Inima mea și alte găuri negre, Jasmine Warga – Recenzie

Inima mea și alte găuri negre spune o poveste atât de actuală în zilele noastre. O poveste care are în centrul ei adolescenți ce se luptă mereu pentru găsirea unui loc în această lume. Povestea unor vieți ce nu găsesc lumina, ce se află mereu în căutare de  soluții. Problema suicidului a existat și va continua să existe. Cât? Atâta vreme cât vom fi indiferenți față de semeni și nu vom auzi strigătele de ajutor. Câtă vreme nu vom înțelege semnele, alarmele vor fi mute, iar salvarea imposibilă.

Moartea nu e o soluție, nu e o rezolvare. Nu alină și nu vindecă. Nu descătușează suflete, nu duce spre realizare, spre împăcare cu sine și acceptarea. Depresia care duce spre sinucidere este o realitate, dar nu poate fi vindecată cu indiferență, cu ceartă, cu neglijență. Nici cu vorbe sau cu replici care să arate că nu crezi durerea celui depresiv. Dacă te depășește situația cere, la rândul tău, ajutorul – nu e o rușine, ci o nevoie pentru a înțelege. Alege calea dreaptă pentru toți cei implicați și vei mulțumi cândva pentru decizia luată.

Realitatea e cea care trebuie să convingă pe cei cu probleme sufletești. Realitatea este cel mai bun profesor. Realitatea e alarmant de dureroasă. Nu trebuie să faci și tu parte din acest tablou viu. Poți fi unul dintre cei care schimbă realitatea și alege corect și ceea ce e mai bine pentru viața lui.

Inima mea și alte găuri negre – rătăcirea spre abis

Aysel poate fi orice adolescentă neînțeleasă de întreaga societate. Ea este întruchiparea tuturor celor care se luptă pentru supraviețuire, care se luptă pentru a fi acceptată de colegi și familie. Câți nu caută să găsească calea spre reușită? Majoritatea. Câți reușesc să revină în viața lor și înving întunericul? Mulți, dar nu toți.

Care este motivația puternică atunci când alegi sinuciderea în locul oricărei alte rezolvări? Aysel are acasă pe mama, frați și tata vitreg – destul de absent din povestea asta. Dar trecutul și ceea ce a făcut tatăl ei natural, pe care nu-l cunoaște deloc, o determină să fie fermă în decizia ei. Vrea să moara pentru că în acest mod ar putea stârpi ea răul de la rădăcină. Știe că tatăl ei a făcut rău, prea mult rău, iar ea nu vrea să ajungă o copie fidelă a lui. Ea nu vrea să fie precum tatăl ei natural. Așa că e hotărâtă să moară.

Nu vorbește cu nimeni despre ceea ce simte, despre ceea ce crede. Nici nu  are o relație bună cu cei din casă. Simte că toți o resping, toți văd în ea monstrul uman din trecut. Nu spune nimic despre planurile ei de viitor, iar atitudinea ei este ciudată – față de tot, toate și toți oamenii cu care intră în contact. Tăcerea ei, presupunerile și imaginile despre tatăl ei, ideile despre ceea ce crede lumea despre ea, o împing spre abis, o dus spre o prăpastie adâncă.

Oricând există soluții, fii doar pregătit să le cauți. Caută bine, găsește, aplică

Aysel nu caută nicio soluție. Crede că doar asta este soluția care ar scuti pe toți din jur de orice altă problemă. Familia ei nu ar mai privi în ochi, zi de zi, trecutul. Știe doar că vrea doar să termine odată pentru totdeauna povestea asta.

Roman apare în viața tinerei de șaisprezece ani în cel mai potrivit moment. Se cunosc în mediul online și devin ”parteneri de sinucidere”. Dar înainte de asta devin prieteni, fără să-și dezvăluie niciunul dintre ei motivele pentru care vor face asta împreună.

Și partenerul lui Aysel are o poveste tristă în trecut. Un eveniment nefericit, care-l împinge spre ape învolburate și reci – în care speră să se înece. Vinovăția nu-i dă pace deloc, iar 7 aprilie este ziua în care va plăti pentru durerea provocată celor dragi.

Pasiunile unesc suflete, poveștile eliberează, prietenia salvează

Inima mea și alte găuri negre este și o poveste despre prietenie. O relație trainică ce se naște din cenușa trecutului. Viețile celor doi tineri se împletesc frumos, iar de aici rezultă o nouă poveste, o nouă șansă dăruită amândurora. O dorință nefondată va apropia foarte tare două suflete rănite, neînțelese și solitare.

Ce poate face prietenia? Poate salva, poate vindeca, îți poate da aripi, te poate învăța să trăiești. Asta învață și Aysel și Roman, să trăiască, să se bucure de timpul rămas. Întrebarea ”Ce ai face dacă ai mai trăi doar câteva zile?” este perfectă pentru cei doi. Nu mai au mult de trăit, dar împreună trăiesc restul zilelor care le-au mai rămas. Se bucură de timp, de lucruri mărunte, de prietenia lor. Fac lucruri pe care nu le-au mai făcut niciodată sau nu le-au mai făcut de foarte multă vreme.

Doar așa Aysel descoperă viața, dar și faptul că nu mai vrea să moară. Află că viața e frumoasă, că familia ei nu o consideră ciudată sau vinovată de acțiunile tatălui ei natural. Dar se apropie ziua de 7 aprilie, iar ea nu ști cum să-i spună lui Roman că nu mai vrea să moară. Mai mult decât atât, nu știe cum să-l convingă pe el să renunțe la idee. Oare va reuși sau va fi prea târziu?

Inima mea și alte găuri negre – alege viața și trăiește

Inima mea și alte găuri negre este real, e viu, este plin de emoții de tot felul. E un semnal de alarmă pentru societate, pentru familii, pentru tineri. Și pentru toți cei care ar putea să schimbe ceva în povestea asta, dar se cramponează mereu de probleme, de piedici, de presupuneri și motive.

Roman nu a renunțat la ideea lui nebunească. Dar a simțit-o atât de bine pe Aysel. A acționat singur, dar a fost salvat de prietena lui, de fata care a reușit să ajungă în inima lui atât de repede. Aysel a fost înger păzitor, dar câți adolescenți sunt salvați la timp? Câți părinți știu despre problemele emoționale ale copiilor și câți se luptă să-și scoată minunile umane din ghearele morții?

Inima mea și alte găuri negre este o carte ușor de citit, te ajută să pătrunzi în toate ungherele sufletești ale tinerilor. Te bagă în lupta lor cu mentalitatea umană, cu tratamentul care li se aplică doar pentru că îndrăznesc să fie ei, chiar dacă altfel în ochii celorlalți. Este o carte care lasă urme, redeschide răni și forțează mii de amintiri să iasă din nou la lumină.

Inima mea și alte găuri negre te invită la introspecție, te face să-ți lași lacrimile să curgă și sufletul să-și spună durerea. Romanul a apărut la Editura Herg Benet și va rămâne pentru totdeauna aproape de sufletul meu. M-a impresionat profund.

Lectură plăcută!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page
%d blogeri au apreciat: