Întoarcerea acasă, Kristin Hannah – recenzie

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah este acea poveste care mi-a adus aminte de emoția reîntâlnirii, de momentul în care prezentul te forțează să revii în trecut. E acea invitație să călătorești printre cine ai fost, să revezi cum te-ai transformat și-ai devenit o altă persoană. Dorința de revenire și de revalorificare a noțiunii de familie.

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah este modul ideal în care autoarea se poate juca cu emoțiile cititorului, cu amintirile și dorințele lui ascunse. În momentul în care ești pe cea mai înaltă treaptă a succesului, te mai poți uita în jos, mai poți refuza faima, luxul și contactul cu lumea bună? Poate că nici nu te gândești, dar dacă este absolut necesar, viața va găsi mereu calea – ca să te aducă acolo unde îți este locul. Și adevărata viață.

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah este imaginea unui trecut plin de răni, de frustrări, de repetări ale unor situații în care suferința a fost mereu vie. Este și un verdict pentru cel care a greșit nu și mai vrea să trăiască cu amintirea. Este neacceptarea și auto-pedepsirea – căi prin care Angel lasă totul în trecut, începe o viață nouă. Așa refuză orice gând despre tot cea fost înainte de succesul răsunător. Noul Angel nu mai are nicio treabă cu familia lui, cu femeia pe care a iubit-o sau cu amintirile despre Francis.

În cartea Întoarcerea acasă, Kristin Hannah personajele au legături de sânge, dar sunt extrem de diferite, sunt opuse chiar.  Au parte de cele mai furtunoase experiențe, abia se acceptă, abia își vorbesc, dar există mereu ceva nevăzut care le unește. Atunci când dialogul dintre ele este o ceartă, o forță le apropie, deși vor să stea cât mai la distanță.

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah este cartea în care glasul sângelui vorbește și reamintește, iar viața trântește la pământ. Deloc întâmplător, ci pentru că e nevoie de schimbare, de vindecare, de iertare și reunire a familiei.

Întoarcerea acasă – succesul costă, nu e gratuit

Angel nu e chiar un înger, dar își îngroapă trecutul într-un sertar interior, pune punct și o ia de la capăt. O nouă viață, o nouă șansă și ani întregi departe de tot ce a contat vreodată în viața lui. Drumul spre succes, un actor de succes l-a ajutat să ajungă sus. Banii nu-i lipseau, femeile roiau în jurul lui –chiar și adolescentele deveneau isterice în jurul lui.

Când succesul îl urcă pe Angel pe un piedestal, acesta uită că nimic nu este pentru totdeauna, iar viața i se poate schimba într-o secundă, când nici nu se așteaptă. Nimic nu părea să-i umbrească stilul de viață plin de libertate. Tocmai de el era nevoie ca să se poată lovi cu capul de sus, ca să se trezească din visare și să înțeleagă. Succesul și actoria nu-i asigură nemurirea. Va afla oare asta vreodată?

Ajunge exact acolo unde nu și-ar fi dorit niciodată, acolo unde a fost avertizat că va ajunge dacă nu se liniștește, acolo unde i s-a spus că va sfârși în cazul în care nu ia măsurile necesare.Refuză categoric să asculte, până în clipa în care verdictul îl lasă mut. Va fi al doisprezecelea ceas salvatorul vieții sale?

Întoarcerea acasă – lupta cu rebeliunea

Pentru Madeleine succesul înseamnă o carieră ca și cardiolog – cel mai bun cardiolog. Dar ca mamă eșuează cam de fiecare dată în relația cu Lina.

În momentul în care Angel și Madeleine sunt puși față în față, retrăiesc fiecare moment din povestea lor apusă. Nu e timp de melancolii, pentru vise și scenarii cu îndrăgostiți, căci lupta pentru viață este acerbă.

Trecutul, atitudinea lui Angel față de viața și sănătatea lui, problemele de acasă și așteptarea, o face pe Madeleine să lupte pentru toți. Și o face, chiar și fără să-și propună.  Îl suportă și pe Angel, vrea să fie și mama bună pentru Lina. Reușește să-l readucă pe Angel pe drumul bun, Lina e copia fidelă a trecutului, iar ea rezistă cu ajutorul lui Francis.

 Nevoia de redescoperire

Lina simte lipsa mamei, se simte neînțeleasă și vrea mereu să atragă atenția asupra ei. Face asta prin cele mai inedite metode. O întrebare de 1000 de puncte, dar foarte pertinentă, lărgește și mai mult prăpastia și pune pe butici relația mamă – fiică. Va reuși să ajungă Made să o recâștige pe Lina?

 Sfârșitul e un nou început

Nimic nu prevestea tragedia, nimic nu îi vorbea lui Madeleine despre întorsătura pe care o poate lua viața în doar o fracțiune de secundă. În plină luptă interioară, pierderea este atât de greu de acceptat, sufletul ei sângerează, iar Lina este zdruncinată. Vor putea să meargă mai departe singure?

Dar nu sunt singure și nu vor fi vreodată, căci viața le-a pregătit ceva: a luat ceva, dar a dăruit mult mai mult. A dăruit o nouă șansă pentru Angel, dar nu numai. Sfârșitul este întotdeauna un nou început. Dar adevărul doare foarte tare, durerea urlă și teama renaște. Va trece iubirea noul test?

Lina îl cunoaște pe Angel, câștigă pe o parte, dar pierde șansa să-și distrugă viața – și bine face, căci tânăra are un alt drum, are familia aproape și fericirea o așteaptă.

Povestea care te surprinde

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah este cea mai frumoasă surpriză, cea mai dificilă lecție care nu te lasă indiferent. Ți-e imposibil să nu-ți adresezi întrebări. Ce-ai face dacă ai fi în locul lui Madeleine? Cum ai repara greșelile trecutului dacă ai fi în papucii lui Angel?

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah este despre pierderi și regăsiri, durere și zâmbete inocente, resentimente și iertare, vicii și vindecare. Despre suferință și o nouă șansă, moarte și viață, resemnare și schimbare, negare și acceptare, fugă și reîntoarcere, casă și acasă.

Este acea poveste minunată care te poate trezi la realitate, te face să visezi și să speri, să-ți restabilești prioritățile. Să revii întotdeauna la sentimente mai bine. Găsești puterea de a merge mai departe, de a continua – indiferent de situație.

Toți cei care pleacă departe, nu ne părăsesc, ei doar veghează asupra noastră, trăiesc prin noi, în noi. Întoarcerea acasă, Kristin Hannah sau cum să nu te rătăcești când toate semnalele de avertizare sunt acustice și date la maximum.

Întoarcerea acasă, Kristin Hannah a apărut la Editura Lider.

Comments

13 aprilie 2019 at 10:18 PM

Sper și cartea sa fie la fel de frumoasa ca recenia.
Mulțumesc. 😊



Barcer Mihaela
15 mai 2019 at 9:30 AM

Dupa ce am citit recenzia, cu siguranta mi-ar placea sa citesc cartea!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: