You cannot copy content of this page

Despre vara mea – amalgam de gânduri

Despre vara mea pot să-ți spun că nu a trecut. A trecut în calendar, dar nu va pleca din suflet. E tot vară, căci afară tot arde soarele, tot verdele bucură ochii și tot albastrul cerului ne primește. Cu încredere, speranță și bucuria unui nou început.

Despre vara mea am să-ți spun că mi-a lăsat un amalgam de gânduri, de emoții, planuri și dorințe. Și nu voiam să treacă, nu voiam să mă despart de ea, nu sunt încă pregătită să o las să-și ia zborul spre necunoscut. Sunt sigură că trebuie să plece – pentru a se reîntoarce 12 luni mai târziu. Dar cu visele mele cum rămâne? Cu dorințele mele și promisiunile ei cum rămâne? Rămâne amintirea, melancolia și neputința (a mea și a ei).

Despre vara mea spun povești vesele și triste. Pictez tablouri senine și apăsătoare, agitate și ieșite din orice tipar. În fiecare zi a vieții mele învăț să mă accept și să nu mai fiu atât de dură cu mine – că nu-mi iese mereu, e altă poveste știută de majoritatea. A fost bine, a fost mai puțin bine, a fost pustiu, gălăgie și tumult. De toate. Și eu le-am primit pe toate, din plin, când nici măcar nu mă așteptam.

Pe cărarea vieții în căutarea liniștii

Nu e un articol lacrimogen, nu e un articol plin de durere și frustrare, ci unul în care scriu, negru pe alb, că orice poate avea o rezolvare, orice situație grea ascunde o binecuvântare, orice rău ascunde și mult bine. Nu vreau să te conving de nimic. Doar să-ți vorbesc despre mine. Nu am o viață perfectă. nu sunt mereu fericită. Nu dețin rețeta fericirii. Eu sunt cea care spune și când e bine. Și când se simte rău

Nu sunt adepta rutinei. Mă plictisește. La fel și normalitatea. Nu vreau să fiu tipică femeilor de vârsta mea. Sunt și copil și adult. Și-mi asum responsabilitatea, dar și vulnerabilitatea. Asta sunt și schimbarea este un proces, dar nu mi-o impun doar ca să mulțumesc pe alții. Sunt umană – țip, spun ce mă doare, când doare. Sunt momente când nu mai pot suporta. Și răbufnesc. Mă accept – deși greu, căci vina îmi dă mereu târcoale.

Dacă azi mă liniștește muzica, sigur mai merge și mâine să o ascult pentru a mă repune pe picioare. Dar din a treia zi deja trebuie să caut altă sursă care să-mi devină aliat. Sunt într-o continuă căutare, într-o fugă continuă după a descoperi, a face și a lăsa ceva din mine fiecărei zile. Mă lupt mereu cu neliniștea, cu rutina și amânarea – nu pot face ceva doar pentru că trebuie. Trebuie să simt ceea ce fac. De asta mai mereu amân recenzii, lecturi, articole.

Despre vara mea –  în iunie totul părea îndepărtat

Am zis cândva că anul 2019 va fi anul fericirii mele. Așa am simțit atunci. Așa simt și acum. Dar și fericirea te poate surprinde în toate sensurile. Și luna iunie poate promite multe, ca mai apoi să se răzgândească. În iunie toată vara părea prietena mea, totul părea liniștit. Doar părea, desigur.

Iunie m-a surprins cu o amânare, cu multe episoade în care răbdarea mi-a fost pusă la încercare, iar încrederea zdruncinată din temelii. Am simțit cum oamenii din jur mă văd o ciudată și pot arunca cuvintele cu atât de multă ușurință. Dar mi-am revenit, căci nu contează ce cred alții, ci cum mă simt eu.

După fiecare zi de iunie, după ziua în care cei 33 de ani m-au găsit în același loc (fizic vorbind), am prins puteri să  cred, să sper și să visez. M-am agățat de vise și dorințe, dar și de intuiția mea. Și de sentimentul că multul nu mai e așa mult, de fapt. Și totul se va termina cu bine. Iar o nouă etapă va aduce cu sine altă perspectivă.

Despre vara mea pe alte meleaguri 

Pe alte meleaguri și cu noi conștientizări. Am înțeles în iulie că se poate întâmpla asta: tot ce începe frumos, se poate termina repede, dar nu neapărat, frumos. Și e dureros, căci nu e nimic veșnic, dar e necesară corectitudinea, profesionalismul și sinceritatea. Mai ales atunci când lucrezi cu oamenii, de la suflet la suflet. Atâta vreme cât ceri anumite lucruri, asigură-te că le oferi la rândul tău, măcar doza minimă – adică un răspuns.

Nu e corectă atitudinea față de un om care ți-ai luat un angajament. Și care și-a respectat înțelegerea. Asta e părerea mea, dar se pare că nu m-am învățat minte că, deși îmi fac treaba, așa cum am stabilit, o pot primi în freză instant. Pierderea există, de ambele părți. Trebuie doar să mai învăț să mă detașez de oameni care doar cer, dar nu oferă – nici măcar o explicație.

Am fost 7 zile departe de cotidian. Și-am realizat cât de bine îmi prinde o pauză de la mediul online. Dar a trecut mult prea repede totul. Și tot la rutină m-am întors. Dar până la întoarcere am văzut și anul acesta Marea Neagră – mai curată decât la noi. Am întâlnit iar o grămadă de oameni, dar mai puțini români ca anul trecut.

Ce m-a bucurat mult în vacanța scurtă? Faptul că mi-a fost dat să întâlnesc pe plajă și mai mulți cititori. De la copii până la adulți, români, ruși și nu numai. Toți cititori, ce bucurie! M-am bucurat când o mămică româncă de lângă noi, spunea altcuiva din gașcă ”Copilul face ceea ce vede în casă, iar eu citesc!”. Și da, fetița ei.. citea. Avea o carte destul de voluminoasă. Și-am surprins-o de câteva ori absorbită total de pasiunea ei.

Bilanț literar – lecturi, emoții, planuri

Dacă privesc totul cu detașare, nu a fost chiar rău nici anul acesta. Bine, mi-am propus suta de cărți în 2019, dar nu e de lepădat nici numărul atins până la această dată. În doar 7 zile – alea în care am vizitat Bulgaria, am reușit să citesc așa:

În iunie, iulie și august am citit și terminat 17 cărți – autori români și autori străini.  Toate aceste cărți citite, înseamnă 4 917 pagini.  Dar în ultima zi de vară calendaristică am mai citit 197 de pagini dintr-un roman. Se alătură și acestea la reușita mea – nu foarte mare, dar de care sunt foarte mândră.

La capitolul emoții literare trăite în această vară, pot să spun doar că o singură carte mi-a plăcut mai puțin, iar aceasta este Orbi. În ceea ce privește planurile mele literare, nu voi putea citi cele 100 de cărți, dar voi continua să mă bucur de lectură – asta în mod sigur. Ceea ce vreau să fac din 2020 pe contul de Goodreads este să nu-mi mai setez niciun fel de provocare literară numerică – nu mai vreau să pun presiune pe mine. O fac alții, nu mă mai sabotez singură (zâmbet).

Despre vara mea – parcă nici nu a fost

August parcă a fost și mai scurt. Și nici nu am simțit când a trecut. Sunt de ele mai multe ori supărată pe mine că mă rătăcesc în situații neimportante, că pierd energie inutil, că nu reușesc să fac ce-mi propun și am tendința să mă las copleșită. Am pus multă presiune pe mine. Și-am avut în lunile iulie și august o pauză foarte mare de lectură, dar și scris pe blog.Și ca să mă ”pedepsesc” nu-mi dădeam voie nici să mă relaxez la filme. Am zis deja că-s dură nu mine uneori, nu?

Vara asta am realizat că nu am alături de mine decât o mână de oameni adevărați. Pe toți îi pot număra pe degetele de la o singură mână. Nu-s supărată, chiar sunt bucuroasă că-i am, că-s puțini, dar foarte, foarte buni. O mână de oameni care m-ar ajuta oricând. Unii chiar ar accepta să urlu la ei numai să-mi descarc sufletul obosit. Și toți mă iubesc și mă acceptă așa cum sunt. Iar eu nu pot decât să le mulțumesc. Iar ”mulțumesc” e atât de puțin.

Așadar, după trei luni de căldură, de emoții de tot felul, de lecții, oameni și cărți, mă declar mulțumită! Și mai visătoare ca oricând. Și mai optimistă ca niciodată!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: