You cannot copy content of this page

TBR Book Tag – cărți, multe cărți, foarte multe cărți

TBR Book Tag sau modul meu de a scrie din nou despre cărți, căci despre oameni m-am cam lămurit. E modul meu prin care mă rup de realitate și am acces într-o alta. Una plină de povești, de cuvinte și emoții. To Be Read Book Tag îmi potolește setea de cuvinte, dorul de zâmbete și bucuria de a mă elibera.

Nu e o perioadă foarte productivă. Nu citesc atât cât aș vrea, dar nici nu renunț. Acest tag mă ajută să-mi reamintesc tot ce mi-am propus la începutul anului: 100 de cărți citite în 2019 și mai multe articole pe blog. La final de iulie, la mai bine de jumătate de an trecut, lucrurile nu sunt roz. Se putea mai bine. Dar pentru că vorbim despre pasiune – pentru lectură, nu am să pun presiune pe mine. Fie vorba între noi, atâtea mă presează că nu mai e loc de încă in motiv.

Hai să încep. Ca să și termin, să am spor. Acest Book Tag mi-a ieșit în cale fără să-l caut, fără să mă gândesc la nevoia de a diversifica puțin articolele pe blog. A fost dragoste la prima citire. De la Bookysme.

TBR Book Tag – cu lista de lecturi la control

Până la această oră, am citit 37 de cărți din cele 100 propuse. Nu e deloc mult, dar nu e nici puțin. E adevărat că puteam mai bine, că în comparație cu alți ani, sunt puțin în urmă. Din acest motiv, dar și pentru a mă simți mai puțin vinovată, am luat o decizie.

Cum ții evidența listei tale de citit?

Am avut un moment în care nu mai voiam să țin nicio evidență. Voiam ca pe Goodreads să nu mai setez niciun fel de provocare. De cele mai multe ori cred că văzând câte cărți mi-am propus să citesc îmi face rău. Pune presiune pe mine. Mi-am setat multe și am citit mult prea puțin. Cândva tot voi renunța eu la READING CHALLENGE. Și cele notate cu ”Vreau să citesc” tot acolo sunt. Și tot multe. Și tot nu ajung să le citesc, oricât mi-aș dori

Tot de ceva ani am obiceiul de a scrie cărțile citite și într-un word. Din obișnuință. Dar rutina mă plictisește tare în ultima vreme, mă enervează, mă agită și-mi fură bucuria. Voi renunța. Vreau să fac un experiment și să văd dacă lipsa evidenței mă va ajuta să citesc mai mult.

Am o listă și cu titlurile pe care vreau să le cumpăr. Și să le citesc neapărat. De multe ori mai tai din ele, căci sunt în bibliotecă. Dar nu reușesc niciodată să le citesc prea curând.

Citește orice, oriunde – #citescoriunde

Mă bucur oriunde și oricând de pasiunea mea pentru lectură. Și fiind pasiune, nu-mi refuz nicio plăcere literară.  Fie Îmbrățișez cartea când vreau să evadez, când sunt singură, când mă doare sufletul.

TBR-ul tău este majoritar în format fizic sau e-book-uri?

Majoritar cărți fizice. Dar nu zic nu nici lecturii în format digital. Cărți electronice citesc rar. Mă apuc de câte una, fără așteptări. Și o dau gata mai repede decât mă aștept. De obicei, am cărți fizice în geantă sau în orice bagaj, dar mă bucur și de e-reader când e cazul. Rar, dar e bun la casa cititorului.

Cum îți alegi următoarea carte pentru citit?

Lecturile mi le aleg în funcție de stare, de cele mai multe ori. În unele situații mă las pe mâna deciziilor de moment. Citesc prima carte pe care pun mâna. Sunt și situații în care cărțile mă aleg ele pe mine – așa mi-e cel mai simplu. Mă ghidez după instinct și dor. Uneori mi se face dor. Sau vreau să descopăr autori total necunoscuți. Sau poate pe unii de la care nu am mai citit până în acel moment. Fac alegeri inspirate (sau nu), dar nu regret aproape niciodată cartea aleasă.

TBR Book Tag – mult dorite, dar mult prea mult mă așteaptă să le citesc

Și nu se supără. Și nu mă părăsesc. Și nici nu mă dezamăgesc – așa cum o fac oamenii. Sunt sute care mă așteaptă. Și o fac de câteva luni. Sau ani de zile.

O carte care așteaptă de mult în TBR-ul tău.

Numai una singură? Mi-e imposibil să aleg dintre atâtea minunății care mă așteaptă cu bucurie și răbdare. O să spun mai multe, căci de ce nu? Cântecul păsărilor, Sebastian Faulks, Culoarea sentimentelor, Kathryn Stockett. Dar și Zăpezile care dor, Florina Sanda Cojocaru, Până la sfârșitul timpului, Raluca Alina Iorga, Cvartetul mireselor, Nora Roberts, Un veac de singurătate, Gabriel Garcia Marquez. Aș zice și Tess D’Urbervilles, Thomas Hardy

O carte adăugată recent în TBR.

Vreau să-l citesc pe Feodor Dostoievski. Habar nu am dacă-l voi citi anul ăsta. La anul. Nu știu dacă voi reuși să împlinesc această doleanță literară a mea. Dar eu intenție am, dorință am. Timp să fie. Și starea necesară pentru o astfel de întâlnire.

Poartă o haină veche, dar cumpără o carte nouă – Augustin Phelps

 O carte aleasă doar pentru copertă.

Multe sunt alegerea mea doar pentru copertă. Dar mi-am amintit ce reacție am avut atunci când am văzut coperta cărții Un nou început, Kristin Hannah! Doamne, a mea a fost – chiar înainte să o cumpăr! De această copertă chiar m-am îndrăgostit la prima vedere. Am și martori. Știu că vorbeam cu Anca la telefon chiar atunci când mi-au picat ochii pe ea.

Multe dorințe de citit la care nu ajungi vreodată – să fie că nu se știe

Sau la care ajung mult prea greu, prea târziu. De unele cărți din lista ”Vreau să citesc” am și uitat deja. Pe altele le-am dăruit. Mi le-am cumpărat cu gândul să le citesc, dar mereu apar alte și alte ispite literare.

O carte din TBR pe care nu plănuiești să o citești vreodată

Am pe lista de citit de pe GoodReads romanul Cel mai iubit dintre pământeni a lui Marin Preda. Nu spun că nu vreau să-l citesc, vreau. Dar de la dorință la reușită este cale foarte lungă. În aceeași situație se află și romanul Toți oamenii sunt muritori, Simone de Beauvoir. Despre el am auzit foarte multe lucruri bune. Dar nu știu dacă voi mai ajunge să mă bucur de el în viitorul apropiat.

O carte nepublicată pe care o aștepți cu nerăbdare

Nu am așa ceva. Nu că nu ar fi, dar nu vreau să aflu de nicio carte până nu se traduce și la noi. Când se află la precomandă sau știu că apare la data X, mă gândesc și-mi zic ”iar se mărește lista de dorințe”

TBR  Book Tag – cărți dorite, cumpărate, dar amânate

Sunt genul de cititor care-li dorește cărți multe. Își dorește anumite cărți cu disperare. Și când am cărțile în bibliotecă, am obiceiul supărător să amân lectura. Asta mă supără tare la mine: că nu reușesc să citesc mai repede cărțile pe care chiar mi le-am dorit în bibliotecă.

O carte din TBR-ul tău pe care a citit-o mai toată lumea, dar nu și tu.

Cred că aici pot găsi mult mai ușor răspunsul. Când înflorește liliacul, Martha Hall Kelly. Iar această carte este doar una dintre ele. O voi citi și eu. Vreau să o citesc neapărat. Și dacă mai vrei un exemplu, iată-l: Hoțul de cărți, Markus Zusak. Și mai sunt foarte multe cărți populare citite de majoritatea, dar eu nu fac parte din aceasta.

O carte pe care toată lumea o recomandă.

Nu știu ce să zic aici. Dar e momentul să vă provoc acum. Care carte o recomandă cât mai mulți, în comentarii? Cea mai recomandată va fi lectura mea din luna august. Ce zici? Acceptă și tu să mă provoci la și mai multă lectură.

O carte din TBR pe care abia aștepți s-o citești.

Fără să mă gândesc prea mult. Abia aștept să citesc Până la sfârșitul timpului, Raluca Alina Iorga.

Numărul de cărți de citit din lista ta de pe Goodreads.

Nu sunt toate, dar acum platforma literară arată doar 354 de cărți. Unele trebuie șterse. Alte, multe, trebuie adăugate.

TBR Book Tag este provocarea care merge mai departe spre Dana și Adriana.

Comments

29 iulie 2019 at 9:42 PM

M bucur ca ai gasit bucurie in tag-ul meu, Laura! <3 "Pana la sfarsitul timpului" este o carte pe care sper sa o citesc si eu candva. Dar pana atunci, se alatura listei fara sfarsit de pe Goodreads. De asemenea "Hotul de carti" ete o alta lectura atat de cunoscuta pe care nu am ajuns sa o citesc. Pentru ca tot ai mentionat-o pe Kristin Hannah, iti recomand de la "Aleea cu licurici" sau "A doua sansa", daca nu le-ai citit deja. 🙂



    29 iulie 2019 at 10:30 PM

    Dede, ce bucurie să te am aici!
    Draga mea, dragă, mulțumesc mult! :*
    De la Kristin Hannah mi-am dorit tare mult și Aleea cu licurici. O am și-mi doresc atât de mult să o citesc. A doua șansă am citit-o, am devorat-o chiar :).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: