Azi nu am câtă energie voiam să am la început de weekend, dar nu pot să las ziua să treacă fără să vă scriu despre toată bogăția interioară a anilor trecuți – nu știu cum de scriu despre asta, căci nu e chiar stilul meu articol pentru început de an nou, dar să dăm întâietate sufletului și să dăm cezarului ce este al cezarului.

O să fie tot ce mi-a adus bucurie, liniște, armonie, pace, speranță, zâmbet și încredere. Spre sfârșit, voi vorbi puțin și despre dezamăgiri, evenimente mai puțin plăcute – există și genul ăsta de momente. Mai am în plan rezoluții generale pentru acest an și gata, promit să trecem și la treaba literară.

Ultimii ani – aș fi ipocrită să spun că au fost groaznici, fără pic de bucurie și fericire. Am avut de toate și mulțumesc din suflet pentru toate bunele, lecțiile, relele și lacrimile, durerile fizice și interioare. Mulțumesc pentru prieteni, afecțiune, sănătate, persoane care s-au mutat în suflet pentru totdeauna, sfaturi, soluții, idei, creativitate, nervi și răbufniri. Pentru tot, absolut tot. Sunt profund recunoscătoare.

Am devenit mai puternică – iar asta m-a ajutat să trec prin toate provocările și peste toate încercările ultimilor ani. Puterea nu vine de pe drum lin, de prin liniște și armonie, ci din situații limită, care m-au scos bine de tot din zona de confort. Puterea vine și din lacrimile vărsate în tăcere totală, când toți vedeau și credeau că sunt cea mai fericită. Dar numai cel ce trece prin toate, știe că tăcerea nu înseamnă bine, că singurătatea este o nevoie în anumite momente, că lacrimile nu pot fi oprite întotdeauna.

Am aflat răspunsul la întrebarea ce-mi răsuna în cap de zeci de ani ”De ce eu?”. Nu din răutate divină, nu ca urmare a unei pedepse divine, ci doar pentru că e nevoie de mine așa, exact așa cum sunt, e nevoie ca eu să fi un OM mai bun. Și te vei întreba așa ”Cum? Și dacă nu aveai defectul, tu nu erai om bun sau un om mai bun?” Sincer? Vorbesc doar de mine și cazul meu. Dacă nu eram așa cum sunt, sunt sigură că mă pierdeam în amănunte și nu acordam atâta atenție omului de lângă mine și sufletului. Iroseam timpul și energia pe alte activități – care m-ar fi ajutat mai puțin în viață. Acum am ajuns la o singură concluzie: Totul răul este spre cel mai mare bine al meu. Tot răul ascunde și foarte mult bine – pe care l-am descoperit și mai urmează să-l descopăr – niciodată nu voi termina de descoperit binecuvântările.

M-am convins de faptul că și eu merit să fiu fericită. Și voi fi. Totul s-a întâmplat cu un scop – acela de a fi eu fericită și împlinită pe toate planurile. Toate m-au pregătit pentru ceea ce urmează în viața mea. Suferințele, lacrimile, renunțarea la mine vreau să cred că au un scop. Și vreau să cred că 2019 va fi anul în care toate se vor aranja perfect și răsplata pentru tot ce am făcut..va apărea. Nu-mi rămâne decât să am încredere totală în intuiția mea – că a fost nevoie de haos în ultimii ani, ca acum să mă bucur de fericire și împlinire – și nu singură. M-am convins că nu am fost singură în acest proces de transformare, maturizare și conștientizare, ci întotdeauna am fost ghidată, susținută, vindecată pe interior, ajutată la fiecare pas.

Dorințele mele se vor împlini. Dacă mi-ar fi spus cineva acum vreo zece ani că pot visa la împlinire, că pot visa orice pentru că totul este posibil și se va îndeplini, i-aș fi spus că e nebun de legat, căci unui om cu defecte fizice nu i se poate împlini nimic. A durat ceva să mă conving, a durat ceva până să-mi dau voie să visez, să simt, să accept și să trăiesc intens anumite etape, dar dacă s-a întâmplat, dacă s-a putut ca eu să fiu convinsă de aceste lucruri, atunci.. chiar nu este nimic imposibil. Sufletul îmi spune că anul ăsta va veni cu schimbări mari, pozitive și absolut neașteptate, dar dorite și visate îndelung.

Pădure fără uscături NU există. Cel puțin în cazul meu. În ultimii ani am trăit dezamăgiri mari – nu de la necunoscuți, ci din partea unor membri din familie. Ce să zic? Pentru ei, minunile țin doar trei zile sau și mai puțin, iar când se plictisesc.. vorbesc aiurea, au pretenții și numai ei au dreptate – dreptatea absolută. Am suferit destul, iar eu nu-mi mai pun mintea cu ei – nu am energie să fac asta. Nu pot și nu vreau să schimb pe nimeni – deși li s-a oferit oportunități mari să le fie mai bine, dar au ales: invidia și răutatea, au învins, în cazul lor. Mie îmi va fi bine, iar pentru ei îmi doresc să aibă parte de multe bucurii, multă fericire și să uite de noi, ciudații familiei.

Uneori pierzi, dar nu știi de unde vine răsplata. Nu știi de ce există momente în care ești forțat să privești cum toată munca ta dispare, nu poți să nu te întrebi de ce?. Și chiar dacă ajungi să accepți, să te gândești că o poți lua de la capăt, rămâne starea aia de confuzie și tristețe interioară care nu trece, nu pleacă, ci rămâne acolo și face parte din tine. Așa cum am mai zis, de aici am înțeles că există și un motiv, un scop și binele care stă ascuns în tot haosul pe care îl produce un astfel de eveniment.

Noul An. Nu accept ca acest an să fie la fel ca cei care au trecut. Nu accept să fiu la fel de tristă, de îngrijorată, de temătoare și nesigură – da, am fost om și rămân așa și-n anii care vor urma în viața mea. Despre ceea ce-mi doresc anul acesta – pe mai multe planuri, urmează să-ți scriu într-un nou articol.

Cu bune și mai puțin bune am ajuns aici și acum. Datorită trecutului am reușit să mă bucur de prezent și de tot ce îmi oferă. Îmi iubesc greșelile, îmi iubesc defectele – ele mă fac să fiu completă, nu perfectă. Și dacă am învățat ceva din toate câte le-am trăit, dacă a rămas ceva din tot, simt că nu am trăit degeaba și nu am ținut doar umbră pământului.

Trecutul meu drag, îți mulțumesc!