Ziua Internațională a Fericirii

Ziua Internațională a Fericirii se sărbătorește anual, pe 20 martie. Dacă o astfel de zi ar asigura o stare de bine, ar genera fericirea tuturor și ar schimba, în bine, destinul celor din jurul meu, mi-aș dori ca această zi să fie lunar, nu doar o dată pe an.

Dacă fericirea s-ar instala automat în viața fiecărui om, doar pentru că e o zi dedicată acestei stări, la nivel internațional, atunci lumea în care trăim  s-ar schimba vizibil – nu am mai trece pe lângă oameni grăbiți, încruntați, preocupați, triști, serioși, neatenți, cu ochii plini de lacrimi și frică, mult prea ocupați și cu privirea ațintită în pământ.

Fericirea începe azi nu e doar titlul unei cărți. E un îndemn, e o decizie personală. Pe care o poți lua acum. Cei mai mulți dintre noi, își spun asta doar atunci când se simt prea obosiți, sătui de starea de tristețe sau perioade lungi de nefericire, lipsă de motivație și productivitate. Și eu am trecut prin așa ceva, iar hotărârea de a schimba ceva a venit exact atunci când am simțit că nu mai rezist să doar lucruri care nu-mi fac niciun bine. Și am zis ”Stop! Fericirea mea reîncepe acum!”

Fericirea – cine are această putere mereu?

De obicei, fericirea stă în puterea fiecăruia dintre noi. Avem dreptul și obligația de a ne da nouă fericirea. Putem face și pe alții să-și îmbunătățească starea, să fie zâmbitori, bucuroși, încrezători, creativi, entuziasmați. Fericirea vine din acțiune. Fericirea înseamnă armonie, împăcare cu sine, liniște, calm.

De câte ori nu spunem și asta cuiva drag? Fericirea mea ești tu.  E o declarație și un alt titlu numai bun de citit.  Dacă o adaptez puțin, o pot transforma într-o afirmație adevărată pentru mine. Fericirea mea ești și tu – prin simpla ta prezență în viața mea, prin ceea ce învăț de la tine, prin energia bună pe care mi-o dăruiești – poate (ne)intenționat, dar întotdeauna cu bucurie, ești parte din fericirea mea. Sunt fericită și pentru că te am alături.

Puterea fericirii personale vine din ceea ce facem, pentru noi și pentru ceilalți. Dacă vrei să fii fericit, atunci fii. Poți fi fericit sau poți fi fericire – în ambele cazuri, un model. Dacă starea ta de fericire e molipsitoare, îți imaginezi ce reușești să faci, doar așa, manifestând ceea ce ești și simți?

Sunt sigură că de multe ori nu poți, așa, dintr-o dată, să fii și să simți fericirea, la comandă. Nu ești robot și nici nu poți să te minți singur. Ce spui dacă, prin ceea ce faci, ai găsi ceea ce vrei să simți?  Căutând fericirea o inviți în viața ta de fiecare dată când simți că îți lipsește. E o altă poveste emoționantă despre toate încercările prin care treci până să ajungi  la fericire alături pe persoana iubită.

Suntem candidați permanenți la cea mai frumoasă funcție din lume

Suntem Candidați la fericire cum bine ne spune Ileana Vulpescu prin titlul unui alt roman pe care ni l-a dăruit înainte să devină nemuritoare printre stele. Și-i dau dreptate. Candidăm întotdeauna la cea mai frumoasă funcție din lume. Și știi ceva? Câștigăm totdeauna fericirea! Pentru că ne dorim, pentru că muncim, pentru că luptăm cu piedici, frici și alte neajunsuri. Câștigăm fericirea cu fiecare război pe care-l purtăm cu sine, cu societatea, cu ceilalți. Fericirea există și-n cele mai cumplite momente. Tristețea, ziceam eu cândva, este fericirea ce nu se mai simte iubită. Se întâmplă. Dar totul e trecător și vine iar soarele, bucuria și momentele în care zâmbim.  Învățăm zi de zi, având răbdare ca valul să treacă exact așa cum a venit

Fericirea – de câtă fericire ai nevoie într-o viață?

Ne-am plictisi și de ea. Nu am mai ști să apreciem fericirea. Așa că mai pleacă din când în când de lângă noi. Cât să ne reamintim și să-i ducem dorul. 25 de grame de fericire zilnică ne-ar fi de ajuns? Doar atât avem nevoie ca să o putem multiplica. Am înțeles din viață că ”puținul n-ajunge, iar multul întrece”.

Ce-aș putea să-ți spun mai mult? Știi că trebuie să faci Pași spre fericire. Nu în grabă, ci cu pași mici și siguri. Trebuie să te avertizez că, înainte de asta,  trebuie să afli care sunt Treptele iubirii. La final, îți promit că vei simți Iubire peste timp.

Fericire în doi? Imposibil sau un ideal spre care toată lumea țintește. Unii au succes, alții învață și până acolo trăiesc Un altfel de fericire.

Știi că Oamenii fericiți citesc și beau cafea? Mulți ajungă să-și spună răspicat doar asta: ”Fericirea îmi scapă printre degete”. Păi nu-i da drumul și trăiește Fericirea până la adânci bătrâneți.

Fericirea – greu de atins

Nu știu dacă e ușor de obținut. Cred că cel mai greu dintre obiective, nu e să o obții, ci să o menții. Nu e greu să fii fericit acum. Trebuie să știi cum să păstrezi starea asta și pentru zilele următoare. O altă acțiune ceva mai solicitantă e să redevii la starea de fericire. Mereu se va întâmpla asta, să știi. Un pas simplu spre fericire – chiar și atunci când nu te simți astfel este cititul – fericirea instantă, obținută fără pic de efort. O carte bună te poartă spre altă realitate, te ajută să vezi că nu ești cel mai nefericit pământean și că totul se va rezolva cumva.

Ziua Internațională a Fericirii este în fiecare zi, de fiecare dată când citim, recomandăm o nouă carte, scriem sau vorbim despre cărți. Cititorii au parte de Ziua Internațională a Fericirii și atunci când primesc în dar cărți. Chiar și în clipele în care își dau  singuri noi motive de fericire – declanșate de sunetul telefonului care anunță sosirea curierul cu un colet plin cu cărți.

Ziua Internațională a Fericirii o sărbătoresc în acest an alături de cartea unui autor român contemporan. Care carte îți face ție ziua mai fericită în această zi specială?

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.