Văduva de safir, Dinah Jefferies – Recenzie

Văduva de safir m-a bucurat mult în momentul în care am citit-o. Vinovate, în cel mai bun sens, sunt descrierile absolut superbe, extrem de vizuale – care au trezit în mine dorința de a mă muta imediat pe acele meleaguri rupte parcă din Rai. Ceylon este o frumoasă slăbiciune pentru Dinah Jefferies, iar pentru mine, un nou tărâm al emoțiilor și-al poveștilor ce rămân în sufletul meu.

Nu sunt la prima întâlnire cu autoarea ce a scris Soția platatorului de ceai și Fiica negustorului de mătase, așa că în aceasta a treia carte m-a pregătit, cumva, încă din titlul său extrem de sugestiv. O nouă carte emoționantă, ce va evidenția lupta unei femei cu propriul destin. În realitatea creată de Dinah Jeffries, femeia își descoperă puterea, se redescoperă și află întotdeauna, pusă fiind, față în față cu provocările, cât de multe poate, cât de puternică este, cât de multe reușește atunci când nu are de ales. Atunci știe că are doar o singură opțiune: să meargă înainte indiferent de situație.

Când pe copertă scrie Dinah Jeffries, să fii convins de un lucru: tensiunea, secretele, situațiile complicate, conflictele vor fi la o pagină distanță. Toate pot oricând apărea și schimba întreaga poveste. Văduva de safir nu face niciun fel de excepție de la regulă autoarei, în a cărui stil de scriere nu se simte niciun fel de poticneală. E maestra poveștilor de dragoste pline de suspans.

Văduva de safir – fisura din iubire

Tensiunea apare încă de la primele pagini, misterul își țese pânza cu foarte multă precizie, iar în momentul în care Elliot e comparat cu un animal ce știe să profite de orice oportunitate primită (sau ivită prin cine știe ce circumstanțe), întreaga poveste capătă nuanțe  interesante.

Se toarnă gaz pe focul incertitudinii, apar situații ce învârt atent, dar sigur tăișul în rănile produse de chinul întrebărilor fără răspuns. Totul e învăluit în ceață. Și tocmai această perdea neclară merită dată la o parte pentru a scoate la iveală tot ce nu știe nimeni despre viața bărbatului.

Când apare fisuri în poveștile de iubire? Când începe Louise să se teamă pentru siguranța bărbatului și a căsniciei lor? Nimic nu mai e la fel din momentul în care, îndoiala se strecoară prin toate fisurile apărute rapid în povestea lor de iubire. Îl iubește pe Elliot, dar îl cunoaște oare?

Frumusețea naturii picură magie peste acele locuri, dar și peste povestea dintre Elliot și Louise. Eu promit o poveste care să te țină cu sufletul la gură. Are toate ingredientele și le vei afla pe toate citind.

Louise își exteriorizează nefericirea și motivele care o determină să se simtă așa. Am admirat-o enorm pentru puterea ei, dar și pentru curajul de a vorbi cu soțul ei despre frământările ce nu-i dau pace. Dacă pe ea am apreciat-o, pe el am fost mereu nervoasă. Superficialitatea cu care a tratat nefericirea femeii, m-a enervat. De aici am simțit că ascunde ceva. Ce anume a făcut?

Văduva de safir – adevărul nu suportă amânare

Sau poate că mai poate fi ascuns o perioadă, dar nu foarte mult. De ce? Pentru că Elliot este mereu temător și nesigur. Este mereu în gardă, cere confirmări tot mai des și ascunde sub o falsă preocupare pentru soția lui, adevăratele trăiri și probleme.

Dă senzația că e mereu cu ochii în patru, așteptând ceva. Este tot mai des prezent fizic, dar mintea lui nu este deloc în prezent. Întrebările sale ”ești bine?”, ”suntem fericiți?”, evidențiază din ce în ce mai clar teama lui Elliot și nevoia lui de siguranța. Vrea să se asigure mereu că nu s-a dat de gol sau că Louise nu bănuiește nimic. Iar el nu va mai fi pus în situația de a răspunde la întrebări incomode. Cât de grave sunt faptele lui Elliot, de fapt?

Inevitabilul este aproape, toate secretele vor ieși la lumină și vor produce haos și dezamăgire. Dar cum se va afla totul? Să fie oare Louise pregătită pentru acest moment? Îi va fi greu, va suferi, dar viața ei este doar înainte. Trecutul va trebui să rămână acolo unde îi este locul. Toate au o rezolvare, iar Louise va trebui să descopere în ea o putere de nestăvit – pe care habar nu are că o deține până în momentul în care adevărul o lovește fără milă.

Văduva de safir – fericirea înseamnă a fi totul, niciodată a avea totul

Odată cu descoperirea adevărului despre Elliot, Louise înțelege cât de efemeră a fost fericirea ei, cât de mult s-a înșelat în privința omului cu care a trăit alături. Cât de puține știa despre fericire și cât de multe mai avea de aflat despre viață. Erau căsătoriți, dar atât de diferiți! Ea voia doar fericirea alături de el, o casă și pe tatăl ei.

Cine era Elliot? Un bărbat care a avut iubirea și susținerea soției. Cu ce anume s-a ales Louise de la bărbatul pe care credea că-l cunoaște? Cu o mare de probleme financiare, cu tristețe, furie și un mare gol. Iată momentul în care văduva de safir înțelege că nu contează ceea ce ai, este important cu ceea ce rămâi după ce pierzi absolut totul.

Ce-i rămâne de făcut femeii? Simte că adevărul o va costa scump, poate mult prea scump, dar nu mai contează nimic altceva. Vrea să descopere ceea ce i s-a ascuns o viață. Cu orice preț, indiferent de ceea ce va urma. Louise vrea să știe adevărul. Și este pregătită să afle singură totul, măcar acum, în al doisprezecelea ceas. Chiar dacă nu mai poate cere explicații vinovatului.

Văduva de safir – ceața a dispărut, problemele nu

Dacă adevărul ar fi fost singura necunoscută din ecuația pe care trebuie să o rezolve Louise, atunci totul ar fi fost simplu, iar ea și-ar fi reluat viața la un anumit moment. Dar nu. Adevăratele provocări abia de acum apar.  Când dispare pionul principal, nebunii își fac apariția la ușa reginei. Cine va fi învinsul și cât de tare va mai avea de suferit un om nevinovat, prins între ciocan și nicovală?

Apar așa numiții parteneri de afaceri alături de care Elliot avea planuri și afaceri roditoare – doar pentru unii, nu pentru ambele părți, normal. Că apar e una, dar că cer unei femei sume colosale – în ideea că Elliot nu mai e. Iar ea, biata de ea, habar nu are de nimic.  Ți-am spus că abia de acum începe lupta cu însetații de avere materială.

Ce anume o ține în picioare pe Louise în lupta cu lupii cu chip de om? Poate amintirile, poate furia. Sau poate, pur și simplu, Louise, chiar este o femeie puternică – una din acele femei-munte pe care nu le doboară nicio furtună.

Văduva de safir este o poveste de dragoste cu mult mister, dar căreia nu îi lipsește farmecul, iar autoarea este cea căreia eu nu-i pot rezista.

Romanul a apărut la editura Nemira, colecția DamenTango.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: