Cu mâinile celeilalte, Raluca Pavel

Cu mâinile celeilalte nu e ceea ce pare. Nu e poveste de dragoste, nu e istorisirea din care reiese că oamenii sunt buni, că-s salvatorii semenilor lor. Dimpotrivă, e acel gen de ficțiune care te face la psihic, se joacă așa cum vrea cu mintea ta, cu emoțiile și cu scenariile tale prietenoase.

Dacă speri că romanul Cu mâinile celeilalte e povestea în care binele învinge răul, dacă aștepți cumva ca traiectoria poveștii scrise de Raluca Pavel să fie aceeași ca la majoritatea ficțiunilor psihologice, dă-mi voi să-și demontez așteptările, căci te înșeli amarnic. Și nu, acesta nu este un spoiler.

Autoarea știe să mixeze ingredientele potrivite care să dea gustul perfect, numai bun de savurat. Numai că aceeași autoare, Raluca Pavel, habar nu are că, citind romanul nu prea ai cum să savurezi, ci musai, trebuie devorat  – nu înghiți totul odată, nu refuza să ”mesteci” amestecul savuros, ca să descoperi ingredientul secret – unul sau mai multe.

Cu mâinile celeilalte – val infinit de emoții

Cu mâinile celeilalte a reușit să mă păcălească la modul cel mai serios. Mă așteptam la cu totul altă poveste, la cu totul altă călătorie literară. Dar nu m-am așteptat niciodată la un roman care să mă răvășească așa, la o poveste care să-mi schimbe ideile cu o asemenea viteză. Dacă la început m-a captivat coperta și titlul, la prima pagină m-am speriat serios – prefața cărții, care pune romanul într-o lumină frumoasă, dar e foarte diferită de ceea ce vei găsi imediat după. M-au speriat suficient de tare cuvintele greoaie- de-mi venea să renunț, să închid cartea și să-mi spun:

Ți-a pus capac, nu vei reuși să citești, să înțelegi și să scrii despre cărțulie, nici după trei facultăți, fetiță!

Ce era de domeniul fantasticului? Amănuntele și cuvintele cu ajutorul cărora erau exprimate acestea, pe care, în calitate de cititor de rând, sunt sigură că nu le-am înțeles sensul la adevărata lor valoare. Îmi pare rău.

Cu toată sperietura că voi citi foarte greu fiecare rând al cărții, cu toate emoțiile și stările, Cu mâinile celeilalte intră în top surprize literare minunate în 2020.

Cu mâinile celeilalte – între mit, realitate și Raluca Pavel

Cu mâinile celeilalte îți atrage atenția prin tot ce se poate, ba chiar și numele autoarei – o moldoveancă caldă, veselă, minunată. Dar și prin personaje. De data aceasta, Vera Renczi e cea care mi-a atras atenția cel mai mult – mai mult decât celelalte elemente esențiale și grăitoare ale cărților.  De ce ea? Pentru că habar nu aveam cine e, ce a făcut sau care este legenda țesută în jurul acestui nume special. Am simțit că vreau să o cunosc și că, atunci când am cedat tentației, a fost momentul perfect potrivit pentru întâlnirea noastră.

Cu mâinile celeilalte a fost nevoia sufletului meu, el a cerut să citească acest roman, a simțit o conexiune deosebită cu autoarea, a simțit nevoia de a evada într-o realitate altfel, de a se cufunda într-o poveste care să-mi transmită un mesaj aparte.

Și a transmis, să știi. Mesajul din spatele cuvintelor, dincolo de emoțiile și multele stări prin care a trecut sufletul și întreaga mea ființă, este unul clar și foarte direct: ”Esențele tari se țin întotdeauna în sticluțe mici, speciale, unice”. Ce vreau să spun cu asta? Spun și prin scris, să rămână aici o dovadă incontestabilă, negru pe alb: cărțile bune nu au nevoie de multe pagini, cărțile bune, intră în sufletul meu și rămân acolo pentru totdeauna, cărțile cu număr redus de pagini vorbesc prin emoții puternice și după ce termini de citit și ultima pagină. Cartea de doar 180 de pagini unește două suflete și le transformă în prietene pe viață!

 

Cu mâinile celeilalte, Raluca Pavel

Cu mâinile celelalte – Rațiune, simțire, reacții și rezultate

Acest roman de beletristică mi-a amintit de o zicală românească

Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple.

Printr-o ședință de spiritism (brrr), spiritul Verei Renczi își face apariția în viața Sophiei și totul se schimbă, nu doar mental, sufletește, dar și emoțional. Dar cine este Vera Renczi – văduva neagră care mie-mi dă fiori și acum? Sper să nu mă bântuie de acum înainte. Tanti Vera e controversata femeie care a ucis cu sânge rece.

O criminală în serie, dar care nu-și regretă nicio secundă faptele. 35 de crime, din care doar 34 sunt gesturi amoroase extreme. De ce ți-ai dori să ucizi? Pentru că ai suferit din cauza bărbaților, dar Vera ucide și pentru că dorința ei e diabolică: vrea ca fiecare bărbat să rămână doar al ei.

Te vei întreba ce legătură poate avea criminala cu iubirea adevărată? Ce poate face spiritul unei criminale atunci când vine vorba de iubire și relația dintre Sophia și Lucas, oare?

Cu mâinile celeilalte – nesiguranța naște monștri

Iar monstrul din povestea asta nu este Vera Renczi. Nu doar ea.

Sophia e îndrăgostită lulea de Lucas. Nimic neobișnuit până aici. Toate bune și frumoase până în ziua în care invocarea Verei va sădi în viața amorezatei schimbarea, îndoiala, confuzia, teama, nesiguranța.

Deși e convinsă că Lucas nu i-ar face rău și nu ar înșela vreodată iubirea dintre ei, Vera reușește să schimbe tabloul în care Sophia avea atâta încredere. Vera, după experiențele trăite, susține și în fața Sophiei, că toți bărbații sunt la fel, toți trădează. Cât de mult se înșălă Renczi, dar oare cât de multe nu știe Sophia despre relația ei?

Momentele de luciditate se împletesc atât de bine cu replicile lipsite de sens. Teama trece dincolo de pagini. Raluca Pavel știe foarte bine să se joace cu mintea umană – nu doar cu cea a personajelor sale, dar și cu cea a cititorilor. Puteți râde de naivitatea mea (nu doar Sophia era naivă, da?), dar am avut un moment în care-am crezut și simțit că toată povestea a părăsit paginile și e veridică. Mi-a tremurat sufletul, iar gândul meu a dat naștere la niște scenarii de coșmar. Tremuram la ideea că sunt și eu înșelată.. Pfuuui, Raluco, ce făcuși fetiță?

Cu mâinile celeilalte – agonie și extaz, dar oare cine-i vinovat?

Se trece de la agonie la extaz, de la întrebări incomode pentru Sophia, la poveștile fascinante ale Verei – în care personaje principale sunt bărbații pe care i-a iubit și cu care s-a iubit. Toți au avut aceeași soartă, e adevărat, dar suferința pe care a trăit-o Vera a transformat-o pe aceasta în cea care NU regretă nimic. Își plânge doar fiul, pe LORENZO. Dar nici măcar lacrimile nu mai au rost, nu mai pot schimba nimic.

Într-un final, făptașul e singurul vinovat. Poți spune că autorul moral al unei fapte este altcineva, dar vinovat e cel care comite fapta. Gelozia sau altceva poate influența ființa să acționeze într-un anumit fel. Și totuși, sper să fiu ființa care găsește întotdeauna alte soluții, niciodată una ireversibilă.

Cu mâinile celeilalte – plăcerea mea vinovată

Dacă tanti Vera Renczi a avut o plăcere bolnavă de a ucide tot ce a iubit, dacă tot ea are aceeași plăcere nesănătoasă de a controla mintea și viața Sophiei, atunci, Cu mâinile celeilalte, nu este altceva decât plăcerea mea vinovată.  Sunt vinovată pentru tot ce scrie în această recenzie, sunt vinovată și îmi asum, căci așa am SIMȚIT eu tot ce am citit.

Care este finalul? Știi prea bine că nu am să-l divulg, dar pot să-ți spun că, datorită lui, poți visa cu ochii deschiși la o continuare a poveștii.

Raluca Pavel este autorul român contemporan cu potențial infinit în arta scrisului! Este autoarea care poate mai mult decât crede chiar ea – are capacitatea de a transforma orice nimic într-o poveste și-o carte care să cucerească sufletul și să-l îmbrace în emoție pură!

Pentru detalii și comenzi ale cărților Ralucăi Pavel, vă rog să mă contactați în privat.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: