Thriller – gen literar numai bun de citit

Thriller se numește genului literar pe care ți-l recomand cu toată inima dacă vrei să devorezi carte după carte, să simți fiori, dar și emoții de tot felul. De la teamă la încântare, de la agonie și extaz la frică în cantități industriale, nervi, tensiune maximă și eliberare. Un thriller te poate plimba prin fiecare cotlon al minții umane, prin cele mai întunecate locuri din sufletul omului. E genul perfect pentru  starea perfectă. E o altă realitate în care să evadezi de fiecare dată când ai chef de suspans și adrenalină.

Te-am convins că merită să-i dai o șansă? Mie mi s-a făcut iar poftă de thriller, iar vinovata pentru asta este autoarea Raluca Pavel, cea care a scris un thriller psihologic de excepție, E nemaipomenit și unic – Cu mâinile celeilalte e musai de citit. Și nu doar că mi-a reamintit cât de mult îmi doresc să devorez cărți care să mă facă să nu le las din mână, dar m-a și provocat să vorbesc aici, pe blog despre genul literar pe care ea îl preferă la orice oră din zi. Și ceva-mi spune că și noaptea ei devine zi dacă citește un thriller captivant

Thriller – cartea care nu te lasă să o lași

Habar nu am de când mă bucur de cărțile thriller, dar pot oricând să recomand titluri care îți fac inima să bată mai tare la orice oră m-ai solicita pentru o recomandare literară. Nu știu care este definiția exactă a thrillerului, dar eu am propriile mele cuvinte pentru a descrie acest gen de carte. Pentru mine, thrillerul este cartea care-mi mă plimbă fără oprire printr-un ocean de emoții, cartea care mă face să trăiesc tensiunea și suspansul la cele mai înalte cote. Romanul care nu mă lasă să-l las din mână, care-mi face inima să bată mai tare și mai că-mi sparge pieptul, e thrillerul perfect.

Cărțile thriller sunt care mă poară prin jocuri de lumini și umbre, care-mi arată partea bună și partea proastă a unei situații tensionate, care-mi dă senzația că nu mai pot respira dacă nu aflu ce se întâmplă mai departe. Consumul de emoții bruște, adrenalină pe pâine și pahare pline ochi de suspans se numește clar carte care-mi dă fiorii fericirii.

 

Thriller – gen literar numai bun de citit

Dacă al putea, numai thriller aș citi. Dar apoi, când s-ar termina toate cărțile, aș rămâne fără bucurii literare. Așa că le combin, diversific genuri literare, autori, edituri. Nu mi-ar plăcea să intervină rutina în stilul acesta de viață pe care l-am adoptat, fără niciun fel de regrete.

Are rost un top al thrillerelor citite și recenzate? Nu-s fana lor, căci nu aș ști care să fie ordinea lor, crede-mă. Habar nu am dacă mi-a plăcut mai mult Femeia de la fereastră sau Pacienta tăcută, așa că-ți spun să le citești negreșit și cât mai repede. Și nu sunt singurele care-mi plac!

Thriller – listă cu cărți de citit

Nu m-aș simți bine dacă nu am și o listă în acest articol. Listă cu cărți pe care vreau să le citesc. În următoarele zece vieți, desigur. Sunt cărți pe care le am în bibliotecă, dar am și câteva (a se citi mai multe) cărți pe care urmează să le achiziționez pentru că prea mă ispitesc – prin copertă, titlul lor., descriere sau autor.

Ordinea e aleatorie, lectura obligatorie! Vreau neapărat să le citesc și nu accept să le mai amân o veșnicie.

  1. Acolo unde cântă racii,  Delia Owens
  2. Fetița din scrisoare, Emily Gunnis
  3. Lanțul, Adrian McKinty
  4. Cu o noapte înainte, Wendy Walker
  5. Ceva în apă, Chaterine Steadman
  6. În ape adânci, Paula Hawkins
  7. Prin ochii ei, Sarah Pinborough
  8. Viața secretă a scriitorilor, Guillaume Musso
  9. Fata dinainte și Crede-mă când mint, J.P Delaney
  10. Ultima aniversare, Liane Moriarty
  11. Birt Box Orbește, Josh Malerman
  12. Necunoscuta și Să nu plângi, Mary Kubica
  13. Văduva și Copilul, Fiona Barton
  14. O familie aproape normală, Mattias Edvarsson
  15. Adevărul despre cazul Harry Quebert, Joel Dicker
  16. Cartea oglinzilor, Eugen Ovidiu Chirovici
  17. Dispariția lui Daniel Tate, Cristin Terrill
  18. Apicultorul din Alep, Christy Lefteri
  19. Chimista, Stephenie Meyer
  20. Justiția lui Cross, James Petterson
  21. Sub un cer sângeriu, Mark Sullivan
  22. Străinul de acasă, Shari Lapena
  23. Un altfel de fericire, Marc Levy
  24. Acces interzis, Karen Cleveland
  25. Cu un pas prea departe,  Tina Seskis

Și cred că sunt mult mai multe cărți care pot fi adăugate aici, dar mă opresc. Deja mă sperie multitudinea de cărți pe care mi-aș dori să le citesc.

Lecturi savuroase!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Dana
20 mai 2020 at 7:36 AM

Subscriu la articolul tău, thriller fiind genul meu preferat. O lecție mai buna de psihologie decât un thriller nu exista. La fel, și una despre cei din jur, pe care ii analizam mai atent. Am bifat câteva cărți din lista, restul devin recomandări pentru care îți mulțumesc! Ultimul thriller citit este Fetele din Idlewild, pe care îl recomand cu tot dragul. De asemenea, Verity.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: