Chemarea monstrului s-a auzit și la mine și mi-am dorit foarte tare să fiu alături de Canor. La doar treisprezece ani, băiatul are de înfruntat greutăți reale – pentru care pare că nu l-a pregătit nimeni. Nepregătit fiind se descurcă destul de bine: își pregătește mereu mâncarea dimineața, face curat și nu se plânge că îi este greu. Da, merge la școală, de casă se ocupă așa cum poate. Iar mama e mândră de el. Doar mama e alături de Canor. Și mama are propriile lupte de purtat, iar Canor nu e scutit nici el de provocări.

Știe că mamei îi este rău, știe mai multe decât ai crede, iar vizita bunicii îl deranjează mult prea mult. Vine doar ca să arate că mama e bolnavă și că el nu se poate descurca singur, că va veni ziua în care totul se va schimba pentru el. Refuză să se gândească la după. Acel moment nu și-l dorește, nu-l așteaptă. Ce va face Canor? Are anumite așteptări, speră într-o minune? Poate că vrea să se întâmple chiar și mai multe minuni.

Chemarea monstrului poate fi salvarea băiatului. Dar monstrul acesta vine să-i spună vreo trei povești. Canor nu vrea poveștile lui. Ce-ar putea să facă un copil cu poveștile spuse de monstrul acesta – care se vrea fioros și înspăimântător? Se vrea, amenință, dar nu trezește frica în curajosul băiat. Ce anume schimbă situația între cei doi? Canor aștepta al monstru, nu pe acesta care-l amenință cu povești. De ce-i ascultă, totuși, istorisirile?

Chemarea monstrului – Arborele de tisă spune povești

Canor avea nevoie să fie salvat de bunica lui, de planurile ei – prezente și viitoare, dar monstrul avea alte planuri: să-i spună poveștile despre cum să înfrunți dușmanii, cum să-i înlături pentru totdeauna, nu doar să scapi de ei pentru scurtă vreme.

Prima poveste nu-l încântă deloc pe Canor. Un prinț care se îndrăgostește, ce prostie! Cum să se gândească prințul să se căsătorească cu Regina cea aparent tânără – cu bunica lui? Nimic interesant, nici un detaliu nu-i spunea cum să înlăture pe cei care-i stăteau în cale. Poveștile sunt o pierdere de vreme. Sau nu? Stai cp nu e chiar așa, Canor mai avea multe de aflat din această poveste captivantă.

Monstrul are momente când râde de Canor – nu cu răutatea specifică, râde amuzat de ideile băiatului. Poveștile monstrului sunt mai mult decât lecții, iar băiatul nu mai înțelege nimic. Nu e vreo noutate. Bine că află poveștile la timp: nu există întotdeauna personaje pozitive și personaje negative, așa cum oamenii oscilează mereu între bine și rău. Cum poate povestea să-l salveze pe Canor de bunica lui? Bună întrebare.

Chemarea monstrului – Monstrul nu mai vine. I se simte lipsa?

Canor este nevoit să se mute în casa bunicii – un loc deloc prietenos, cu foarte multe lipsuri și limite pentru băiat. Așa cum era de așteptat, nu-i place casa, nu se înțelege cu bunica lui, dar face tot ce poate gândindu-se că lucrurile vor reveni la normal atunci când mama lui se va face bine, că doar pentru asta face noul tratament, nu-i așa?

Ocazia aceasta ar trebui să-l bucure, căci tatăl lui vine din America și se vor revedea. Dar nu, întâlnirea e una extrem de formală, sunt parcă doar cunoștințe și nimic nu pare să-i unească sau să-i apropie. Cu toate astea, ar fi mai încântat să se mute în America, decât să stea în casa bătrânicioasă – unde nu are voie să facă mare lucru. Primește Canor vreo șansă în privința mutării?

Despre monstru nu crede nimic. În afară de faptul că e doar în visul lui. Și despre asta-i spune tatălui. Îi va da crezare fiului său? Nimic nu pare real, dar dacă e doar un vis de ce nu mai apare și-n casa bunicii? Tare ciudată e situația asta cu care se confruntă copilul. Prea multe pentru doar cei treisprezece ani pe care îi are.

Ce-a făcut de a apărut monstrul în casa bunicii? Ceva rău, care-l poate costa mult mai mult decât ce mai are mama lui de valoare. Presimte că bunica-l va pedepsi aspru pentru faptele sale. E timpul pentru a doua poveste.

Chemarea monstrului – Propunere irezistibilă: vrei să te alături?!

A doua poveste a monstrului este, în perspectiva lui Canor, la fel de imposibil de crezut. Pedeapsa nu e aplicată celui vinovat? Ceva din tot ce i se spune nu are logică și te întrebi cine e mai vinovat și merita, de fapt pedeapsa: preotul sau vraciul. Cum se poate să fie atâta nedreptate și ce-ar trebui să învețe băiatul din toată această nebunie? Care e mai puternică dintre bunătate și credință? Una dintre ele face diferența întotdeauna. Ambele pot schimba situația, ce alegere e mai potrivită?

─  Dezastrul îți dă una dintre cele mai satisfăcătoare senzații, auzi el.

Are de dat niște explicații, e drept. Dar faptele lui îi pot îndeplini una dintre dorințe. Va reuși să obțină ceea ce vrea cel mai mult și mai mult? Poate da, poate e chiar și mai puțin posibil acum. Canor s-a așteptat la o reacție: a văzut-o – și simțit-o pe propria piele, dar furia bunicii lui nu s-a îndreptat spre el. Sigur urmează ceva.

Să nu uităm că băiatul nu se confruntă doar cu monstrul. Are diferite situații dificile și la școală. Nu pare să-l placă nimeni, nu vrea să discute cu nimeni, iar colegii și profesorii îl tratează ca și cum nu ar conta, ar fi invizibil. Nu contează deloc pentru nimeni din clasa lui. Și dacă lucrurile ar sta fix invers de cum crede Canor? E pedepsit destul la școala de unii. Și nici acasă nu va scăpa prea ușor. Trebuie să fie curajos. Și nu am niciun dubiu că așa va fi.

Chemarea monstrului – Nu e niciodată prea târziu

Dacă ești încrezător, ești pe jumătate vindecat

Monstrul îi spune lui Canor, chiar la prima lor întâlnire că a  fost chemat, că băiatul l-a chemat. Nu a venit singur și, nu a venit fără un motiv la Canor. Alege copilul să creadă în șansă? Deși se gândește la posibilitatea aceasta, teama că s-ar putea păcăli, că monstrul e doar un vis îl face să-și piardă mica bucurie de a crede că nu e imposibil asta: că monstrul a venit la chemarea lui și să-i facă un bine.

Monstrul s-a ridicat din străfunduri ca mama lui să se facă bine, asta trebuie să fie. Asta înseamnă că va fi bine, iar tatăl lui nu avea dreptate: poveștile aveau (și) final fericit, măcar unele dintre ele. Iar povestea lui era printre acele povești ”norocoase”.

Monstrul acesta, real sau doar un vis, Canor, e un monstru bun. Vom afla răspunsul curând. Dar până atunci, chiar așa, care e adevăratul motiv pentru care Canor a chemat monstrul și a cerul ajutorul lui? De ce s-o fi ridicat monstrul din arborele de tisă la chemarea băiatului? Multe întrebări au nevoie de răspuns. Pentru mama, acesta este răspunsul lui Canor. Monstrul cere și el ceva de la băiat. Adevărul, doar adevărul lui. Care o fi acesta?

 ─ Poveștile sunt importante, zise monstrul. Pot fi mai importante decât orice altceva. Mai ales dacă poartă în ele adevărul.

Chemare monstrului –Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea chiar să primești

Poate garanta cineva că exiști cu adevărat? Nu trebuie să fii neapărat invizibil ca să nu fii văzut de către cei din jurul tău. Vrei să fii văzut? Ai o singură soluție de pus în practică: fă-i să te vadă. Dar pentru asta nu trebuie să faci pe cineva să zboare, să știi.

Cum are de gând monstrul să-l ajute pe Canor? Va găsi o cale, doar că nu e cea mai pașnică dintre ele. Și totul va avea urmări serioase. Cum se simte Canor? La început panicat. Apoi a  înțeles că nu e panică, ci eliberare. Nu voia înțelegerea, nu voia să se țină cont de situația mamei, voia doar ceea ce merita. Îl vedeau toți. Și toți erau atât de departe de Canor. Și-a împlinit dorința: nu mai e invizibil pentru nimeni. Ai grijă ce-ți dorești!

Urmează lucruri mult mai serioase decât orice ar fi făcut Canor. Nu mai poate fi evitat adevărul – iar odată cu acesta, nu mai poate fi evitată furia, durerea și neputința. Din păcate, nimic nu ajută. Și nu va schimba adevărul, nici realitatea. E nevoie de curaj.

Chemarea monstrului – Nu mai contează câți ani ai

O a patra poveste îl poate convinge pe Canor în privința venirii monstrului. A venit să vindece, dar nu pe cine crede Canor că trebuie vindecat. Nu contează că are doar treisprezece ani, furia, durerea, urletul sălășluiește în el. E vulnerabil, deși nu asta și-a dorit – pentru că toți îl privesc de parcă-ar avea cine știe ce boală sau poate-l cred nebun. E doar îndurerat! E nepregătit să accepte adevărul, durerea și ceea ce urmează după.

A fost nevoit să-și înfrunte coșmarul din care se trezea mereu țipând. Și nu avea legătură cu el, ci cu singura ființă care-i înțelegea, care-l accepta și îl iubea. Canor poartă una dintre cele mai grele lupte. Învingător? Nu se poate elibera de coșmar dacă și numai dacă își spune adevărul. Care crezi că este acesta și cât de vinovat este pentru acest adevăr rostit atât de greu?

Canor suferă și suferința la făcut să se izoleze. Acest copil avea nevoie de vindecare – să spună adevărul și astfel să se elibereze de chinul la care s-a supus prin acțiunile sale. Poveștile personale nu se scriu doar în cuvinte, înainte de ele, de cuvinte, sunt faptele fiecăruia. Așa se scriu poveștile și-așa  se spun poveștile: prin acțiuni. NU ce gândești cântărește mult, doar ceea ce faci dictează totul.

Chemarea monstrului  – Poveștile sunt fapte!

Aceasta este cartea scrisă de Patrick Ness,  despre care mi-am amintit întâmplător că o am în bibliotecă. E cartea la care nu am plâns, dar care m-a emoționat, e cartea care-mi repetă adevărul – ce-l simt greu ca piatra, unul nedorit, adevărul care va deveni al tuturor, mai devreme sau mai târziu. Și mai mult decât adevărul tuturor, într-o zi va fi realitatea în care va trebui să continuăm să ne spunem povestea prin fapte. Chemarea monstrului nu e doar despre un singur Canor, fiecare suntem acest băiat, fiecare chemăm în ajutor un monstru – și-apoi ne facem că uităm. Toți avem un adevăr pe care nu-l spunem nici măcar în șoaptă.

Chemarea Monstrului e pentru a fi mai buni, mai liberi, mai puternici. Avem nevoie de asta, de mai multe ori în această viață. Ai curaj și spune: ”Chemarea monstrului nu e despre slăbiciune, ci despre puterea de a înfrunta toate greutățile vieții!”