Când sufletul încă visează, mai există o șansă: Dincolo de tăcere, Kristin Hannah – Editura Lider

Nu mai este niciun fel de îndoială: autoarea Kristin Hannah a reușit să mă cucerească cu fiecare poveste pe care am citit-o până acum – așa cum am mai spus, este una din autoarele pe care nu rezist să nu le citesc, nu rezist nici când apar titluri noi ce îi poartă semnătura. De fiecare dată când am în mână o carte scrisă de ea, de fiecare dată mă las pe mâna magiei, a emoției și-a poveștilor ce reușesc să te deconecteze total de realitate și cotidian.

Dincolo de tăcere se află dorința, un vis, o idee, o soluție, o sclipire, o nevoie, o speranță, o oază de pace, o imagine clară a familiei perfecte, un refuz al realității, un refugiu, un strigăt de ajutor, o refulare, o durere infinită, o căutare disperată, un moment de respiro, speranța că te vei trezi din coșmar, că ți se va șterge adevărul din memorie, că vei uita trecutul, că nu e nimic adevărat din ceea ce ți s-a spus. Dincolo de tăcere, de adevăr și realitatea sumbră și de neacceptat, rămâi TU.

Dincolo de tăcere e senzația că totul se prăbușește, că totul dispare, că rostul vieții a fost doar o adiere de vânt – care acum nu mai există, că s-a terminat și te-ai transformat într-o umbră. Dincolo de tăcere este haosul – mental și sufletesc, este abisul în care cazi – fără vreo speranță că te vei putea ridica și salva.

Dincolo de tăcere este forța nevăzută, vocea interioară care nu te lasă să cedezi, este viață – cu bune, cu rele, dar este singura care te duce mai departe, cea care te împinge mai departe, care te forțează să pășești spre înainte, să nu te mai uiți în spate la trecutul fericit.

Oare Joy Candellaro era așa fericită precum îi spunea numele? Trăia o viață adevărată din care a fost trezită forțat – o poveste pe care o credea ca fiind viața ei, alături de cel care ar fi trebuit să îi fie alături. Povestea lui Joy m-a făcut să mă întreb cât adevăr și câtă obișnuință se ascunde, de fapt, în prezentul unor femei cu chipul brăzdat de griji și nefericire? Căci da, am ajuns să numim obișnuința fericire și adevărul despre nefericirea din suflet să-l ascundem sub preșul indiferenței. Cum de reușea Joy să facă față nefericirii și cum reușea să umple golul lăsat de schimbarea radicală din viața ei? Răspunsul este munca. Dacă mă întrebi pe mine – un răspuns personal și subiectiv, firește, munca o ajuta să uite, iar locul unde-și petrecea mare parte din zi, poate fi considerat oază de liniște, pace și armonie, dar și un colț de Rai – din care nu ai mai vrea să pleci curând.

Dincolo de tăcere, Kristin Hannah este sfârșitul unei etape, este procesul de acceptate al realității, dorința de a trece peste sărbători – ele sunt mereu triste pentru cel în suferință. Este oportunitatea unui nou început, este calea spre redescoperire de sine, spre vindecare. Joy are nevoie de o nouă șansă, de un nou început, de un drum pe care să pășească cu încredere, speranță și optimism. Are nevoie să redescopere liniștea, magia și putea de a crede în miracole – asta într-un loc total necunoscut.

Un rău nu vine niciodată singur

Lucrul ăsta e valabil în viață, de ce nu ar fi la fel și-n cazul cărților? După ce Joy trebuie să accepte singurătate, dintr-un impuls de moment, pleacă la aeroport și cumpără un bilet – un drum spre necunoscut o va face să se detașeze, o vacanță departe de tot ce o întristează pare soluția perfectă. Oare este totul atât de simplu și drumul spre nicăieri.. este cel care te va întoarce spre sine și te va ajuta să te regăsești? E nevoie de haos ca să o poți lua de la început – fără regrete și ranchiună.

Ceea ce trebuia să fie o vacanță de sărbători, se transformă într-o luptă pentru supraviețuire, pentru a regăsi drumul care să ducă undeva, într-o zonă populată. O călătorie de regăsire este întotdeauna plină de provocări, cărora Joy trebuie să le facă față – și reușește asta foarte bine. Desigur, nu e ușor, nu se simte bine, dar descoperă că se poate redresa, poate să aibă grijă de ea, înțelege că merită, că poate să se pună pe primul loc în viața ei.

Am trăit de foarte multe ori cu vinovăția că mi-e bine, că sunt liniștită, că am grijă de mine, că am o perioadă în care vreau doar să mă axez pe mine, nevoile mele și sufletul meu, că am încetinit ritmul, că nu fac pentru că nu simt, că sunt în locul în care mă simt bine.. în timp ce atul suferă, că sunt etichetată ca fiind egoistă, că sunt departe de griji.

În sufletul lui Joy s-a dat multă vreme o luptă acerbă, mai ales în secunda în care în preajma lui David a început să se simtă vie, bucuroasă, liniștită, acasă, împăcată, motivată, zâmbitoare, visătoare, pregătită pentru o nouă etapă, îndrăgostită de viață, inspirată, împlinită, iubitoare, atentă, curajoasă, împăcată cu divorțul. Departe a înțeles că viața ei nu se oprește la omul care i-a fost soț, că viața ei începe când vrea ea, că viața ei continuă și merge mai departe alături de doi oameni necunoscuți – care au ajutat-o să se vindece, să se redescopere, să fie permisivă cu ea, să fie blândă și să nu se mai critice, să nu se mai învinovățească, să simtă și să trăiască. Ea a fost ajutată, iar ea, deși mai puțin conștientă, a redat speranța pentru cele două minuni. Niciunul nu mai spera și nici nu credea în minuni, dar au uitat că ele se întâmplă când sufletul visează.

Singura întrebare este dacă Joy este pregătită pentru adevărata schimbare, pentru pasul care chiar îi va schimba viața radical. Dacă e pregătită să primească de la viață și ceea ce nu a îndrăznit să viseze, ceea ce a crezut că nu va avea niciodată, ceea ce considera că este imposibil. Este gata Joy să fie răsplătită pentru toată suferința trăită până atunci. Este total pregătită să-și trăiască viața alături de doi oameni care o cunoșteau mai bine decât se cunoștea ea cândva.

Dincolo de tăcere, Kristin Hannah este dovadă că minunile există, că viața nu pune piedici, ea doar face lucrurile să se așeze și să se întâmple pentru ca dorințele cele mai arzătoare să se îndeplinească și să dăruiască fericirea pe care o merită cu toții – nimeni nu merită mai puțină fericire decât altul.

Dincolo de tăcere, Kristin Hannah este despre încredere, despre emoțiile pe care le trăiești în clipa în care accepți că nu e totul pierdut, că ești pe cale să regăsești echilibrul și speranța – acolo unde te așteptai mai puțin sau părea imposibil să existe.

Dincolo de tăcere, Kristin Hannah este despre puterea interioară, despre iubirea regăsită în tine – ce tânjește după nevoia de a fi împărțită, dăruită, este despre nevoia de a fi implicată în procesul fericirii. Este puterea de a crede în șansă, în divinitate, în procesul natural al vieții, în propria voce a sufletului.

Biblioteca Orășenească este o mină de aur literar, iar mulțumirile mele se îndreaptă spre doamnele bibliotecare – cele care mă primesc mereu cu bucurie, zâmbet și brațele deschise și pline de cărți foarte bune! Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: