You cannot copy content of this page

Călărețul de aramă, Paullina Simons – Editura Epica

Călărețul de aramă, Paullina Simons este o adevărată călătorie plină cu aventuri, războaie reale și lupte infinite pentru supraviețuire. Este un test al timpului, dar și un test al iubirii. Oare cine va fi numit învingător?

Nu am crezut că voi citi cartea asta prea curând – deși am mai primit-o ca provocare și în decembrie 2018. De data asta am zis să o citesc, dar nu sperat să o și termin. Cele 928 de pagini m-au purtat prin fel de fel de călătorii, prin războaie, stări și emoții, motiv pentru care, de câteva ori am simțit nevoia să mă opresc, să respir și să mă liniștesc.

Nu a fost totul roz, nu am reușit să înțeleg atitudinea părinților Tatianei, nici pe Dașa nu prea am putut să o înțeleg – era mai mare, era sora ei, iubea, dar cine oare ne dă dreptul să controlăm sentimentele și viața celorlalți? Până la a fi o poveste de iubire, am simțit-o ca fiind o poveste a sacrificiului continuu, iar singura care a continuat să se sacrifice pentru alții, numai pentru alții, dar și binele familiei, a fost Tania. Iubirea înseamnă și sacrificiu, dar când e vorba de familie și de mai mulți frați, oare nu ar fi trebuit să existe mai multă înțelegere.?! E cumplit să faci parte dintr-o familie în care să vezi că nu contează decât alții, doar numele unui frate este pe buzele părinților, doar un copil este în gândul și sufletul lor.   E mereu aceeași situație: doar fratele geamăn al Tatianei este ”protejat”, iar tu, ca soră mai mică,  trebuie să taci și să înghiți pentru binele tuturor. La binele Taniei s-a gândit mereu Alexander – un al doilea pion sacrificat pe tabla de șah a vieții, care mereu a trebuit să își ascundă propriile trăiri și sentimente față de fata pe care o iubea. De ce? Pentru că Tatiana era prea mică, nu știa ea ce e aia dragoste, Tania nu știe, Tania nu are dreptul. M-a durut că de fiecare dată era rănită de cei din jur, dar ea nu rănea pe nimeni, renunța la sine, la iubire, la Alexander – doar ca să nu frângă inima surorii sale. Toți s-au folosit de Tania. Destul de greu am trecut și peste faza  în care pleca din cameră ca Dașa și logodnicul să aibă parte de intimitate –  parte a sacrificiului. Era oare asta o dovadă de iubire? Mai mult decât o dovadă, mi s-a părut a fi un mod al Dașei de a spune surorii ei  că nu mai e loc și pentru ea, că ea nu are nevoie de intimitate și de spațiu. A fost doar egoismul sau modul în care Dașa îi arăta care e locul Tatianei în acea familie: ea să facă mâncare pentru familie și să stea, seară de seară, pe acoperiș De ce unii trebuie să renunțe mereu, iar alții să își clădească fericirea pe nefericirea altora?

Deși Tatiana mai avea puțin până la vârsta majoratului, am întâlnit o fată parcă prea matură pentru vârsta ei, parcă prea încercată de viață și persoanele din jur, care poate ar fi trebuit să o ajute, nu să o transforme într-un cal de bătaie.

fragment din Călărețul de aramă, Paullina Simons

Și încă mă mai întreb care era adevărata femeie în familie? Cine a dat mai multă sau cea mai mare dovadă de maturitate și capacitate de a citi în sufletul celor din jur și de afla adevărul fără să fie nevoie de prea multe cuvinte.

Care ar fi fost situația dacă Tania nu accepta fiecare înjosire din partea familiei? Cu siguranță, ar fi fost și mai aspru sancționată, acuzată de lipsă de umanitate față de restul și pedepsită aspru pentru îndrăzneala de a iubi cu adevărat pe logodnicul surorii. Nu știu  dacă Dașa l-a iubit pe Alexander sau doar îl plăcea să știe că tânărul e doar al ei, că ea are alături cel mai frumos bărbat – mândria și lipsa acceptării – că altă fata ar fi putut să-l facă și mai fericit pe Alexander. Oricum.. motivele pentru care Tania și Alexander au acceptat rolurile pe care le-au jucat în fața celorlalți, a avut drept scop ținerea la distanță a lui Dima – umbra sau ghimpele din spatele lui Alexander

Dima – personaj pe care nu l-am putut nicio secundă suporta. Genul de persoană care vrea totul, crede că i se cuvine absolut orice, că ceilalți trebuie să renunțe în favoarea lui – doar pentru că el este Dima. Chiar crede că merită mai mut decât oricine, dar nici până în ultima secundă nu a recunoscut nimic: nici atitudinea nepotrivită față de ceilalți, nici greșelile, nici vinovăția. Nicio clipă nu a recunoscut faptul că răutatea și invidia l-au costat scump întotdeauna.

 A considerat-o mereu pe Tatiana un trofeu, dar și un as împotriva camaradului Alex. Genul ascuns, invidios, iscoditor, însetat de putere și răutate. Am apreciat maturitatea Tatianei – ea l-a  ”citit” foarte bine pe Dima, a simțit setea de răzbunare a soldatului înfricat de orice până în măduva oaselor. A fost ”eroul” care doar visa, dar altcineva trebuia să acționeze pentru el. Oare un secret și încrederea pe care a avut-o Alex – forțat de împrejurări, desigur, să fie motive suficiente și plauzibile pentru ca Dima să profite întotdeauna de prietenia sa cu Alexander? A câștigat, dar din invidie, a pierdut totul – într-o singură clipă.

Călărețul de aramă, Paullina Simons este o poveste despre supraviețuire, sacrificiu, iubire, regăsirea puterii și mereu a căilor care reușesc să te țină mereu pe linia de plutire. O poveste despre renunțare, o luptă interioară acerbă, despre tăria de a trece pe lângă moarte și de a-i râde în față de atâtea ori. O poveste care te ține cu sufletul la gură, pe care ajungi să o devorezi, prin care simți moartea împingându-te mereu de la spate, forțându-te să nu te oprești, să fugi din calea ei. Și să lupți până câștigi fiecare bătălie. Dar războiul e mereu departe de a fi câștigat – întotdeauna cu mâinile goale, dar sufletul plin de speranță. Călărețul de aramă, Paullina Simons  este una dintre cele mai bune povești care evidențiază iubirea, dar și puterea de a renunța, de a lăsa totul în urmă și de a găsi un loc în care să aștepți, să trăiești doar pentru a vedea cum va continua povestea vieții tale.

Călărețul de aramă, Paullina Simons este despre emoție, lupte zilnice cu lipsurile, cu răutatea și  înfruntarea a morții. Din povestea asta reiese clar cum anume să sorbi viața dintr-un izvor care știi ca va seca în doar 30 de zile. Alexander și Tatiana își trăiesc povestea de iubire cu sete, cu pasiune, cu dor – ca și cum niciodată nu va mai trebui să se despartă – frontul și războiul sunt piedici în calea lor, dar nu și în calea iubirii ce și-o poartă.

Curaj, durere, speranță, nevoie, dorință – toate astea o determină pe Tatiana să nu-și țină cuvântul, să plece din adăpostul sigur, să înfrunte iar războiul, să sfideze teama și moartea, să ignore siguranța pentru a fi cât mai aproape de Șura, iubirea ei dincolo de viață.

Deși pare că nimic nu-i mai poate despărți, ci, dimpotrivă, au găsit calea care să-i unească pentru totdeauna, nevoia lui Alexander de a o proteja, cu orice preț, schimbă total cursul firesc al lucrurilor și al vieții lor. Aici reîncepe lupta dură a acceptării unui adevăr și a unei realități – pentru care, deși știa că o poate trăi, Tatia, nu s-a pregătit niciodată să înfrunte. Dar trebuie, căci are motive palpabile foarte puternice, iar cestea o vor ajuta să continuie drumul spre înainte.

Abia aștept continuarea, căci am multe întrebări fără răspuns. Nu mă aștept să-mi placă la fel de mult, dar sper doar să mă bucure câtuși de puțin călătoria prin emoții, viața personajelor și toate situațiile pe care le au de traversat.

Nu am avut probleme cu traducerea, dar o anumită frază n-a făcut să râd instant. Limba engleză folosită în dormitor merită mai mult. Sunt sigură că se putea găsi o variantă mai bună. Nu știu care ar fi fost mai potrivită, dar aceasta (din această ediție) m-a amuzat teribil – și a avut efect zeci de minute.  Cu emoție, cu lacrimi, cu nervi și zâmbete, cele 928 de pagini s-au scurs, când mai greu, când mai lin, când prea repede.

Călărețul de aramă, Paullina Simons a apărut la Editura Epica poate fi achiziționat din librării fizice, dar și din librăriile online. Pe elefant.ro are preț redus, dar găsești romanul și pe Libris.ro .Și prietenii de la Cartepedia.ro ți-o pot trimite acasă pe Tatiana.

Lectură savuroasă!

Comments

2 februarie 2019 at 7:29 AM

Se citește ușor, deși este evident că putea fi scurtat cu cel puțin 200-300 de pagini. ❤️



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: