Booktag de Paște: cărți, lectură și recomandări

Booktag de Paște este oportunitatea cea mai frumoasă prin care aleg să vorbesc despre cărți. Am preluat provocarea de la Jurnalul unei cititoare și mă bucur foarte tare că pot și astăzi să vin cu câteva recomandări de lectură. Dacă pentru unii, Paștele înseamnă mâncare, pentru mine, această sărbătoare înseamnă să mă ocup și de mine și de tot ce îmi bucură sufletul.

Ca să nu te rețin prea mult, iar eu să revin la cartea pe care o citesc acum, cred că ar fi bine să răspund deja la întrebările curioase ale Jurnalului. Și ca să nu uit la final, zic acum: Anca, Geo, Ana. Adriana – de la voi abia aștept să citesc răspunsurile.

Ouă roșii: o carte cu o copertă roșie pe care ai vrea s-o citești în curând

Cred că am mai multe cărți roșii pe care aș vrea să le citesc în viitorul apropiat. Acum îmi vin în minte doar două: Algoritmul fericirii, P.Z. Reizin, Arhitectul parizian, Charles Belfoure. Sper din suflet să le pot lectura cât mai curând

Iepurașul de Paște: o carte pe care ai primit-o cadou

Am foarte multe cărți primite cadou, dar aș vrea să vă recomand  Lămâi, cărți și prieteni, Jo Cotteril, dar și Urgia și zorile,Renée Ahdieh. Adevărul este că am foarte multe cărți primite cadou în bibliotecă. Îmi doresc foarte tare niște timp să le pot citi. Știi de unde aș putea să fac rost de puțin timp?

Lumânările aprinse: o carte plină de căldură și de speranță

Singura carte care-mi vine acum în minte este O comoară nebănuită, de Tamera Alexander. Este o carte în care fiecare încercare este răsplătită înzecit, fiecare moment de răbdare este recompensat cu cel mai frumos dar – unul la care puțini se mai așteaptă (după o perioadă tulbure.

Booktag de Paște – bucuria interioară oferită de obiceiul sănătos de a citi

Când eram mică, singurele cadouri de Paște erau dulciurile, căci nu se găseau foarte multă vreme, ci doar în anumite perioade din an. Despre cărți nici nu poate fi vorba. Dacă erau prin librării, stăteau pe rafturi, căci ai mei nu aveau bani de dat pe cărți.

Acum mă bucură orice gest făcut din suflet. Crăciunul nici nu-l concep fără cărți noi, fie că le primesc în dar, fie că le cumpăr. Dar trebuie să mă am cărți noi de sărbători. Nu țin morțiș să am haine noi de sărbători, dar fără cărți noi nu pot fi împăcată. Fără cărți nu e sărbătoare.

Drob: o carte mare și „grea”, dar care merită

Mă  cam feresc de cărțile grele – greu de citit. De cărțile grele, la propriu, nu fug, dar le adun cu drag în bibliotecă. Nu știu nici eu când mă lovește cheful să citesc o cărămidă. Cele mai groase cărți din biblioteca mea sunt: Aurul maorilor, Alchimia dorinței, Tarun J. Tejpal, Până la sfârșitul timpului, Alina Raluca Iorga, Sticletele, Donna Tartt,  Călărețul de aramă, Paullina Simons.

Familie: O carte pe care ar îndrăgi-o și ai tăi (sau o carte potrivită pentru orice vârstă).

Nu știu dacă este cea mai potrivită alegere, dar  cartea norocoasă de data aceasta este Minunea, R.J, Palacio. Am citit-o, dar nu am mai apucat să-i scriu recenzia pe blog. Nu e timpul pierdut, căci pot oricând să scriu despre ea. Zilele ce urmează vor fi o bucurie imensă pentru reîntâlnirea cu o poveste de suflet.

Am ajuns la final și nu-mi rămâne decât să vă urez sărbători cât se poate de frumoase, alături de cei dragi!  Sărbători cu soare, zâmbete și multă liniște, în casă și în suflete!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

29 aprilie 2019 at 10:42 PM

Foarte frumoase raspunsuri! Algoritmul iubirii mi-a placut si mie, ai mentionat multe titluri faine.



Ramona Răican
26 mai 2019 at 11:42 PM

Ce idee drăguță acest book tag! Mi-a plăcut mult „Sticletele” și aș vrea să mai citesc cărți voluminoase, numai că sunt mai greu de transportat zilnic în poșetă. Am și „Călărețul de aramă” pe listă, dar și cărțile din seriile „Outlander”, de Diana Gabaldon și „Lupta mea”, de Karl Ove Knausgard.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.