Karma-i o zdreanță!, Simona Tănăsescu

Karma-i o zdreanță! va schimba tot ce știi despre literatura erotică și te va face să te răzgândești în privința cărților cu subiect tabu. Nimic din ceea ce poți presupune că înseamnă o carte de acest gen nu mai este valabil! Pregătește-te pentru o carte absolută, o poveste care te va face să renunți la orice,  mai puțin la lectură. Karma-i o zdreanță! este povestea despre care în mod cert se va vorbi de acum înainte!

Romanul urmărește povestea de iubire a două suflete care nu își găsesc liniștea aproape jumătate de veac! Ori de câte ori soarta avea să le fie potrivnică, karma se încăpățâna să aibă ultimul cuvânt!

O carte cu adevărat unică și specială, nu-ți promite nimic, dar îți arată că eroticul înseamnă seducător, ispititor, senzual, vibrant și nicidecum vulgar. Karma-i o zdreanță! este genul de carte care, te va încânta de la început până la ultimul punct.

Pregătește-te pentru o revoluție în literatura română contemporană de calitate! Karma-i o zdreanță!, dar tu vei fi cucerit! Fii gata pentru poveste cu un puternic impact emoțional, senzații pestrițe și surescitare! Vă provoc să renunțați la inhibiții sau la alte scenarii! De fapt, karma este cea care ne provoacă zi de zi pe toți, de multe ori fără să ne dăm seama.

Simona Tănăsescu – refresh-ul din literatura română contemporană

Simona Tănăsescu scrie bine, iar cititorii vor descoperi un stil aerisit, direct asemenea scriitorilor din afară. Da, autoarea te pregătește pentru un salt emoțional, pentru o schimbare de senzație. Karma-i o zdreanță! este cartea care deschide orizonturile și alungă teama de necunoscut, dar îți va da de gândit.

Mă bucur că am citit o carte scrisă într-o asemenea manieră. Cu atenție infinită la detalii, dar și dorința interioară de a trezi o altfel de emoție în sufletul cititorului, Simona Tănăsescu scrie cu pricepere absolută, cu sete și cu drag infinit de cuvinte.

Literatura erotică e blamată, e catalogată ca fiind maculatură și considerată pierdere de timp. Iar cititorii flămânzi de aceste aceste cărți sunt aspru judecați de cei care nu pot trece dincolo de bariera cuvintelor. Prin Karma-i o zdreanță!, spun eu, poți, fie să-ți schimbi părerea, fie să renunți la lectură peste câteva pagini.

Karma-i o zdreanță! – merită să mori în numele iubirii

William Grey este medicul tânăr, logodit cu miss Lucy, care părăsește Londra anului 1859 pentru a ajunge în India, săraca țară bogată cu 2 milioane de zeități, la fel de venerate și în prezent. Într-o lume nouă, plină de contraste, obiceiuri și tradiții, viața lui se va schimba pentru totdeauna. Cum va ajunge în această situație? Am să vă las pe voi să descoperiți. Eu vă spun doar atât – de acum înainte voi lua seama viselor!

Ajuns în Lucknow, un oraș strategic situat în India de Nord, încă de la început William are parte de o serie de surprize printre care se numără fata Guvernatorului, dar și Mika, o indiancă,  fata care-și vinde trupul pentru a-și întreține toată familia. Aceasta din urmă, treptat îl va introduce pe tânărul doctor în arta sexului învățându-l că, în loc să piardă timp în căutarea senzației perfecte, poate să o creeze cunoscându-și și stăpânindu-și propriul corp sau dorințe.

Cu gândul din ce în ce mai rar către logodnica lăsată la Londra, purtat de valul unor plăceri de-a dreptul interzise muritorilor, soarta i-o scoate în cale pe Rhenna, prințesa ce urma să devină soția Maharajahului Muruthy. Între cei doi se naște o poveste de iubire pe cât de incredibil de frumoasă, pe atât de interzisă de lege, de tradițiile și de obiceiurile locului.

Credeți că puterea dragostei poate învinge chiar și frica de moarte?

O nouă șansă, chin lăuntric și lipsa iubirii – o pedeapsă continuă

Îndrăgostit iremediabil, cât pentru trei vieți, William va face eforturi disperate pentru a o lua pe Rhenna din India și a o duce la Londra, numai că, planurile îi sunt dejucate în ultima clipă de către Guvernator. Ce s-a întâmplat? Nu am să vă stric plăcerea de a descoperi singuri această poveste de care eu sunt de-a dreptul fascinată.

Și cum timpul niciodată nu se uită înapoi, în mod apăsat și dureros,  și-a lăsat anii să treacă peste William, reîntors la Londra, devenit tată și soț.

Ce s-a întâmplat în toți acești ani, cu cine s-a căsătorit doctorul și ce urmează să se întâmple…citiți pentru că nu o să vă pară rău. Degeaba veți încerca să vă imaginați pentru că ar fi doar o pierdere de timp.

De ce credeți voi că există oare iubirea? Pentru a ne schimba viața, pentru a ne reîntregi , a ne completa ființa sau pentru a ne da lecții dure, atrăgându-ne în felul acesta atenția că iubirea se prețuiește, nu ni se cuvine?

Din Karma-i o zdreanță! eu am aflat că iubirea adevărată, chiar și făcută scrum, traversează timpul și are darul de a reînvia nu doar suflete.

Iubirea de la 1800 lasă urme!

Karma-i o zdreanță! – Salt în prezent

Și ce salt! Ce schimbare și cum poate să te facă să te simți o astfel de întorsătură! Iar autorul care are acest curaj, cel puțin din punctul meu de vedere, este fabulos, este genial și este demn de premii – multe și mari în literatură! Și, eu, cam am gura aurită!

În prezent, în Bucureștiul aglomerat îl vom cunoaște pe Matteo Rossi,  jumătate român – jumătate italian, un adevărat răsfățat al sorții, din toate punctele de vedere, dar sub atenta privire a karmei. Tânăr, frumos, bogat, cu o carieră strălucitoare , zilele lui Matteo se desfășurau la birou și întâlniri, iar nopțile îl găseau înfășurat de fiecare dată în alte așternuturi, în companii blonde, brune sau șatene. Pot oare banii, luxul sau renumele să-ți garanteze că poți avea și pe cine vrei atunci când simți că a venit timpul să schimbi ceva în viața ta?

Pentru fiecare dintre noi, vine acel moment în care stai și te întrebi ce-ți lipsește cu adevărat? Ei bine, chiar și pentru unul ca Matteo, poate apărea în timp și spațiu o fisură, prin care adevărul despre adevărata lui natură, să evadeze pur și simplu, ajungând să nu se mai recunoască, să nu își poată controla amalgamul de emoții și sentimente, cu totul noi pentru el.

La București, Matteo o întâlnește pe Rena, o tânără din Timișoara, naturală, dezinvoltă și lipsită de inhibiții pentru care dorința de a face sex cu un bărbat mișto nu o face să roșească, ba din contră o consideră absolut normală.

Viața e o aventură – niciodată să nu spui niciodată

La o petrecere Matteo îl întâlnește pe Kay, un clarvăzător care încearcă să-i deschidă ochii. Total neîncrezător, Matteo crede că totul avea să fie o glumă, pe care prietenii lui o puseseră la cale. Timpul însă avea să-i demonstreze cu totul altceva, în timp ce karma îi punea la dispoziție două  variante: răbdare sau moarte!

Emoții pe metru pătrat! Presărate cu lacrimi și nevoia de a ști ce urmează. Simona Tănăsescu este autoarea care știe să scrie și să se joace cu emoțiile noastre. Și în ambele cazuri o face extrem de bine, părerea mea.

Karma-i o zdreanță! – salt în viitor

Povestea de iubire dintre cei doi, ajunge în 2330. De data aceasta îi vom regăsi în Serenissima, vechea Veneție, schimbată total ca urmare a marelui război economic, iscat cu ani în urmă. Într-o societatea nouă, în care tehnologia ajunsese maxim de avansată, omenirea trăia după reguli și obiceiuri străvechi, în care titlul și rangul, făceau marea diferență. Iubirea era considerată păcatul suprem iar sexul era cel care ridicase Serenissima  “din propriul mâl”.

În cea de-a treia parte a cărții, Simona Tănăsescu ne introduce într-o lume a marilor contraste sociale, a secretelor, a trădărilor, a sexului, dar bineînțeles și în cea a iubirii, cea care până la urmă reprezintă totul.

Renna o tânără căreia soarta îi fusese potrivnică ajunge curtezană în unul dintre cele mai avangardiste cluburi de plăceri sexuale. Așa numitele DMC –uri, prescurtări ale cuvintelor doge, ministru și cardinal, erau locurile în care orice fată din mahala, spera să ajungă la un moment dat, deși o să vedeți că, în “Karma-I o zdreanță” pentru curtezane vița nu însemna doar lux și opulență.

Din acest moment, din nou, intervine jocul nemilos al karmei.

Iubirea învinge – testul suprem

Supusă unor fapte inimaginabile, Renna își găsește alinarea în brațele lui Stefano, fiul primului-ministru. Nu vă imaginați că este genul de poveste în care se întâlnesc, se iubesc și gata, pentru că nu este cazul.

Și să vedeți câte vi se pregătesc! Câte schimbări – pe mine  toate m-au prins pe nepregătite. Treci ușor de la agonie, la extaz și invers, de nu ai timp nici să răsufli.

Cu toată sinceritatea, vă spun, că o asemenea înșiruire de evenimente, motive și explicații, nu am întâlnit. Tocmai de aceea, am să vă las pe voi să descoperiți și ultima parte din această carte, la finalul căreia am simțit cum mi se taie respirația.

Karma-i o zdreanță!,  dincolo de partea erotică, lipsită de vulgaritatea specifică unor astfel de cărți, este nu doar o poveste de dragoste absolută , ci un motiv în plus la care să te gândești la tine, la cel de lângă tine, la ziua de azi, la cea de mâine, la cât de bogată sau săracă îți este viața.

Karma-i o zdreanță! – cea mai nouă carte scrisă de un autor român contemporan și cea mai bună carte citită de mine anul acesta!

Lectură savuroasă cu Velvet Story!

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

12 aprilie 2020 at 3:32 PM

Mulţumim din toată inima <3 pentru postările care au fost, care sunt şi cele care (SIGUR) vor urma 🙂 !!!



29 aprilie 2020 at 8:36 PM

N-am citit cartea, dar se pare că titlul a fost ales foarte inspirat 🙂
Autoarea a avut o sclipire de genialitate atunci când l-a ales.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page
%d blogeri au apreciat: