Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate, Paul Pufan

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate este un roman de debut, cu foarte mult potențial. Înainte să ajungă la mine nu știam nimic despre carte, nici despre autor. Cu ocazia aceasta nerăbdarea care mă caracterizează a crescut la cote maxime până la sosirea coletului.

Prima impresie contează oare așa de mult? Pentru unii da, pentru alții așa și așa. Pentru mine, în acest punct al întâlnirii cu o carte nouă, acord atenția la detalii. Și-mi place să stabilesc o conexiune între titlu și copertă. Îmi fac propriul scenariu literar încă din prima zi.

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate o simt ca pe o metaforă. Interesant. Dar nu am găsit nici măcar un punct de legătură între aceste două elemente definitorii pentru orice carte. Sincer, globul în formă de craniu nu se potrivește niciunde în povestea asta, cu atât mai mult pe copertă. Da, există crime. Iar unul dintre personaje, chiar și secundar, trebuia reprezentat cumva, dar nu așa.  Dacă e să vorbim de potrivire, atunci aș spune că titlul se potrivește mănușă cu prologul, dar nu cu coperta. Și nici cu restul poveștii – care părea să fie una de dragoste. E mai mult de atât.

Având în vedere toate cele scrise mai sus, lectura cărții am amânat-o de trei ori. Nu am putut trece de prolog – care a fost scris mult prea alambicat, total diferit de restul romanului. Îmi pare sincer rău, dar am avut impresia că titlul, coperta și prologul au fost ideea cuiva, iar povestea propriu-zisă e scrisă de altcineva.

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate – poveste promițătoare

Primele pagini le-am citi  foarte repede. A fost scrisă într-o manieră accesibilă tuturor și m-am bucurat că nu întâmpin greutăți la citit. Situația, cum poate e și normal, s-a schimbat odată cu evoluția poveștii. Multe detalii, Prea multe puncte de  atracție și nu am putut să mă concentrez pe toate.

Povestea dintre Ashley și Nathaniel Lincoln începe cu multă vâlvă în propria casă, unde e forfotă mare la aniversarea norocoasei soții. Am fost și eu invitată la petrecerea cu ștaif, așa că nu am refuzat să cunosc detaliile vieții unei familii cu pretenții și renume în lumea bună.

La o astfel de ocazie, totul e ca la carte. Nimeni nu lipsește, sărbătorita radiază de fericire, iar invitații își ascund invidia sub masca unei fericiri nemărginite. Numai un ochiul vigilent al unei umbre simte miros de secrete întunecate, minciuni – spuse fără pic de convingere și bunele intenții ale prietenilor.

De fapt, toată fericirea lui Nate și Ashley e doar aparență și un rol pe care-l joacă amândoi  prost. Pe mine nu m-au convins deloc. Se vede de la o poștă  că cei doi nu se iubesc. Și se vede și ma clar faptul că nici nu se tolerează, ci se evită cât de mult pot. Dacă trebuie să păstreze  aparențele, dacă în ochii celorlalți sunt familia perfectă, să se comporte ca atare, nu? Mai ales că în casa lor există mereu prieteni. Dimpotrivă, totul e pe față – o prefăcătorie totală.

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate – poveste de iubire

La povestea soților Lincoln nu am înțeles ceva: Ashley acceptă să se căsătorească cu Nate. Dar dacă s-au luat pentru ca el să păstreze tăcerea absolută în privința trecutului ei, de ce a fost nevoie de acest pas? De ce el nu se folosește de faptul că sunt cuplu pentru a obține măcar plăcerea carnală?  Chiar atât de manipulat să fii, încât să joci după cum cântă alții? Dar chiar și așa.. era soția.

Când doi soți nu se iubesc, apare Mark – omul perfect, bun la toate. E și fratele înțelegător și cumnat și amantul perfect. Ashley caută să-și aline nefericirea în brațele unui bărbat care știe să-i dăruiască plăcere și să-i îndepărteze trecutul. Se iubesc, vorbesc mult despre sentimentele dintre ei. Dar niciodată nu fac un pas înainte. Tot ce trăiesc ei doi se numește refugiu.  E doar o pasiune, un foc de paie, ce se aprinde rapid și se termină de ars la prima adiere de vânt.

Și iertare, Mark e prea perfect.  E omniprezent și nu greșește niciodată.  Cumva e previzibilă evoluția lui.

Ceea ce nu a reușit să mă convingă este atitudinea lui Nathaniel la reacțiile evidente pe care le cam are Mark atunci când vine vorba de cumnata lui. Să nu-mi spui  că nu a ”mirosit” nimic și nu știa că înșelat? Cum să rămâi indiferent? Cum să nu faci puțină tragedie din acest eveniment? Ajungându-se aici, autorul putea folosi această oportunitate pentru a pune paie pe ”acțiune”, să crească tensiunea, să ofere mai multă emoție. N-a fost să fie.

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate  – Uite crima!  Nu-i făptașul!

În casa nefericirii,  în care luxul pare să prindă bine tuturor, așa încât ajung să-și trăiască  și alte persoane viața mai mult decât e cazul,  au loc o serie de evenimente tragice, evenimente care sperie, care bagă frica în toți cei prezenți. Cu toate astea nimeni nu se simte vinovat de nimic. Viața continuă, chiar dacă poliția vizitează familia extrem de des.

Există crimele, dar vinovatul nu-i de găsit. Și adevărul e că  poliția nici nu face puțin mai mult efort să descopere ceva: un suspect, o pistă – fie ea și una falsă. Dacă e cu victime, sânge, făptași intrați în pământ, atunci ai verde la pompat adrenalină în venă.  Au rămas toate nerezolvate într-un mod cât mai aproape de realitate.

Acțiunea nu numai că nu este dezvoltată acolo unde chiar ar fi trebuit, ba chiar se oprește totul fix când ar fi nevoie să se meargă mai departe pe firul descoperirii adevărului. Dacă în prima parte sunt oferite detalii peste detalii, finalul vine în viteză și toate se rezolvă în ultimele pagini, pe repede înainte.

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânat – Adevărul e mai aproape decât crezi

Adevărul nu e descoperit cu ajutorul autorităților, ci e unul scris, negru pe alb, de foarte multă vreme.  Totul se precipită puțin, dar nu suficient cât să-mi transmită că totul a fost gândit în detaliu.

Adevărul nu mai are pe cine condamna. Nu se caută vinovatul pentru crime, ci adevărul care să o trezească la realitate pe Ashley. Nefericită în căsnicie, rămasă fără niciunul din bărbații care îi oferea siguranță, dar nu singură

Adevărul meu nu va sta scris în scrisori, dar trebuie să spun că nu am rezonat cu niciun personaj din povestea sufletelor desfrânate. Niciunul parcă nu a avut suficient curaj, nimeni nu mi-a insuflat ideea de putere. Toți au fost umbre care s-au ascuns în spatele altcuiva. Ashley o temătoare, Nate cam naiv, Mark  e singurul care aș putea spune că i-a jucat pe toți așa cum a vrut.  Car absolut niciunul dintre personajele care-au participat la acțiune nu au convingători, nu au știu să-mi intre la suflet.

Relația Ashley-Nate nu a fost sudată și pregătită pentru ceea ce trebuia să reprezinte ea în poveste. Relația extraconjugală nu s-a bazat pe iubire, nu s-au potrivit sub nicio formă, ci doar s-au folosit reciproc. Ashley din nevoia de a se simți atinsă, iubită. Mark ca să poată observa și controla totul la femeia care i-a schimbat viața cu multă vreme în urmă.

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate – o carte de citit?

Asta e doar părerea mea subiectivă, clar. Nu e nevoie să mă crezi, nu e nevoie să eviți cartea aceasta. Știu că și alții au citit cartea. Și le-a plăcut mult. Ca de fiecare dată, așa cum cred că am mai scris în recenziile mele, gusturile nu se discută, doar se spun și se acceptă.  Se putea mai  bine. Era loc și era cu ce. Tu citește cartea, doar așa poți ști care e treaba cu ea. Sunt de părere că numai citind o carte poți afla adevărul despre cât de bună este.

E mare lucru să scrii o carte, să crezi în ea suficient de tare și să o publici! Felicitări sincere pentru curajul de a debuta cu un thriller.

Paul Pufan a avut multe puncte cheie pe care le putea exploata mult mai mult în dezvoltarea acțiunii, a avut ocazii perfecte pentru a face ca totul să explodeze și să dea cititorului fiori pe șira spinării. Dar parcă s-a temut. A adus în scenă elementele, ne-a arătat că există și le-a aranjat cumva. Nu s-au îmbinat perfect. Unele au fost aduse și abandonate, altele forțate.  Cu forța  pui ceva pe hârtie? Forțată și șchiopătând este și rezultatul final.

Nu te grăbi doar de dragul de a mai scrie încă o carte. Nu contează câte scrii, ci cum le scrii! Mai multă atenție la detalii și la greșeli greu de trecut cu vederea:  nu mai folosi combinația română-engleză, nu sări de la una la alta –  fără să evidențiezi cumva această trecere: din oraș, Ashley nu mai ajunge acasă, dar e în camera ei și scrie în jurnal. Următoarea carte va fi mai bună!

Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate primește de la mine 3 stele. Cartea poate fi achiziționată și de pe site-ul editurii  Smart Publishing.

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: