Zilele abandonului, Elena Ferrante – Recenzie (Pandora M)

Zilele abandonului. Unul pleacă, altul rămâne în poveste. Se scaldă în durerea a ceea ce a fost și nu va mai fi niciodată. Apoi ce urmează? Nimic nu mai are rost, nimic nu mai contează, nimic nu mai are sens. Nici măcar ea, nici realitatea, nici ceea ce a rămas din toată povestea dintre ei. Căci mereu rămâne ceva. Sau cineva. Dar nu el, nu jumătatea, nu povestea. Acea pârghie există, dar nu se vede, căci puterea ei scade, viața din ea se scurge. Rămâne doar amintirea a ceea ce a fost.

Zilele abandonului sunt cele mai grele momente, în care cele mai cumplite scenarii acaparează mintea femeii și arată întunericul din ea. Teama, nesiguranța, confuzia și dorința de a lăsa totul, de a renunța și de a fugi cât mai departe de realitate. Zilele abandonului sunt cel mai negru coșmar, imposibil de luat în calcul după ani de căsnicie.

Zilele abandonului este reeditarea romanului Zilele regăsirii mele, apărut în Colecția Cotidianul. Am citit această carte în 2002, conform goodreads.com, dar nu mi-am amintit până nu am văzut acolo că apare citită. Și eram așa de sigură că nu am citit Ferrante până anul acesta! Aș fi putut pune pariu că sunt la prima carte scrisă de autoare.

Romanul e de citit într-o singură zi. Pe mine m-a pus pe pauză de la jumătate, căci suferința părea să nu se mai termine. Totul are o limită, iar ceea ce este peste, face mai mult rău decât bine oricui.

Zilele abandonului – drama femeii singure

Olga este femeia despre care ai putea spune că nu duce lipsă de nimic. E soție dedicată și mama a doi copii. Profesional e scriitoare în impas, dar creativitatea și inspirația nu e imposibil de regăsit. Mai bine zis, te regăsesc ele – dacă ai suficientă răbdare și încredere. Nimic din ceea ce trăia, niciun semn din realitatea Olgăi nu anunța drama, finalul unei etape și necesitatea absolută de a o lua de la capăt.

Când este anunțată de Mario că pleacă din viața ei, a copiilor și a lui Otto, în interiorul Olgăi se destramă totul și se declanșează prăpădul. Dacă citești și îți vine să spui ”După Mario potopul” nu greșești cu nimic, să știi. După ce el și-a spus adevărul și și-a anunțat intenția, Olga rămâne singură într-o realitate în care nu se vede, nu se poate acomoda, nu o poate accepta. Realitatea aceasta o trăiește, o consumă și o transformă – din femeia atentă, mamă grijulie în cineva necunoscut, care sperie, țipă, înjură, atacă, lovește și rănește fără milă. Durerea nu o mai lasă să vadă clar nimic. Și nici că toate acestea se vor întoarce la ea. Cu o forță și mai mare. Toate emoțiile astea vor lungi procesul de vindecare.

Suferă și are tot dreptul la perioada ei de doliu sufletesc. Părăsirea căminului și a familiei nu este o veste bună pentru nimeni, iar perioada de vindecare nu este una standard. Drama adevărată a Olgăi nu este singurătatea, ci faptul că nu se poate reechilibra.

Zilele abandonului – Înfruntă realitatea și mergi mai departe

De parcă nu ar fi fost suficientă lovitura destrămării familiei, femeia rămasă cu întreaga responsabilitate pe umeri, descoperă cine este cea care i-a luat locul în viața soțului. De aici până la un nou atac, la o nouă reacție a Olgăi nu a mai fost decât un pas.

M-am întrebat dacă e mai bine ca femeia să știe cu cine a fost înlocuită sau dimpotrivă, indicat este să nu cunoască acest detaliu? Pentru Olga asta a declanșat o nouă rundă de furie, de frustrare. A aruncat-o iar la marginea prăpastiei.

Cu toate că înțeleg reacțiile și durerea, Olga a depășit cu mult limita, părerea mea. Poate-s subiectivă și neștiutoare sau poate doar naivă, dar de ce oare nu a folosit informația asta într-un mod pozitiv? De ce oare totul trebuie să declanșeze ura din noi? Întrebarea bună este alta: de ce o femeie părăsită alege să fie supărată pe soartă mai mult decât e cazul?

M-am enervat – și de asta am tras de carte și de mine să o termin de citit. Am făcut ochii cât cepele în fața atitudinii acestei femei, serios! Dacă e mai tânără, mai frumoasă, mai atrăgătoare, mai altfel decât tine, pe tine ce te oprește să faci schimbările pentru a fi mai ceva decât cea în patul căruia s-a cuibărit nenorocitul de  de bărbat-tău? Ești femei, ce naiba! Poți să o iei de la capăt! Ai dreptul la o nouă poveste, dar nu mai boci după ce nu mai poate fi!

Până unde ai (ne)voie să întinzi suferința ta?

Ai dreptul să suferi, să te revolți, să fii nesuferită, să-l altoiești pe cretinul care te-a abandonat. Ai dreptul să uiți de tine, să nu-ți mai dorești să exiști, să renunți, să plângi, să urli, să ataci perne, nu persoane. Ai dreptul orice te implică doar pe tine și pe el! Dar doar atât!

Când povestea voastră implică și copii și alte ființe vii – câinele Otto, în cazul de față, situația asta nu mai este doar despre doi, ci despre toți. Iar tu, cea care suferi cel mai tare ai (ne)voie să te întinzi cu durerea ta până e vorba de cei din jurul tău. Orice până la ei. Totul până la copii. Ei nu poartă vina separării, certurilor și neînțelegerilor dintre voi. Ei nu trebuie să vadă, să simtă și durerea voastră. Oricum și ei au pierdut, așa că au durerea lor. De ce mai pui, femeie, pe umerii lor și durerea ta?

Ce vina au ei în toată povestea asta de trebuie să stea nemâncați, neîngrijiți sau de ce trebuie să fie neglijați total? Care e copilul și cine e adultul? Oricum în multe zile ale abandonului Ilaria s-a comportat ca un adult neînfricat, Gianni a îndurat febra, iar mama habar nu avea ce este cu ea. Nu știa dacă a încuiat ușa casei, dacă a pus de cafea sau a lăsat aragazul aprins.

Olga, e greu! E cumplit! Dar ai alături cele mai bune motive să mergi mai departe! Ai obligația asta față de copiii tăi!

Zilele abandonului – e prea târziu pentru mai târziu

După lupte seculare care au durat peste 100 de pagini, Olga începe să se trezească, vălul îi cam pică de pe ochi, ocazie cu care începe să realizeze că adevărul nu e bau-bau și nici nu e atât de negru precum pare. Iar ea nu trebuie să fugă să se ascundă în fundul patului până îi dispar problemele ca prin magie.

Era și timpul să reacționeze, să ia taurul de coarne, să își înfrunte demonii și să continue să trăiască – pentru ea, pentru copii, pentru o nouă poveste, pentru o nouă șansă. E prea târziu să mai amâne schimbarea, e prea devreme să renunțe la luptă și la frumusețile pe care viața i le mai poate dărui.

M-am întâlnit cu Olga și în 2002. Atunci am fost mai înțelegătoare, acum nu prea. Ce să faci măi dragă femeie, am mai îmbătrânit și eu. Și fac urât atunci când văd că te stai prea mult în rolul de victimă.

Zilele abandonului este o poveste Pandora  M.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: