Fecioarele, Alex Michaelides (Editura Litera) – Recenzie

Fecioarele este romanul de la care am avut mult prea multe așteptări. Iar dezamăgirea mi-a fost pe  măsură și-am simțit-o din plin. Pornind de la traducerea romanului – care a scârțâit pe undeva, până la rețeta succesului descoperită de autor odată cu debutul său, pe care a urmat-o întocmai. Fără nicio urmă de îndoială, autorul știe să pluseze tensiune acolo unde trebuie, e un creator bun de suspans, nimic de obiectat din acest punct de vedere. De aici până la senzația că s-a bazat prea mult pe succesul avut cu Pacienta tăcută nu a mai fost decât un pas destul de mic.

Sunt de acord în totalitate cu faptul că traducerea poate influența povestea, că îi poate fura din strălucire, că-i poate umbri și știrbi intensitatea emoțiilor, că nu va putea fi niciodată la fel de bună precum în limba originală. Dar opinia mea finală despre Fecioarele, vine în urma mai multor minusuri descoperite pe  parcursul lecturii. Minusurile din acest al doilea roman sunt mult mai multe ca în cazul romanului cu care Michaelides a debutat. Mai multe, mai greu de trecut cu vederea de către cititorul din mine și imposibil de închis ochii – pe principiul merge și așa – că nu-și dă nimeni seama.

Poate că sunt dură, dar am și motive. Poate că altfel ar sta lucrurile dacă Pacienta tăcută nu ar fi fost scrisă cu atenție la detalii – mult mai multă atenție decât în cazul de față, după părerea mea. Poate că aș fi spus doar că atât s-a putut dacă nu aș fi citit nimic scris de Alex Michaelides. Dar nu am putut să nu remarc – și să scriu aici și despre lipsa evoluției în scrierea thrillerului

Un ”piculeț” nefericit și nevinovat, se poate? La pagina 15 am abandonat cartea! Am reînceput-o în octombrie pentru un Bookclub.

Fecioarele – La voia întâmplării…

O să spui că azi sunt chitită rău pe cartea asta. Așa ai putea crede că sunt încă din seara în care am terminat de citit romanul. Am să-ți spun și de ce. Sau ai să descoperi singur din ceea ce scriu în continuare. Avem elemente clare de thriller psihologic: crime, secrete, vinovați, detalii care transformă cititorul în detectiv. Mariana e terapeut. Dar nimic din ceea ce face nu ar putea spune asta.

În viața privată îl plânge încă pe Sebastian. Suferă, se simte pierdută, nu poate renunța încă la cel care i-a fost soț. Pe plan profesional am simțit-o la fel de nesigură, de rătăcită și nepotrivită. Adică, dacă sufletește ești la pământ, cum să poți ajuta un grup să revină pe calea dreaptă sau să găsească resurse pentru a face schimbările necesare? Cum să ajuți pe alții când nu te poți ajuta nici măcar pe tine? Și dacă terapia chiar este ceea ce vrei să faci, dacă chiar este misiunea ta, te refugiezi în muncă și reușești măcar pe un plan să împlinești obiective. Refugiul în muncă poate fi ancora care să te salveze de la colaps pe plan personal. Mariana nu a reușit. Suferința personală ar fi putut fi motivația de a da tot ce are mai bun pe plan profesional.

Nici profesional nu a excelat, căci nu a luat niciun fel de măsură în ceea ce-l privește pe Henry, deși știe că e urmărită, știe prea bine că își poate face rău și se simte amenințată. Și nu faci nimic altceva? Doar vorbești cu el și îi ceri să înceteze? Și nu o face. Ce faci atunci? Oricine ar fi făcut mai mult, Mariana, însă, nu. Când a primit vestea că Zoe și-a pierdut prietena, pe Tara, pleacă spre ea fără să stea pe gânduri. Mai departe…

Fecioarele – Uite crima! Cine-i făptașul?! S-a decis!

La locul faptei nimic nu părea neobișnuit – că a murit cineva. Apare Mariana – terapeutul – detectiv și sigur află ea adevărul. Nu-ți spun eu, ci acțiunea romanului, arată, negru pe alb, că Mariana știe cine e vinovatul. Nu are ea decât presupuneri, dar e convinsă că Eduward Fosca e ucigașul. Mai trebuie dovezi, dar el e în mod cert vinovat că Tara e deja amintire.

Nu am înțeles de ce a simit nevoia autorul să amestece rolurile, să facă o varză. Voiai un terapeut implicat în descoperirea adevărului? Nemaipomenit! O lăsai la locul faptei în calitate de terapeut, își făcea treaba și se ”alia” cu organele de cercetare. Era mult mai valoroasă Mariana așa.

S-au produs o crimă, se descoperă o serie de informații, se fac cercetări, se reține un suspect. Poliția pare depășită de situație, iar terapeutul își depășește atribuțiile. Poate e îndreptățită, dar de ce te-ai implica până în dinți? Mai ales că știi că relația de rudenie te-ar putea influența în mod nepotrivit, ceea ce se și întâmplă.

Terapeutul poate folosi tot ce știe, poate da tot ce are mai bun în depistarea unor piste care ar fi putut ajuta mult ancheta. Un terapeut, părerea mea, ia în calcul și informațiile care conduc spre un anumit suspect. Dar se gândește și folosește tehnicile din terapie. Măcar se întreabă ”Dacă ceea ce văd și cred nu e adevărul?”.

Nu are dovezi clare care să-l încrimineze, dar atitudinea ei față de Fosca nu e demnă de un terapeut cu experiență. Îi declară deja război, interpretează greșit și reacțiile nepoatei sale. Și asta o face și mai slabă,  mai ușor de atacat și speriat. Ușor de influențat, de încurcat. Și foarte nesigură pe ea.

E orbită de nevoia ei de apărare. Ajută ca să nu se mai simtă vinovată.

Rețeta de succes care eșuează lamentabil

Ceea ce mi-a fost mie foarte clar,  încă de la prima faptă este că Zoe ascunde ceva cu bună știință! Și nu fără un motiv. Fapta se repetă, nu se descoperă nici acum vinovatul, dar mesajul pare mai clar ca oricând: Haosul și pistele cu scop precis au un rol: nimic nu este așa cum pare, așa cum ar putea crede oricine. Dețin controlul și nimeni nu poate descoperi adevărul oricât ar încerca și oricine ar fi. Alex Michaelides are o plăcere în schimba povestea la sute de grade, în a demonta scenarii – pe care tot el te ajută să i le faci în minte. Ca mai apoi să arunce bomba. Nimic nou. E aceeași rețetă ca în Pacienta tăcută – același stil.

Mi-ar fi plăcut să fie acel autor care, prin originalitate (sau ceva cât mai aproape de ea), să poată surprinde printr-o nouă rețetă care să-i asigure succesul. Nu am nimic împotriva rețetelor de succes literar, dar chiar să vii cu ceva nou?

Din punctul meu de vedere, A. Michaelides a repetat rețeta și cam atât. Nu am regăsit în Fecioarele aceeași atenție la creionarea personajelor centrale, nu a mai existat interes în a fi o poveste cât mai atent și bine scrisă. Situația unui personaj a rămas incertă.

Cu părere de rău spun, lipsa de interes a autorului s-a resimit acut. Pe Zoe nu am compătimit-o, la Mariana nu am simțit, deși mi-ar fi plăcut, schimbarea. În urma evenimentelor ce i-au dărmat, din temelii,  întreaga lume, în urma descoperirii propriului adevăr. Toată lumea ei s-a întors cu susul în jos, tot ce a descoperit ar fi trebuit, fie să o pună la pământ, fie să o întărească. S-a spus ceva, dar prea puțin.

Fecioarele – săraca carte bogată

Cartea asta va vinde. Pentru că e scrisă de Alex Michaelides. Nici nu mai contează cum a fost scrisă, dacă a uimit sau a dezamăgit. Important e că și-a atins scopul. Nu, nu ăla de a plăcea și mai mult cititorilor!

Păcat de săraca carte bogată, căci putea fi mai bună decât este. Putea fi mai bună decât surioara ei mai mică. Și nu s-a întâmplat asta, dar nu pentru că nu ar fi permis subiectul, ci pentru că în rețetă nu era trecut mai mult. Și dacă-am zis de debut, în primul său roman, terapeutul era verosimil construit – avea atitudinea potrivită și limbajul pe măsură.

Se putea mai mult, romanul ăsta merita mai mult!

Recomand să citești romanul Fecioarele și să nu te lași nicio secundă influențat de opinia mea scrisă aici. Totul e subiectiv, e din perspectiva mea. Tu citește, căci doar așa te poți decide asupra acestei cărți.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

11 octombrie 2021 at 9:22 PM

Și eu îmi pusesem pe listă cartea și îmi pare rău sa aud că e slabă. Dar ca si în îndemnul tău de la urmă, tot o voi citi cândva să văd și eu ce părere îmi fac legat de ea.



    11 octombrie 2021 at 10:25 PM

    Oh, sorry! Am o prietenă care a zis așa: ”Dacă nu citeam Pacienta și începeam cu asta, sunt sigură că mi se părea foarte bună!” Citește, că nu e ultima din top, așa că da, merită atenție!

    Spor la citit! :* 🙂



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Index
%d blogeri au apreciat: