The Ones, Daniel Sweren-Becker (Aramis) – Recenzie

The Ones s-a lipit de mine încă de la prima vedere. La prima atingere am simțit chemarea spre ea. Dacă nu o găseam la Biblioteca Orășenească nu aveam habar de existența ei. Nici titlul și nici autorul nu-mi erau cunoscuți. Nici măcar un element al cărții de față nu-mi spunea absolut nimic despre ce urma să citesc. Am luat-o din teanc, am atins-o și-am deschis-o cu nerăbdare.

Abia după ce am citit câteva pagini din ea, curiozitatea a învins și-am întors cartea pentru a citi descrierea. M-am mirat că nu am dat de ea până acum în mediul online. M-am cufundat în lectură și m-am trezit la pagina 68. Dar abia acasă am intrat pe site-ul editurii Aramis și-am văzut că e carte pentru adolescenți.

Când mi-a fost recomandată am zis că e o carte în limba engleză și mă pregăteam să o refuz politicos, dar coperta m-a atras mai ceva ca un magnet. Îmi urla mut în urechi: ”Ia-mă în brațe, doar încearcă-mă, te rog!”. Nu am  putut refuza invitația la lectură. Nu am rezistat tentației de a descoperi o carte care nu-mi spunea nimic, dar mă intriga suficient prin coperta cartonată și titlul atipic.

The Ones –  roman între Orwell, Jocurile Foamei și lagărele de concentrare

Am citit de la Orwell o singură carte, Ferma animalelor, dar cred cu tărie că nu acesta este romanul său reprezentativ. Jocurile foamei încă mă așteaptă, căci nu am seria completă, iar despre lagărele de concentrare am tot citit. Trei motive întemeiate să văd ce anume mi-a pregătit Daniel Sweren-Becker. Chiar dacă nu știam la ce anume să mă aștept, chiar dacă habar nu aveam dacă va reuși să mă captiveze povestea, am cedat ispitei de a citi o carte total necunoscută.

Și bine am făcut. Mă felicit singură pentru decizia mea rapidă, dar foarte bună. The Ones este plin de tensiune, de suspans și-ți dă o forță incredibilă – puterea exemplului este grăitoare, face diferența și vorbește despre umanitatea oamenilor diferiți.

Ones este o întreagă lume, una diferită și respinsă de către majoritate, dar și Mișcarea pentru Egalitate, căci ei pregătesc ieșirea din”scenă” a persoanelor modificate genetic.

Trăim într-o lume unde egalitatea e doar în teorie

În realitatea evidențiată în carte, dar și în realitatea noastră cea de toate zilele, modificările genetice nu mai sunt un subiect tabu.  Sunt sute de articole despre copii făcuți în laborator. Adevăr trist, dar aceasta este realitatea. Autorul aduce în atenție o imagine a viitorului nu foarte îndepărtat. Poate că ar trebui să ne obișnuim cu evoluția, cu tehnologia și cu tot ce va mai apărea. Ne obișnuim, dar vom putea accepta vreodată noua realitate?

Cody și James două suflete apropiate, ce se acceptă și se iubesc așa cum sunt. Știu că fac parte din Ones și par să accepte asta, s-au împăcat cu ideea că sunt altfel, că cei din jur nu-i doresc prin preajmă, iar vestea ce răsună acum peste tot, îi pune în gardă: li se pregătește ceva, se adoptă legi, se fac schimbări. De aici până la o revoltă nu mai e decât un pas.

Toți cei modificați genetic știu că nu există egalitate între oameni. Știu că vor fi mereu marginalizați și priviți ca fiind ciudații pământului, dar nu vor să cedeze în fața presiunii ce se exercită asupra lor. Sunt forțați la școală, sunt judecați acasă, dar ei ce vină au?

The Ones – vinovați că s-au născut într-o lume în care nu conduce umanitatea, ci răutatea

Ones au fost adunați și informați de toate schimbările care se vor produce în viața lor. Această aparentă  bunăvoință nu poate păcăli pe nimeni. E un joc pentru a implementa ceea ce urmează. Pentru toți cei din Ones lucrurile nu vor fi simple deloc, iar ei nu au decât două opțiuni. Fie acceptă ceea ce li se impune, fie luptă pentru drepturile lor furate.

Unii vor accepta mult prea ușor înfrângerea sau noua lor realitate, vor purta mereu un card – care-i etichetează ca fiind respinși de societate, se predau de bună voie atunci când sunt anunțați că vor fi duși în lagăre de concentrare. Iar unii pierd tot ce au, casele lor fiind avariate sau distruse complet.

În momentul în care apare lista cu toți din Theo Ones, listă care cuprinde nume, poză și restul elementelor de identificare, se descoperă adevărul: Cody nu apare pe listă, iar asta nu poate însemna decât un lucru. E greu de acceptat pentru puternica fată că a trăit în minciuna mamei ei. Deși află adevărul și motivele minciunii, Cody nu renunță deloc.

Nu suntem creați egal, dar putem lupta pentru drepturile pe care le avem

Până când? Până la moarte.  Și putem lupta pentru adevăr și pentru ceea ce ni se cuvine chiar și atunci când nu ești ca cei care se simt în vizorul tuturor, în sens negativ, desigur. Și Cody e decisă, împotriva avertismentelor lui James, să meargă mai departe, să lupte alături de cei care merită!

Atacă pașnic școala, vor să atragă atenția asupra lor și să-și apere drepturile în fața celor care au uitat că le au, că și ei le au, indiferent de orice. Dar lucrurile scapă de sub control, moartea își face simțită prezența și nimic nu mai poate fi îndreptat. Planul lui Cody se duce pe apa sâmbetei, iar ea ajunge să fie acuzată de tot dezastrul produs.

Trece printr-un adevărat calvar, trăiește un coșmar. Și tot ce știe este că trebuie să reziste în fața presiunii. I se adresează întrebări, la care refuză să răspundă altfel ca prima dată, nu pentru că ar vrea să scape de iad, ci pentru că habar nu are ce să spună. Nimic din ceea ce este întrebată nu-i este familiar.

Vede lumina zilei datorită familiei lui James. Tatăl lui o ajută, dar nu din bunătate, ci forțat de descoperirea unui adevăr care nu-i face cinste. Tânăra Ones (pentru totdeauna) este  la fel de convinsă să lupte, să reușească și să nu se lase deloc intimidată. Curând, nedreptatea va aprinde din nou furia în inima ei. Și merge până într-acolo unde participă la punerea unei bombe.

The Ones – piedicile nu se lasă, lupta nu încetează, iar adevărul e numai unul

Adevărul este că nimeni nu vrea binele Ones. Nimănui nu-i pasă dacă cei modificați genetic se predau, trăiesc în lagăre sau mor pe capete, datorită înverșunării lor. Ei trebuie marginalizați, izolați sau făcuți să dispară, iar asta cu orice preț, prin orice mijloace. Scopul va scuza mereu mijloacele. Sau poate nu.

Deși James este cel mai puțin câștigat, el iubește. Și în ultimul moment se decide să ajute cauza susținută de iubita lui. Și face asta. Chiar cu prețul capturării lui. În acele momente, ochii lui Cody transmit cel mai puternic mesaj către James, știe că va începe o nouă luptă și-l va salva pe James.

Te-ai întrebat de ce toți cei care sunt modificați genetic, făceau parte din The Ones? Da, și eu. Erau modificați genetic, dar nu erau deloc înceți la minte, ci erau înzestrați. Erau, chiar dacă nu plăcea tuturor, erau primii în toate. Mai ales, erau primii în a fi oameni.

The Ones, Daniel Sweren-Becker (Aramis) poate fi achiziționată de pe acest link. Cartea asta chiar merită atenție, iar mie chiar mi-a făcut plăcere să o descopăr și să o citesc. Lectură plăcută să ai!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.