You cannot copy content of this page

Ghici cine moare primul, M.J. Arlidge – Recenzie

Ghici cine moare primul, M.J. Arlidge este primul volum din Seria Helen Grace. M-am tot gândit dacă să scriu recenzie generală pentru întreaga serie, dar ar fi păcat să nu acord atenția cuvenită acestei povești. Și chiar cred că sunt printre puținii care nu au seria citită deja.

Încă de la prima pagină ți se oferă acces, dar treptat, la o lume complet nouă. O lume întunecată, în care tensiunea și misterul total nu lipsesc. Dimpotrivă, cresc, de la pagină la pagină. Vorbim de o poveste precum un puzzle complicat, unde piesele sunt multe, minuscule. Iar senzația că ai deții scenariul și ești pe cale să descoperi adevărul imediat, este precum fumul. Și se risipește imediat ce a apărut.

Nimic din ceea ce se întâmplă nu te poate duce cu gândul la deznodământ. Oricât de mult ai crede că deții controlul și nu ți-a scăpat nicio informație, oricât ai vrea să descoperi, nu vei reuși. Nu greșești nicăieri, doar că nu e nevoie de grabă. Orice poveste sângeroasă transpiră pe undeva, lasă urme și oferă indicii, Ești gata pentru călătoria care-ți va arăta adevărul?

Ghici cine moare primul – ițele sunt încurcate, indiciile sunt înșelătoare

Să se fi săvârșit o serie de crime într-un mod ireproșabil? Refuz să cred că există crima perfectă. Nu are cum să se întâmple așa ceva. Oricum ar fi, oricât ar dura, adevărul va ieși la lumină. Așa se va întâmpla și în cazul crimelor pe care le investighează Helen Grace. Tot ce se întâmplă, lasă la lumină un supraviețuitor – unul puternic – decis să lupte. Sau unul ce nu va putea face față regretelor și durerii.

Nu există crima perfectă, așa cum nici viața lui Helen nu este una roz, lipsită de griji sau nevoi. Polițistul la muncă e stană de piatră, acasă e un biet om ce se confruntă cu vicii. În acest prim volum al seriei, nu suntem doar pe urma unui criminal odios, ci descoperim dedesubturile unor povești de viață.

Ghici cine moare primul este despre cei care au ”norocul” să nu mai sufere, să nu se mai chinuie. Este despre cei care scapă – moartea devine o eliberare. Dar este și despre cei ce rămân. Și devin niște ghizi în descoperirea adevărului întunecat și deloc ușor de acceptat.

Moartea singura eliberare, viața înfruntarea unui adevăr greu de purtat pe umeri

Totul începe într-o atmosferă apăsătoare, deja focul arde, teama ți se instalează în suflet. De ce? Pentru că simți aerul tensionat, simți moartea cum suflă în ceafă. Și știi că moartea e o alegere, dar și o realitate. Orice ai face, cineva se va elibera, iar celălalt va continua lupta.

Răpire, uitare, regăsire într-un loc total necunoscut. Amintirea unui drum de coșmar, a unui dialog simplu. Un spațiu închis, ce apasă pe umerii victimelor. O luptă pentru supraviețuire, un mesaj și-un pistol.  Și șansa unei singure încercări. Dacă o folosești, unul moare, iar celalalt e liber. Unul nu mai este, iar cel de-al doilea rămâne doar o umbră.

Cine poate fi vinovat de fiecare poveste – a cărei ițe sunt extrem de încurcate? Care este scopul fiecărei morți neanunțate, dar sigure? E un semnal de alarmă, e un mod prin care se dorește atenția. Dar și pedepsirea. Se dorește dreptatea, iar pentru ea se merge oricât de departe.

Ghici cine moare primul – sau cine rezistă mai mult

Fiecare crimă are la bază același tipar macabru. Multe vieți distruse, un singur criminal și o echipă de polițiști dispuși să descopere adevărul, pregătiți să adune informațiile. Și să pedepsească vinovatul.

În timp ce mă delectam cu acest roman, am aflat că am în fața ochilor o carte de debut. Nu aș fi zis. Este atât de bine scris,are tensiune, mister, doza perfectă de ”senzație” că inima îți va ieși din piept în următoarea secundă. Am stat cu sufletul la gură, de la prima pagină. Iar deznodământul m-a lăsat fără replică. A fost neașteptat. Și deloc previzibil pentru mine.

Niciun indiciu nu te duce spre adevăratul asasin, spre omul din umbră care poate manipula cu atâta ușurință. Căci nu vorbim de un asasin, ci cumva, de un instigator la crimă. Există cineva în cartea Ghici cine moare primul, M.J. Arlidge, care poate naște în sufletul cuiva dorința de moarte și setea pentru a ucide. Cu un scop: eliberarea și libertatea.

Helen Grece – descoperirea adevărului este un proces complex

Dacă nu cercetam puțin, nu aveam de unde să știu că acest roman este unul de debut. Nu se simte, nu primești niciun fel de semnal, nimic nu ”scârțâie” în această poveste. Povestea asta e unică, e perfect scrisă. Dar autorul nu lasă nimic la voia întâmplării. Oferă prietenului său, cititorul, indicii perfecte pentru o nouă poveste. Povestea unui personaj central al cărții. Nu-ți spun eu, dar trebuie, neapărat, să descoperi singur

Ghici cine moare primul  este thrillerul perfect

Primul volum al seriei se citește foarte repede. Capitolele sunt scurte și întreaga acțiune te fierbe la foc mic. Stilul de scriere te ajută să devii captiv într-o poveste neagră și însângerată, după doar câteva pagini. Și rămâi acolo până la finalul povești.

Finalul te lasă cu ochii pironiți în zare, căci nu știi cum să reacționezi în fața deznodământului. Personal, mi-aș fi dorit să întreb criminalul ”De ce?”. Nu mă mai săturam de motivația acestuia, de povestea din spatele planului macabru. Voiam să aflu și mai multe despre trecutul care a dus la transformarea din prezent.

Vorbim despre personaje complexe și atent construite, despre victime sigure total diferite. Dar care au un numitor comun. La acest numitor comun ți-e greu să te gândești. Vorbim de oameni traumatizați – fie de trecut, de copilărie, de prezent. Dar și de ”norocoșii” a căror viață s-a schimbat radical din cauza participării lor la scrierea unor povești triste. Cu final trist pentru ceilalți.

Citește primul volum și vei iubi întreaga serie Helen Grace, M.J.Arlidge

Deși pe copertă scrie ”Crime”, Ghici cine moare primul, M.J. Arlidge este un thriller psihologic. Și își merită cu adevărat încadrarea, dar și titlul de bestseller internațional”. O fi debutant, dar autorul M.J. Arlidge știe foarte bine cum să se joace cu mintea cititorului. Cum să aducă în atenție doar elementele cele mai importante. Sau care probleme psihologice merită să fie tratate complex într-un roman perfect.

Ghici cine moare primul, M.J. Arlidge a apărut la Editura Trei și poate fi achiziționat de aici.

Lectură plăcută!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Geo
1 august 2019 at 5:29 PM

Bravo! Felicitări pentru recenzie!
Pe mine nu mă tentează cartea asta, nu e tocmai genul meu, dar sunt sigura ca mulți o găsesc faina.



Dana
5 august 2019 at 7:52 AM

Wow! Cu de mi-a scăpat?? Am zărit cartea, dar nu nu bănuiam că e așa bună. Mulțumesc pentru recomandare și prezentarea tentantă!❤



7 septembrie 2019 at 2:05 PM

M.J. Arlidge Ghici cine moare primul (Helen Grace I: Eeny Meeny, 2014) 4., TPB, 13 20, Trei, 2015, Colec?ia Fiction Connection, trad. Lucian Niculescu, red. Liliana Scarlat, 39 lei, ISBN 978-606-719-172-1



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: