A tria zi consecutivă de scris recenzie și postat pe blog - carte specială pentru sufletul meu.

A ta, Mia – Povestea lor, emoțiile mele

Cartea mea de suflet de la Cătălina Pană este – și va rămâne întotdeauna aceeași Dama de pică. Vei spune că totul sună ca o ”profeție” despre cum orice ar scrie și publica autoarea nu va fi la fel de bun. Spun doar adevărul meu, nimic mai mult. Și nu pot decât să continui să-mi exprim întotdeauna emoțiile, așa, în scris. Tot ce va scrie autoarea Cătălina Pană, voi citi negreșit și fără excepție. Pentru că, are ea ceva al ei, pe care îl pune în poveștile cărora le dă viață. Toate, au acel ”ceva” care mă ajută să mă caut și să mă regăsesc, să mă identific – cu povestea, cu personajele, să-mi accept toate trăirile și să devin mai bună! Acum e despre A ta, Mia – poveste în care un alter ego mi-a reamintit că nimic nu e imposibil. Nici măcar iubirea.

Și pentru că m-am simțit atât de aproape de Mia, am să-mi las emoțiile să se aștearnă pe hârtie așa cum simt – sub forma unei scrisori de suflet, pentru a-i mulțumi, pentru a transmite cât de bine am înțeles-o, căci am fost și eu cândva în aceleași situații, cât de multe emoții a reușit să-mi transmită – prin reacții, deciziile luate asumat, prin nenumăratele gânduri, conștientizări sau lipsa de răspunsuri. O simt pe Mia foarte aproape, ba chiar nu a mai plecat din ziua în care am citit prima dată povestea ei.

A ta, Mia  – Scrisoare de suflet

Cu Maria Dragomir m-am întâlnit de două ori deja. Și sigur ne vom mai întâlni cândva, cine știe de câte ori, de fapt, se va mai întâmpla să ne ”strigăm” una pe alta, să ne căutăm și să ne regăsim pentru a ne împărtăși viața – fără ca nimeni să nu ne întrebe ce mai avem să ne spunem. E legătura mea cu imposibilul, e dovada că nu există nu se poate și glasul tainic auzit clar atunci când mă cuprinde teama. Mia e cea care mi-a spus, fără cuvinte, să nu mai cred că ”e de necrezut” cum a ales viața să se transforme – unii ar spune  că totul e clișeic, noi două spunem că ne iubește Cineva și a înfăptuit o minune pentru noi.

Scrisoarea adevărată începe cu formulă de adresare, cu prezentarea expeditorului, început (motivarea), cuprins și încheiere , dar nu sunt omul care să respecte nimic  – dacă nu simte, nici măcar ideea de scrisoare standard. Nu vor ajunge vorbele mele doar la tine, ci la cât mai multă lume. Unora le voi stârni curiozitatea, alții nici nu vor citi ce anume scrie aici.

Și-acum o „aud” pe mama ta, Mia, care-mi urlă în urechi: ”Lasă scrisorile, treci la Fata cu umbrelă galbenă, e cazul!”. Vrei să știi răspunsul meu? ”Nu mă înnebuni de cap, Mia acum, următoarele abia după aceea” – e răspunsul demn de o geamănă încăpățânată.

Și doar mă știți amândouă prea bine de-acum, vă mai miră ceva la mine și căpoșenia mea? N-ar trebui!

O rugăminte: Nu vă simțiți atacați, tratați totul ca ceea ce este: text, cu urme serioase de amuzament. Mulțumesc!

Dragă Mia – A ta, Mia e poveste despre ”Fii mândră de tine!”

Sunt vocea multora dintre cei care ți-au citit povestea. Și povestea ta e demnă de ”Zodia Ispitei”, știi de ce zic asta, nu? Ispita e de ambele părți – și a acelora care au simțit povestea dincolo de cuvinte, iar pentru ceilalți e ispită mare în continuare, căci nu mai termină de analizat fiecare rând – caută și caută, poate găsesc vreun ac cu care să-și înțepe limba umflată de atâta vorbit.    Dar știi cum e: dacă se vorbește, indiferent de cum alegi să o faci, înseamnă că ești pe calea bună.

Și eu, prin ceea ce fac, disec povestea ta – sunt liniștită că nu o fac doar ca să spun cât de neverosimilă este povestea dintre tine, Mia, și Toni. Sunt avocatul apărării – cine o fi de partea cealaltă nici nu contează.  Sunt pregătită să spun cum am trăit alături de voi fiecare etapă a relației dintre voi.

Mia nu e doar fata bună salvată de băiatul rău, Toni. Cârcotașii spun cum că e atât de expirată atitudinea asta. O fi, nu spun că nu. Gura lumii nu o poate astupa nimeni și nimic, dar ia să fie vorba de cineva drag la ananghie, exact ca Mia, să vezi cum nu ți se mai pare rău băiatul care îi vine în ajutor.

Noapte petrecută împreună imediat după ce l-a văzut în club. Aici nu te mai pun să-ți imaginezi cum tu ai fi cel care ar simți atracție față de cineva pe care abia l-ai cunoscut. Totuși, când ai vrea să se bucure doi oameni – Mia și Toni sunt ca fiecare dintre noi, de ceea ce simt.? Regretă că ai simțit și trăit – e mai bine așa, crede-mă.

A ta, Mia – Când nimic nu e bine

Pentru că, Mia, oricum niciodată nu e bine nimic – nici dacă faci, nici dacă nu faci. Ascultă la mine: dacă aștepți să fie bine, nu mai trăiești niciodată. Dacă așteptai să-l cunoști mai bine pe Toni, mă crezi că e posibil să nu-l mai reîntâlnești? Pentru că Universul l-a trimis când aveai nevoie. Dacă noaptea aceea s-ar fi sfârșit imediat după ce te-a ajutat, ai fi refuzat cadoul tău din partea vieții.

Povestea asta e prea cusută cu ață albă, prea telenovelă, prea s-au îndrăgostit la comandă.  Știi? Așteptăm dragostea cu înflăcărare, iar când nu vine, ne considerăm nedemni de ea. Să apară brusc, fără să o cerem, pare a fi prea frumos ca să fie adevărată. Cum e mai bine ca să crezi în ea? Să fie precum spui și să ajungi să o simți și să o trăiești atât de intens, să fie ireal de frumoasă. Și totuși, să nu ai nici un dubiu că e parte din realitatea ta.

Ai crescut la mănăstire, cum să cazi pradă ispitei din prima. Ei, hai că doar nu a omorât pe nimeni. Mia a crescut și a fost educată în mănăstire, iar asta nu înseamnă că s-a călugărit și-a încălcat regulile și nici vreo interdicție în acest sens. Nimeni nu poate interzice iubirea. Mia nu a promis nimic nașei ei., e liberă să-și trăiască viața, așa cum vrea. Și asta face alături de Toni.

A ta, Mia – E prea de tot

Nu mai vrea să știe despre mama și rudele ei. Cu motiv. A aflat ce era necesar să știe și a decis – decizia a luat-o doar atunci când a înțeles ceea ce i-a determinat pe ei să acționeze în privința ei, așa cum au făcut-o. E vorba de decizii, alegeri, asumare.  Unde au fost toți când avea Mia nevoie? De ce să mai vrea să știe ceva despre mama biologică? Oricum a aflat mult prea târziu adevărul dureros. Dacă ai afla că rudele nu te vor, ce-ai alege să faci?

Fata săracă întâlnește bogătașul. Și de ce e asta de criticat? Nu toți se îndrăgostesc în lumea asta de banii celuilalt. Excepțiile există, chiar dacă sunt puține. Mia s-a descurcat și înainte să-l întâlnească pe el. Așa că nu sfida niciodată puterea și dorința unei femei de a se descurca fără ajutorul cuiva.

Cum de familia lui o iubește de cum le calcă pragul? Uite ca să-ți răspund eu acum. Săracul băiat bogat a avut și înainte relații. Cea dinaintea Miei, cu care plănuia să se căsătorească, l-a cam luat de prost și l-a înșelat. Îl iubea de nu se mai putea. Nu pe el, ci banii lui, pentru banii lui. Apariția Mie a produs o schimbare. Nu e precum cele din trecut, e ceea ce are Toni nevoie, – ca să înțeleagă și el că merită tot ce e mai bun, merită să fie iubit pentru cine este el, nu pentru averea lui.

A ta, Mia – Visezi, îți dorești și speri

Nu mai am vârsta ta, Mia. Am trăit și eu perioada în care am crezut că tot ce zboară se mănâncă, orice zâmbet e o declarație, orice mângâiere e dragoste și orice vorbă mieroasă egalează fapta bună.

Viața este cea pe care nu ai cerut-o, doar ai primit-o, și tu ai dovedit că știi să o trăiești ca oricine. Legătura Miei cu Dumnezeu. Iar se vor da ochii peste cap și vei spune că e prea mult. Sunteți neobosiți când vine vorba de credință. Contestați legătura omului cu Dumnezeu, dar voi tot asta sunteți. Iar când dați de belea – de una din aia din care nu vă mai poate scoate nici naiba, ce faceți? Nu ați recunoaște nici picați cu ceară că vă rugați, feri-v-ar sfinții!

A ta, Mia este oportunitatea de a merge mai departe, chiar și atunci când  îți este greu, când piedicile apar ca ciupercile după ploaie. Ai ales: ești alături de omul care crede în tine, care te ține de mână și te susține în toate – ca să treci prin toate și peste toate, cu fruntea sus.

A ta, Mia este ocazia de a te rupe de tot ce te doare – de oameni reveniți din trecut, care au spus partea lor de adevăr atunci când au avut curajul, nu când ai avut cu adevărat nevoie.

A ta, Mia este semnătura pe care o poate purta scrisoarea pe care ai scris-o, în fața trecutului, fără să ai nevoie de cuvinte – scrise negru pe alb. A ta, Mia, doar a ta este decizia: te oprești sau mergi mai departe în aceeași viață, singura pe care o vei avea. Care, da, a început urât – nu ai ales tu cum să înceapă. Poți alege și decide cum să continue, însă.

Visezi, îți dorești și speri și ai primit mai mult. Știi de ce? Pentru că ai îndrăznit să crezi că viața înseamnă mai mult. Și te-ai convins că e purul adevăr.

A ta, Mia – Asta nu se uita

A ta, Mia, numai a ta e ”vina” creațiilor tale pe pânzele albe ce stau pe șevalet. Ai o planșă nouă și ești obligată moral să o desenezi așa cum simți. Ai creat tablouri pentru alții, ai suferit pentru alții. Acum e momentul să creezi tabloul vieții tale, să trăiești pentru tine, să te rupi de trecut, de suferință și de oamenii care te-au folosit.

Datorită  lor – a mamei și tatălui necunoscut, tu ai ajuns în acest punct al vieții tale. Doar datorită ei l-ai cunoscut pe Toni, deloc întâmplător. Știi de ce? Pentru că Dumnezeu – Cel cu care tu vorbești, Și-a dorit ca tu, după suferință, să cunoști bucuria, să vezi și reversul, să vezi și cealaltă parte a monedei cu care te-a răsplătit viața. Moneta mereu are două fețe, iar a ta, Mia nu poate rămâne doar aceea care te-a inițiat, te-a pregătit pentru ceva mai bun. A venit momentul să primești răsplata, a venit momentul unui nou început.

A ta, Mia, viața ta merită mai mult decât ceea ce a fost. Deși tu i-ai demonstrat mereu că te descurci, că nu renunți, că la 24 de ani știi să alegi pentru tine, să spui ”da” și ”nu” atunci când simți, când trebuie, știi să înfrunți pericolele, piedicile și să nu-ți pierzi speranța sau încrederea.

Credința nu are legătură cu religia, ci cu forța și puterea ta de a nu ceda, de a continua și de a arăta că meriți – și cineva știe asta foarte bine.

Voi reveni mereu la tine.  Mulțumesc mult că mă primești de fiecare dată. Cum nu voi putea niciodată să-i mulțumesc suficient ei, Cătălinei Pană că mi-a spus povestea ta – care să rămână cu mine pentru totdeauna.

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.