Taina stelelor, Dan Claudiu Tănăsescu – Recenzie

Taina stelelor, are, din spusele autorului, Dan Claudiu Tănăsescu, la bază, o întâmplare reală. Crezi în destinul deja scris în Cartea Vieții sau stă în puterea noastră de a ne creiona realitatea cu ajutorul propriilor alegeri? Se poate ca întreaga viață să ți se dărâme precum un castel de nisip, doar pentru că te abați de la propriul drum.  O zi oarecare va deveni momentul în care totul se poate schimba pentru tine.  Și stelele îți spun mereu taina lor, dar e foarte posibil ca zarurile să fi fost deja aruncate Consecințele nu vor întârzia să apară. Care e următorul pas?

Povestea  surprinde România în perioada în care orice cetățean simțea strictețea regimului, dar avea parte de un confort profesional. Aceeași mare șansă pentru fiecare. Virgil Huțanu, un tânăr căruia viața îi promitea multe, a cedat în fața frumuseții trupești cu care era înzestrată Tina. Ea avea să-i dea peste cap toate principiile și dorințele de viitor. Nimic din ceea ce spera bărbatul să trăiască alături de femeie, nu a fost realizabil. Nu poți spune că Huțanu s-a îmbătat cu apă rece, dar nici că, în urma scurtei idile, a învățat să fie puternic și determinat. Acesta a fost începutul sfârșitului pentru tânărul care și-a ratat întreaga viață. Să fi meritat efortul?

Din tot ce-a fost, a rămas doar amintirea înecată în alcool, chiul și nepăsare. Cum se lasă omul tras într-un abis fără întoarcere.

Taina stelelor – pe drumul spre prăpastie ți se întinde o mână

Depinde doar dacă o accepți și îți dorești să te salvezi. Cu toate acestea, nu îți poate promite nimeni că totul va fi la fel ca înainte. Din nefericire, consecințele propriilor fapte lasă urme serioase. Stelele își dezvăluie din taine în cele mai potrivite momente. Omul le numește necazuri, iar viața oportunități pentru a vedea realitatea.

Ai putea crede că Virgil Huțanu este urmărit de ghinioane la fiecare pas. Să fie vorba despre asta, sau despre o nouă șansă pentru ca el să revină pe drumul bun? Pe Felicia o cunoaște în ziua în care, fără să-și propună asta neapărat, știe că, în drumul lui va șchiopăta mereu. Felicia e singura lui rază de speranță, de care se agață cu toată forța. Are nevoie de siguranța că nu este o cauză pierdută. Va reuși oare acest suflet bun să-l salveze? Încercarea moarte n-are, dar, uneori, minunile nu durează mult. Vechile obiceiuri ale lui Huțanu revin în forță.  Patima îl transformă și distruge tot ce există în jurul lui. Nu contează că nenorocește și alte vieți, nu doar pe a lui.

Tovarășe Virgil, dacă faci rău nu vei găsi niciodată bine. Deși ție, pare-se ți se dă șansă după șansă. Va veni momentul în care Huțanu va merge din rău în mai rău. Nu că mă bucur de suferința cuiva, dar oare Karma-i o zdreanță? Nu, de data asta nu. Cu ce mână dai, cu aia vei primi.

Nu sta lângă cel care își grăbește sfârșitul

Oricât de greu ar fi, Virgil dovedește că nu are nevoie de ajutor. Nici de un salvator. Vrea doar să-și trăiască viața cum are el chef, iar femeia de alături să nu i se împotrivească. Nimic din ce ce construiește Huțanu nu rămâne în picioare, totul se prăbușește. Se îndreaptă cu pași hotărâți spre ceea ce este inevitabil pentru el.

Milă mi-e de Huțanu, dar și-a făcut-o cu mâna lui. După faptă și răsplată? Nu cred că ar fi mai primit o altă ocazie de a-și schimba situația. Ajunge să trăiască privat de libertate, dar tot răul acesta e spre bine lui. Dacă va ști să profite. O va face fără doar și poate.  El va fi bine, neștiind cât de multă suferință a adus în viața Feliciei.

Nici povestea ei de viață nu e ușoară. E singură de pe vremea războiului, a trăit la orfelinat. A suferit mult, iar întâlnirea cu Virgil părea a fi un nou început și pentru ea. Atunci când drumurile li s-au separat, toate dorințele și speranțele ei s-au năruit. Ștefan e răsplata ei din partea vieții, dar chiar și așa, va ajunge să facă multe lucruri de care nici nu se credea în stare. Totul în numele iubirii, din dorința de a salva căsnicia.

Faptele necugetate, chiar și cu bună intenție nu scapă niciodată nepedepsite. Fiecare dintre ei va trebui să-și asume. Cu încredere, demnitate și curaj. Cine crezi că va putea face față mai bine greutăților?

Taina stelelor – clasicul magic

Dan Claudiu Tănăsescu e autorul care, prin magia scrisului, deține acea putere de a te convinge să deschizi poarta spre o nouă lume – în care să pășești fără teamă că nu îți vei găsi locul, că nu te vei putea adapta vremurilor. Sau că nu vei înțelege trăirile și nu le vei simți puterea de transformare.

Să fie Taina stelelor un joc al destinului? Este foarte posibil ca în arena unde se desfășoară jocul – unul eliminator, să fii aruncat fără nicio pregătire. Acolo ești singur, descurcă-te așa cum poți. Dacă vrei să fii numit învingător caută-ți propriile arme, pune-le la bătaie. Cel ce nu fuge de greu va fi ajutat să lupte până la capăt.

Taina stelelor, Dan Claudiu Tănăsescu este publicat în anul 1982. O poveste mai mult decât perfectă, o lecție de viață și o bijuterie literară pentru orice bibliotecă.  În 2020 se bucură de reeditare la Velvet Story. îl vrei? Exemplarul tău este aici.

Bucură-te de o poveste care-și va îmbogăți sufletul!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: