Dacă autorii români ar trebui dea examen și să primească notă de la cititorii autohtoni, puțini ar lua notă de trecere. Mulți ar trebui să-și rescrie cărțile de la primul paragraf, dar și mai mulți, ar primi în loc de notă, îndemnul clar: ”renunță la scris”. De aici până la o adevărată furtună verbală nu mai e decât un pas, iar acesta se numește: neacceptare – de ambele părți.

Cititorii se transformă în Xena, aia de e războinică și pe timp de pace, iar autorii români se supără și se închid în spații blindate cu gratii – pe unde să nu mai poată pătrunde niciun glăscior hotărât să desființeze pedestaluri închipuite.

Statisticile nu le-am considerat niciodată definitorii. Nu reflectă adevărul, oricât de bine făcute ar fi. Nu pot vorbi despre toți, nu pot generaliza și transforma un număr într-un adevăr absolut. Orice, chiar și niște grafice pot fi schimbate, așa că realitatea nu e bătută în cuie. Statistica limitează adevărul despre câți cititori (ocazionali sau de cursă lungă) există în țărișoara asta. Ca să afli dacă românii citesc, dacă țara aceasta poate fi clasată pe o poziție codașa la capitolul citit, ar însemna să fie luată la întrebări întreaga populație. Crezi tu că e posibil așa ceva, chiar și acum  în 2022? Dă-mi voie să cred că nu avem nici oamenii, nici timpul și nici banii necesari pentru astfel de investigații.

Românii nu sunt un eșantion cuprins într-o statistică, iar pe cei care citesc – mai mult de trei cărți pe an, nu-i întreabă nimeni nimic, niciodată. Să înțeleg că, pentru aceștia nu mai există loc în eșantion? Răspund și eu. Ei nu au nevoie de întrebări, de statistici. Doar de loc pentru cărți și timp pentru citit.

Cititorul român  – prieten sau criticul dur al autorului român contemporan?

Românii ar  putea citi autori români. Unii o fac, unii au renunțat, iar ceilalți nu se apropie de cărțile acestora. În funcție de preferințele literare, de cărțile cumpărate, de recomandări sau alte criterii personale.

Cei mai mulți au renunțat după prima carte scrisă de un autor român contemporan pe care au citit-o doar pentru că nu le-a fost pe plac și nu și-au mai dorit să aibă parte de dezamăgire Gustul amar a devenit și mai intens în momentul în care și-au exprimat opinia despre ceea ce au citit și s-au trezit cu criticile-n față, puși la zid – cu fața la perete și verificați la sânge dacă au citit cartea și dacă au înțeles ce a vrut să transmită autorul.

Dacă nici autorul cărții citite nu a reacționat prea bine la cele exprimate prin cuvinte, atunci clar e doar un singur lucru: cititorul nu mai îmbrățișează prea curând nicio altă carte pe a cărei copertă este scris un nume 100% românesc.

Cititorul nu e nici prietenul autorului, dar nici criticul cuiva. Poți fi prieten cu autorii, ești cititor și omul total detașat de poveste, cel care poate vedea mult mai ușor și, la rece, ceea ce poate fi îmbunătățit.

Românii citesc autori români contemporani – atitudine vs reacție

Lectura este o activitate personală, care poate fi desfășurată în intimitate sau, după alegere, cititorul poate arată celorlalți ce carte citește în momentul respectiv. De ce ne exprimăm opinia despre o anumită carte în mediul online, cumva a zeci, sute sau mii de alți pasionați de citit? Personal o consider o bucurie pe care o împart cu cei din jur, indiferent dacă mi-a plăcut cartea, sau dimpotrivă. Nu toți suntem la fel, cum nici ”tonul” pe care-l folosim în exprimare nu este întotdeauna dulce și suav. Pe bună dreptate, fiecare are propriul stil – unul cu miere, altul cu fiere, unul cu calm, altcineva tranșant și fără menajamente. Nu greșește nimeni, fiecare își asumă atunci când scrie și ce anume scrie. Putem vorbi de aceeași carte, dar să avem o atitudine total opusă.

Am fost martora unor situații în care cititorul total asumat, cu o atitudine fermă și-a spus părerea despre o carte populară în media, citită de foarte mulți, apreciată de majoritatea. Cititorul asumat nu s-a ferit să transmită că nu i-a plăcut respectivul roman. Nu a fost vorba de sânge pe pereți în comentarii, dar și-a dorit să demonteze ideea că autorul e cel mai tare din parcare.

Reacția foarte dură a venit din partea autorului, care, pe bună dreptate, din nou, și-a apărat cartea până în pânzele albe. Nu e nimic greșit nici aici. Numai că la noi totul se transformă într-o catastrofă, în certuri, se formează bisericuțe, se scriu zeci de postări  – de susținere sau denigrare – am zis deja că se dezlănțuie iadul într-o clipită.

De cele mai multe ori cititorul e ok cu părerea lui, reacția adversă îl motivează să rămână la fel de sincer, dar trec zile până simți că nu mai e nicio urmă de scântei și cu se va reaprinde focul și pofta de luptă cu săbii verbale.

Cititorul de contemporan – drepturi și obligații

Lectura este un proces personal și extrem de subiectiv. Nu e un interviu, nici un interogatoriu în fața polițistului dotat cu pistol. Nu e niciun test cu întrebări la care trebuie să răspunzi corect. Lectura este universul în care putem să avem păreri diferite sau opuse – oricum ar fi ele, nici unele, nici altele nu sunt greșite.

Nu e o eroare capitală decizia de a nu mai citi contemporani, e o hotărâre luată în urma unor dezamăgiri – perfect normală. E în regulă precauția și selecția atentă.  Spun asta după ce și eu am avut parte de nenumărate experiențe mai mult decât dezamăgitoare.

În momentul în care am gustat pelinul, fără voia mea, am făcut o pauză de la lectura autorilor români. După câteva săptămâni, determinarea mea de a descoperi autori buni m-a ajutat să revin la sentimente mai bune, căci un autor nu e suma tuturor  autorilor români contemporani.

Obligația cititorului de autori români contemporani este sinceritate. Fie că laudă autorul, stilul de scriere, tema aleasă, fie că argumentează de ce anume nu a rezonat cu modul în care a fost abordat subiectul, că nu s-a putut conecta cu niciun personaj. Indiferent de opinia cuiva, indiferent dacă romanul e apreciat sau nu, cuvintele au rolul de a determina pe altcineva să cumpere cartea. Sau să o evite. Să o citească imediat sau să o amâne. Cuvintele exprima un punct de vedere – a unui singur cititor, dar nu sunt vinovate pentru decizia luată de ceilalți. Cuvintele generează propria responsabilitate.

Cititori vs Autori români  – cine determină pe cine?

Putem oare determina pe români să citească autori români? Putem schimba realități, viața unui om, statistici și chiar eticheta asta gratuită care spune că românii nu citesc – dovadă-mi sunt miile de oameni din grupurile dedicate lecturii. O altă dovadă îmi apare des în social media: elefant.ro a vândut 10.000 de cărți – cumpărate de cine? Citite de către cine?

Determinarea stă în puterea cititorului însetat de lectura cărților autorilor români contemporani. Sunt cititor și susținător al autorilor români contemporani și tare mă bucur că mi-am convins sora să citească o carte scrisă de un autor român. O singură recomandare din partea mea a reușit să o facă suficient de curioasă și să cedeze tentației de a citi o carte – a terminat-o într-o zi și jumătate. Ce a urmat? A venit la mine pentru a vedea ce cărți mai am și ce-ar mai putea citi. Nu i-am mai zis nimic, doar a văzut titluri și coperte. A luat ce și-a dorit și a citit cu o poftă de mă speria. A ajuns să devoreze câteva sute de pagini în câteva ore.

Și chiar dacă eu am avut parte și de refuzuri categorice, nu am renunțat nici la lectura cărților scrise de ai noștri, nici la recomandarea lor, nici la scrisul de recenzii. Puterea exemplului este esențială, căci nu poți obține ceva ce tu nu faci, nu poate altcineva să-ți urmeze exemplul dacă ești cititor doar de autori americani.

Cine determină pe cine? E vorba despre reciprocitate. Autorul determină cititorul prin titlul romanului, prin copertă, prin descriere și fragmente din carte. Cititorul determină alți cititori prin opinii, recomandări, recenzii făcute cărții. Și tot cititorul determină autorul să scrie mai mult, din ce în ce mai bine. Ba chiar să exploreze și să scrie și alte genuri de carte, nu doar cel care l-a consacrat.

Cititori vs Autori români: întrebări pe buzele tuturor

La întrebarea ”De ce nu citești autori români contemporani?”, răspunsurile sunt simple și cel mai des l-am auzit pe acesta ”Autorii străini nu se supără pe cititori, nu reacționează și nu se ceartă la cuțite” – fiecare șî-și tragă concluziile și învățămintele. Cu o astfel de motivație rezonez total.

Cu următorul cel mai des folosit răspuns, aș putea să spun că nu sunt de acord întru totul. ”Autorii români contemporani scriu același gen”. E adevărat că genul romance e cel mai căutat, iar erotismul condimentează perfect o poveste.  Dar contemporanii nu scriu același gen de cărți. Sunt drame, romantice cu tentă istorică, thriller, erotice, povești cu vampiri, romane psihologice .

Cum e vorba aia are balta pește pentru fiecare pescar? Se aplică și-n acest caz. Există cititori pentru fiecare autor. Sunt sigură că se găsește câte un autor român sau o carte pentru fiecare cititor pretențios. Cel mai important e să nu înceteze nimeni niciodată să caute.