Ce-am făcut când am tăcut – articol de aducere aminte

Ce-am făcut când am tăcut nu e titlul unei cărți. E doar cel mai potrivit titlu pe care l-am găsit pentru acest articol de aducere aminte. Am tăcut cam mult în ultima vreme, nu pentru că nu aș fi avut ce să împărtășesc lumii – să scriu, mai exact spus, ci pentru că.. așa e viața.  Și vreau să-mi aduc aminte de revenirea mea, fix când spuneam că s-ar părea că vremea să agăț penelul în cui, a venit mult mai repede decât voiam eu, de fapt.

Am zis că, dacă voi reveni pe aici, voi scrie o recenzie. După o pauză de săptămâni, importantă era starea mea. Planul nu s-a sincronizat cu dorința interioară. Dorința de a scrie azi, înseamnă dor de cuvinte. Pentru că toate aceste zile ”libere”, mi-am zis că mai bine scriu ce simt, cum simt despre ce am mai citit și descoperit în minunata lume a cărții, dar și ce recomandări mai am pentru cititori, în general.

Ce-am făcut când am tăcut nu e o întrebare pe care să o adresezi unui cititor. Nici măcar o afirmație nu poate fi considerată, căci pauza de scris nu se traduce ca fiind vorba despre plictiseală, de vreo pauză literară sau dezinteres total față de cărți.

Ce-am făcut când am tăcut prin intermediul cuvintelor așternute pe blog? Am trăit – zile bune, zile proaste, am citit, am socializat, am umplut Facebook-ul de opinii literare – în mult prea puține cuvinte simple.

Ce-am făcut când am tăcut – voiam să scriu

Dar nu doar de dragul de a scrie, nu doar pentru că trebuie, nu doar ca să aștern niște cuvinte grăbite. Și să nu crezi că nu mi-am reproșat zilnic asta. ”Laura, iar nu ai scris, iar ai zis una și faci alta!”. Regretele și vocea minții mele urlau cât de tare puteau. Și-mi reaminteau mereu că voi pierde, că voi dezamăgi, că din vina mea bookcaffe.ro nu este mai vizual, mai accesat de către cititori.

Continuam să citesc, să-mi notez impresiile despre toate cărțile citite, dar blogul meu merita mai multe cuvinte, exprimate mult mai bine. Îmi doream să-mi păstrez stilul  cu care mi-am obișnuit vizitatorii virtuali. E casa mea, în care, dacă ai intrat până acum, măcar din curiozitate, ai simțit întotdeauna emoțiile transmise prin fiecare rând. Dacă mă cunoști de ceva vreme, știi că nu-mi doresc doar un număr de articole, ci să dăruiesc ceva din mine – prin fiecare articol. Mă urmărești, îmi ești alături în lumea cărților? Atunci eu vreau să te răsplătesc – așa cum știu eu mai bine.

La un moment dat, în săptămânile astea de pauză, am avut îndoieli. Încă le mai am, recunosc. Dar articolul acesta e dovada că, pot să-mi revin după fiecare pauză, oricâte îndoieli aș avea. Îndoielile erau (sunt) despre calitatea articolelor.  Am simțit de multe ori că scriu prost și că nu are niciun rost să continui. Că niciun iubitor de cărți nu va simți lipsa blogului  – sunt atâtea bloguri despre cărți acum. E atâta loc, dar tot ne mai împiedicăm aiurea, unii de alții (nu, nu am zis nimic!).

Ce-am făcut când am tăcut – am citit 15 cărți toată vara

Și tot atâtea cât a fost toamna de lungă. 30 de cărți în 6 luni nu e deloc mult. Nici puțin nu spun că este. E puțin pentru mine, pentru cât voiam să citesc și-mi propusesem să parcurg în 2021 – anul pe care-l pot boteza liniștită ”Grinch”.

Unele dintre lecturi au fost pe placul meu, altele m-au descurajat. Am avut parte și de dezamăgiri. Nu că ar fi neobișnuit, nici drama vieții mele nu o pot numi. A fost o întâmplare. Sau poate firescul, căci te numești cititor, dar nu scrie, încă, nicăieri, că, musai, îți plac toate cărțile.  Nici oamenii nu se plac reciproc – nici asta nu trebuie să se întâmple, crede-mă.

Cartea e ca omul. Cel mai bine e să o citești atunci când o poți înțelege. Dacă e prea devreme – poate fi considerată greoaie, fără sens, de evitat. Dacă e prea târziu – poate fi încadrată la ”prea pentru altcineva, mai puțin pentru tine”. Dar dacă o citești superficial, mai bine dă-o deoparte.

Am înțeles că unele cărți nu sunt pentru mine.

Fiecare carte citită în perioada de care amintesc atât de des acum, va primi spațiu, timp, atenție și recenzia meritată. Am citit cărțile astea în mod total haotic – exact așa cum mi-a fost starea. Un alt motiv al pauzei mele: nu mi-am dorit să dau mai departe ceva ce nu e de folos și spre folosul celor din jur.

Ce-am făcut când am tăcut – oameni și activități noi

Perioada asta pandemică, în care am ieșit doar până în curte, mi-a venit în ajutor, deși e cam greu de crezut. Imposibilitatea contactului fizic m-a făcut să caut alte modalități de a mă apropia de oameni. Ce a dat rezultate în cazul meu? Comunicarea și socializarea virtuală. Am cunoscut oameni noi, participând la mai multe bookclub-uri organizate în mediul online. Aproape în fiecare lună mi s-a văzut fața în bookclub-ul iCarte, iParte. Cea mai recentă activitate de genul acesta este tot bookclub- organizat lunar de către fetele din comunitatea  Cărți – Sclipiri de Stele – Cărți de Poveste.  Nu mi-a fost comod, la început, îți spun foarte cinstit.

În scris era mai safe pentru mine. Cuvintele scrise pot fi șterse, corectate, rescrise. Comunicarea față în față (chiar dacă online) nu mai e la fel. În cazul acesta e necesară stăpânirea de sine, siguranța că ai cuvintele la tine. Și da, riști să uiți ceea ce vrei să spui. Alt risc e să-l întrerupi pe celălalt.

Despre oameni, cărți și recomandări

Am descoperit oameni frumoși tare și printre autori și booktuberi, nu doar prin grupurile de carte existente pe Facebook.  Și dacă tot am avut timp să-i urmăresc o perioadă mai lungă, nu pot să nu-i recomand și altora.

Pana scriitoareCătălina Pană – Om,  autor și mare iubitoare de cărți. Recomandă lecturi captivante, cu mesaje puternice și lecții musai de învățat. Datorită ei am devenit mai motivată, iubitoare de Petale Scrise și dornică să citesc și mai mulți autori români contemporani.

De curând am descoperit-o, pur întâmplător, pe Booktube, pe Ildiko Szendrei. Lucrează în presa scrisă, iar sâmbăta e de urmărit în video-urile pe care le postează. Vorbește frumos despre cărți. Rar simt să apăs butonul de ”abonează-te” atât de rapid. În cazul ei a fost ”ciudat”. Un impuls la prima ascultare, pe care nu-l regret absolut deloc.

Cred că mi-a fost prea dor de tot ce-mi oferă acest blog. A reînceput să-mi placă. Revin curând.

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Index
%d blogeri au apreciat: