Anthos, Elena Petrea Kyrintzis (Velvet Story) – Recenzie

Anthos este, în opinia mea, una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura română contemporană. Este lupta dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, între forțele care stăpânesc lumea: iubirea și setea de a controla totul, chiar și oamenii și sentimentele lor. Un joc al puterii, unde secretele sunt cele mai mari atuuri pentru a ucide orice sentiment din sufletul celui care îți cam scapă din mână – oricine ar fi, și orice arme ai folosi împotriva lui.

Anthos este un roman de debut, dar nimic din ceea ce se află între coperțile sale nu lasă impresia scrierii unui autor român debutant, ci din contră, nimeni nu te prinde în mrejele poveștii mai puternic decât o face Elena Petrea Kyrintzis.  Această carte  e surprinzătoare,  mi-a furat somnul și mi-a transformat nopțile într-un joc nesfârșit de scenarii. Dacă  fac abstracție de numele autoarei, pot afirma că această carte este pura imaginație a unui autor  care se bucură deja de prestigiu.

Anthos mi-a atras atenția încă de la început, de pe vremea când am aflat vestea că la Velvet Story va fi publicată o nouă poveste ce va cuceri cititor după cititor. Mă întrebam des, ”Cine e Anthos și care e povestea lui?” . Tainele titlului le-am aflat, dar a urmat apoi coperta, iar eu voiam să știu din ce în ce mai multe detalii. Înfățișarea exterioară a acestei povești, la care se adaugă prezența florii mele preferate, dar și celebrul, de acum, cuplu Robert și Amalia, toate aceste elemente greu de neluat în seamă, m-au convins! Și te vor convinge și pe tine: vei face cunoștință cu o nouă ispită literară.  Elena Petrea Kyrintzis debutează cu un roman emoționant și captivant, pe de o parte, plin de intrigă și mister, pe de alta.

Care e puntea de legătură între trecut și prezent? Așteptarea și vocea inimii. Cât de repede se va face lumină? Va dura ceva, dar orice așteptare va fi răsplătită, într-un fel sau altul. Ai încredere că totul  se va așeza perfect în povestea celor doi? Merită să te încrezi în fiecare pagină pe care a scris-o destinul pentru amândoi.

Anthos – cine ești când nu știi cine ești?

Amalia suferă un accident și se trezește într-un salon de spital, fără să știe cine este. Nici urmă de amintire despre viața ei, cum o cheamă sau cine este bărbatul care stă neobosit alături de ea. Ea nu își amintește, însă, sufletul ei știe tot adevărul. Amnezia o ajută să se pregătească pentru lupta pe care o au de dus împreună. Robert păstrează tăcerea pentru a o proteja, pentru a o face să înțeleagă tot ce s-a întâmplat înainte de nefastul episod ce i-a furat memoria. În acel loc este un om nou, într-o poveste necunoscută. Bărbatul e gata să înfrunte orice, dar un singur lucru nu-l va putea accepta. Oare despre ce să fie vorba?

Deși ajunge în casa lui Robert Walsh, misterul din jurul lui persistă, iar Amalia nu reușește să înțeleagă nimic despre ea sau despre relația dintre ei doi. Singura care știe mult mai multe este Nana, cea care a avut grijă de Robert, dar ea refuză să-i răspundă la întrebări. I se spun doar frânturi despre Robert și i se cere doar să aibă încredere și răbdare cu el. Va putea Amalia să aibă răbdare, să se încreadă, practic, într-un necunoscut misterios?

Când habar nu ai cine ești, care îți este trecutul și nu înțelegi de ce lumea ta se învârte în jurul unei singure ființe, te străduiești să afli adevărul de unul singur.  Oare chiar nu are pe nimeni altcineva sau Robert încearcă să o îndepărteze de adevăr?

Numele pe care tot îl aude din gura lui – Anthos, o face să devină și mai suspicioasă. Nu e suficient că refuză să-i spună adevărul, pe care merită să-l știe, dar o și numește Anthos – oare există o altă femeie în viața lui? Amalia duce o luptă crâncenă cu trecutul fragmentat și prezentul în care trebuie să învețe să trăiască. O nebuloasă totală căreia nu știe cum să-i facă față de una singură. Nicio presupunere de-a ei nu o ajută să deslușească tainele situației în care se află.

Anthos – drumul spre adevăr e pavat cu intenții bune

Drumul spre adevăr se parcurge în pași mici, iar Amalia reușește cumva să-și țină în frâu nerăbdarea. Drumul spre adevăr e pavat și cu un joc al seducției, cu dorințe arzătoare de ambele părți, căci două suflete se pot recunoaște dincolo de orice piedică pusă de timp, de evenimente nefericite sau secrete bine păzite.

Ce intenții poate avea bărbatul dur care nu vrea să vorbească despre nimic din ce ar putea face lumină în mintea și viața Amaliei, dar care totuși aruncă scânteii iubirii spre inima tinerei, înduioșată fiind deja de imaginea blândeții întruchipate. Oare simte ce luptă interioară este nevoit să poarte Robert în fiecare zi?

Comportamentul acesta, duritatea și blândețea lui sunt debusolante și pentru cititor, știu. Niciodată nu știi cu cine ai de-a face. Ceea ce pot să spun este că nimic nu e întâmplător, Robert are propriile motive pentru care se comportă așa. Adevărul nu poate fi ascuns la nesfârșit, dar Amalia are nevoie de timp. Adevărul va elibera, dar oare doar acesta este rolul lui?

Deși sunt ca șoarecele și pisica, niciunul nu poate fugi de adevărul care nu are nevoie de cuvinte, de adevărul simțit și șoptit de sufletele lor unite. Orice ar fi, ajung unul lângă altul, căci se atrag, iar ea, doar lipită de trupul lui puternic simte câtă nevoie are de el – pentru a trăi, pentru a se regăsi.

Anthos – poți fugi, dar de trecut nu te poți ascunde

În timpul lecturii, sufletul meu a fost un ghem de emoții, situat în capul piepului. S-a mărit cu fiecare episod în care am simțit că pic în gol sau mă pregătesc de un salt cu parașuta. În momentul în care trecutul a cerut să iasă la lumină, nici nu știu dacă nu cumva am uitat să respir sau să mă mișc.

Modul în care Robert i-a vorbit Amaliei despre cine au fost părinții ei – mama de origine greacă și tatăl ei american, a oprit timpul în loc, a produs în interiorul ei o trezire la realitate extrem de dureroasă și nu foarte ușor de acceptat. Ce soartă crudă și nemiloasă, ce destin crunt pentru un copil nevinovat!

Adevărul despre părinții biologici, tragedia care i-a avut protagoniști și pe părinții ei adoptivi, o aruncă pe frumoasa Amalia în singurul loc unde se putea calma cu adevărat, iar întreaga ei ființă își putea recăpăta starea de bine. Unde? În locul în care dragostea capătă o înfățișare perfectă.

Sub magia sărutului fierbinte al lui Robert, orice adevăr și durere din trecut se poate îndulci, orice teamă poate fi anihilată, iar viitorul se îmbracă instant într-o lumină caldă, vie, fină, ca de catifea. Două suflete se regăsesc, pentru a se completa și a fi, în sfârșit, un întreg. Dar asta nu înseamnă paradis, dimpotrivă, se poate oricând transforma  într-un câmp în care orgoliile vor purta lupte strânse.

Una cadă, alta rece, oare totul va trece? Da, dar nu atât de ușor, nu atât de repede. Sunt multe secrete pe  care Amalia  nu ar fi trebuit să le descopere chiar atât de curând, dar când adevărul trebuie să fie aflat, iese la suprafață și din gaură de șarpe. Toată povestea își schimbă de multe ori direcția, chiar în momente în care zici că nimic nu se mai poate întâmpla și că intuiția ta a funcționat și de această dată. E doar începutul, iar continuarea va avea și ea consecințe.

Anthos – nimic nu este ceea ce pare

Acțiunea se desfășoară pe două planuri, ambele contribuind la descoperirea adevărului tăinuit de mult prea multă vreme. Secrete întunecate vor ieși la lumină, iar reflectoarele vor cădea, rând pe rând, pe cei mai importanți pioni de pe tabla de șah a vieții.

Jake Carter este cel mai bun detectiv din San Diego. Acesta pornește în căutarea celui mai periculos traficant, fără să știe că la sfârșitul căutării va fi nevoit să-și înfrunte trecutul. Va fi greu să privească adevărul în ochi?

Ce va afla Jake?  Care este legătura lui cu Robert și cu Amalia? Nimic nu e întâmplător, nimic nu e doar ceea ce pare. Care va fi următorul pas în lupta pentru înlăturarea celor care dețin controlul asupra întregii lumi? Tensiunea crește cu fiecare pagină citită, iar adevăratul diavol se va ascunde cât va putea de mult.

Anthos – pe urmele adevărului: istorie, teorii ale conspirației și multă iubire

Deși e spre binele ei, Amalia nu acceptă să îl asculte pe Robert.  Se expune unui pericol de fiecare dată când îi sfidează total îndemnul și ajunge în casa celui care îi poate spune mai multe despre trecutul ei. Doar așa află despre familia Walsh, despre cât de influentă este aceasta în întreaga lume, dar și despre un episod din viața ei dinainte de accident: dispariția.

Într-un moment de nebunie totală, după un alt episod în care Amalia îi iese din cuvânt, Robert își declară iubirea – ”Un nebun îndrăgostit de tine”. Pentru o așa declarație, merită suportată oare nebunia lui, măcar din când în când? Rămâne de văzut.

Pentru a nu mai fi nevoit să îndure o altă situație similară, Robert decide să o ia pe Amalia cu el în Denver, unde reușesc să uite de toate. În acel loc, departe de realitate, de întrebări fără răspuns, pericole și amintiri dureroase, își trăiesc povestea de iubire. Perfecțiunea capătă chipul lor iubindu-se.

Mai contează altceva? Da, detaliile care îi pun tot mai mult față în față cu adevăratul pericol – unul care nu poate fi evitat la nesfârșit, căci Amalia are parte deja de flashuri, de frânturi de amintire – semn că memoria îi revine, încet dar sigur.

Cât adevăr există în toate aceste teorii ale conspirației? Vei afla singur răspunsul la această întrebare, atunci când înfruntarea va fi pe viața și pe moarte. Cine va fi câștigătorul și cine se va retrage, ca și când nu ar exista?

Anthos – Adevărul cere decizii și naște consecințe pe măsură 

Amalia este nevoită să îl înfrunte pe Albert, bunicul lui Robert, despre care el îi spune că este însuși diavolul. Familia Walsh este una dintre cele mai influente de pe Planetă. În momentul în care zarurile au fost aruncate, Robert trebuie să se supună. Va fi pregătită Amalia să țină piept celui mai mare dușman al iubirii dintre ea și Robert? Va lupta cu puterea sau va fi îngenunchiată și înlăturată de omul imposibil de înduplecat?

Cert este un singur lucru: Congregația nu acceptă compromisuri, iar legile după care se ghidează sunt de neatins. Vor reuși cei doi să schimbe regulile jocului? Este dragostea lor îndeajuns de puternică pentru a putea face față unei lupte aprige cu Congregația?

Anthos schimbă tiparul poveștilor de iubire. În Anthos nicio piedică nu stă în (se ferește din) calea iubirii, nimeni nu este suficient de neînfricat pentru a se împotrivi. Oare cu cât piedicile sunt mai multe, mai greu de trecut, cu atât mai mare și mai arzătoare este iubirea dintre Robert și mikri a lui?

Anthos este o poveste de iubire unică, este însăși o forță care te va lăsa fără cuvinte, dar nu te va rupe de emoția magică pe care ți-o va sădi în suflet, așa pe nesimțite.

Romanul Anthos este la comandă în acest moment pe site-ul editurii Velvet Story!

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.