Crăciunul lui Poirot poate fi considerat o dorință împlinită. De ceva ani îmi spun că nu voi mai lăsa să treacă sărbătoarea Crăciunului fără să citesc și eu Crăciunul lui Poirot. Aproape că se încheia 2024 atunci când am luat eu cartea din bibliotecă. Trecuse Crăciunul calendaristic, dar eu nu am renunțat la idee. Nu voiam să mai treacă un an până să văd cum e Crăciunul lui Poirot – și cum va fi al meu citind acest roman polițist extrem de apreciat de către cititori.

Încă de la început am simțit asta: Crăciunul lui Poirot e plin de mister, de acțiune și personaje care mai de care mai interesante. Nu e nevoie să citești prea multe pagini ca să realizezi că fiecare are gânduri, dureri și planuri ascunse. Miroase a intenții necurate, a ceartă și gesturi necontrolate încă dinainte ca familia Lee să se reunească sub același acoperiș cu ocazia Crăciunului.

Familia Lee nu e cea mai unită și niciunul dintre fii lui Simeon nu e atât de devotat precum vor să pară. Nici unul nu e ușă de biserică – Simeon oare-și întrece fiii? Dacă Alfred locuiește în aceeași casă și e foarte atent cu tatăl său, David și George au propriile motive și interese să participe la întâlnirea din casa părintească. Ce îi aseamănă pe trei dintre frați? Al patrulea, Harry, pare a fi altfel. Trist, îndurerat și răzvrătit împotriva familiei. Oare de ce nu poate el uita trecutul?

Crăciunul lui Poirot –  Așchia nu sare departe de trunchi?!

Nu ar avea cum, dar fiecare dintre copiii lui Simeon e mai mult decât pare, decât arată celor din jur. Cu toate că Simeon Lee știe prea bine că și-a scos feciorii din zona lor de confort și siguranță, are oare un presentiment că întâlnirea de Crăciun se poate transforma în mai mult? Știe și asta. Chiar asta urmărește și bătrânul, iar planul său îi stârnește amuzamentul.

Bătrânul Lee știe ce are acasă și nu renunță la plăcerea lui: aceea de a pune gaz pe foc de fiecare dată când are ocazia, iar reacțiile fiilor îi stârnește amuzamentul destul de tare. Ce-i mai agită pe frați: prezența surprizelor din casa părintească. Pilar și Stephen sunt plăcuți doar de capul familiei, pe ceilalți îi vezi mustăcind pe oriunde pot.

Simeon Lee – care în opina unora nu mai are chiar atât de mult de trăit deține controlul, testează răbdarea tuturor. Oare nu va fi el cel surprins până la urmă? Nu e exclusă nicio variantă. Cei care cred că sunt pregătiți pentru a sta față în față cu propriul tată? Unii cred asta, alții se dau de ceasul morții. De ce?

Crăciunul lui Poirot  – Neașteptat sau presimțire sumbră?

Când pui gaz pe foc, tot ce urmează te va lua pe nepregătite. Sau chiar te poate scoate din joc. Eu chiar cred că lui Simeon îi plăcea să se joace foarte tare, nu cu jucării, doar cu nervii moștenitorilor săi. Cred că a presimțit că nu va fi martorul unui Crăciun liniștit cu toți ai lui – presimțea ceva? Sigur avea o idee în cap despre cum se vor aprinde spiritele. Dar jocul lui în care credea că știe ce face, că el deține puterea și controlul – asupra fiilor și a averii, i-a făcut un cadou chiar înainte de Crăciun.

Dulăul bătrân mai are încă viață în el. Și, din câte se pare, viața mai are de oferit ceva distracție. Ce distracție…

Neașteptată distracția dorită de Simeon, nedorită și care agită pe oricare dintre cei prezenți în casa familiei. Un glas ca din iad răsună în toată casa, iar continuarea îi înmărmurește pe toți. Ce urmează și cine vine să locuiască în casa unde Crăciunul nu va mai fi al familiei Lee, dar va fi Crăciunul lui Poirot – un personaj interesant, un detectiv înnăscut să descopere și cel mai întortocheat adevăr. Detectivul care pare că nu face nimic și tot află ceea ce nimeni nu poate descâlci.

Crăciunul lui Poirot – Adevărul. O cursă maraton

Toți ai casei devin suspecți și fiecare dintre ei – fie că vorbim de personal, de membrii ai familiei sau invitați au multe în minte, dar și pe suflet atunci când vine vorba de cel care a făcut posibilă prezența lor în această casă. Pentru mine, toți au scheleți în dulap, așa că, oricare e vinovat de cele întâmplate, trebuie pedepsit cumva.

În cazul acestui roman, nu mi-am dorit să devin detectiv, să mă iau la întrecere cu Poirot. Nu că aș avea vreo șansă să descopăr eu, înaintea lui, făptașul. Nu mă compar și nici nu vreau asta – vreau doar să mai citesc romane cu Hercule Poirot, atât. Singura idee la care m-am gândit e răspunsul la această întrebare: ”Cine avea interes mai mare?” Nu-i așa că răspunsul e ”Mai mulți!”. Deci, hai să vedem cum descoase Poirot toată tărășenia asta.

Întrebările lui Poirot sunt clare, nu poți spune că nu înțelegi ce vrea să afle. Interogatoriile – sau discuțiile purtate cu fiecare îl conduc pe drumul spre adevăr. Sunt multe care dau de gândit: ceea ce a povestit inspectorul Sugden, ce văzuse Pilar, ce au aflat toți chiar de la Simeon. Chiar și locul unde s-au găsit ce dispăruse din seif. Vinovatul e în casă și se ascunde foarte bine. Până când?

Va fi descoperit sau se va da de gol? Poirot e discret și pare că-n toată treaba asta cam bate piciorul pe loc, iar vinovatul trebuie găsit!

Crăciunul lui Poirot – Cine se teme mai tare

Vinovatul a stat liniștit, la început, cel puțin. Fiind multe persoane în casă, devenind suspecți de la primul la ultimul, de la cel mai mic la cel mai mare, făptașul e acoperit. S-a lăsat păcălit de ideea că mai e mult până îl descoperă sau poate că nu are cum să-l descopere. Ori poate norocul îi va surâde și va fi altcineva învinuit – există mai mulți candidați la ”funcția” asta.

În toată povestea asta, descoperirea vinovatului e obiectivul principal. Doar că nu e atât de simplu să rămână principalul interesa. Când fiecare știe cum e treaba cu banii – cum sunt banii împărțiți, alte adevăruri stau la rând să fie aflate: măștile pică și Simeon Lee e mai bogat decât crede toată lumea – și nu mă refer doar la bani și diamante.

Totul se descoperă, iar adevărul se leagă și de vinovatul pe care Poirot îl descoperă, nu fără efort, nu stând cu ochii închiși – ajunge să analizeze fotografii, iar totul e clar. După îndrăzneala lui Poirot, tot neadevărul pică precum piesele din jocul de domino.

Cei zece negri mititei mi-a plăcut, dar Crăciunul lui Poirot m-a convins: În toamnă mă întâlnesc iar cu Agatha Christie! Ar fi foarte interesant să văd ecranizarea – cred că nu e doar film, ci serial. Încă n-am căutat suficient.