplu de ridicat, căci eu una nu reușesc să citesc o carte de pe zi pe alta – nu mereu, deci nu pot scrie zilnic despre o carte nouă. De asta trebuie să găsesc alte și alte subiecte pe care să le abordez, despre care să scriu – pentru a avea conținut de calitate, căci nu doar cantitatea contează.

Descrierea cărții este cea care mă face de cele mai multe ori să investesc bani și timp în aceasta. Am întâlnit cărți care aveau descrierea perfectă, dar coperta și conținutul dintre coperți făceau parte din povești total diferite. Și e păcat de carte, de bani, de timp, de cititor. Știu că descrierile cool vând cartea, dar cu sinceritatea și corectitudinea cum rămâne?

Supracoperta unui roman. Le apreciez, dar nu le văd rostul, căci mereu au de suferit din neatenția cititorului. Nu pricep ce rost are să pui unei cărți supracopertă dacă are copertă exact la fel. Și nu înțeleg nici de ce ai investi într-o supracopertă diferită de copertă, când poți să ai coperta superbă și cheltuielile să fie minime (sau să nu existe) cu detaliile de genul acesta.

Dacă tot se fac niște cheltuieli (investiții pentru produsul final, cartea din librării), de ce nu s-ar face în privința calității hârtiei, a lipirii paginilor, căci nu de puține ori mi s-a întâmplat să citesc o carte ale cărei pagini s-au desprins total. Și din nou am regretat incidentul care chiar putea fi evitat. Dacă zboară paginile cărții, asta spune foarte mult despre editura care a publicat respectiva carte.

Mă întristează tare o altă situație în ceea ce privește cărțile. Au existat edituri care au publicat cărți absolut superbe, dar astăzi  aceste cărți nu se mai găsesc pe nicăieri, nici măcar pe site-urile de vânzări. Cărțile vechi, cărțile îndrăgite de atâtea generații nu se mai editează. Și nu înțeleg de ce. De-ar ști editurile cât de căutate sunt anumite cărți ale unor autori îndrăgiți…  Sunt multe cărți pe are mi le doresc, dar nu le mai găsesc niciunde. De exemplu.. romanul Noaptea samurailor – Michael Crichton se găsește astăzi foarte greu, dar doar la anticariat, în aceeași formă uzată a coperți, iar cartea aceasta este o minunăție – care ar merita o reeditare, ar redeveni o carte foarte cumpărată și citită.

Voi reveni cândva  și cu o continuare pe acest subiect, dar până atunci vreau să te întreb și pe tine ce ai schimba la o carte?