În această dimineața, te invit să-ți bei cafeaua alături de gândurile mele poznașe. Eu mă așez lângă tine mintenaș, fără cafeaua aromată de care m-am despărțit acum aproape trei ani. Dar îmi iau cana de ceai, care-mi va potoli, pe moment, setea de viață. Pun alături de băutura matinală, ce sper să ne revigoreze, ”crănțănele” savuroase. Hai să ne bucurăm de începutul acestei zile împreună, doar tu și eu. Și zâmbetele noastre colorate.
Dimineața este momentul meu cu mine, este oaza mea de liniște, este poarta pe care-o deschid și las toate grijile să iasă, să se elibereze precum păsările aflate în captivitatea propriei mele minți. Dimineața vine la pachet cu tăcerea, care-mi vorbește doar mie și care-mi pune ordine în gândurile mele haotice – de la atâta alergat prin mintea mea, ce parcă niciodată nu obosește.
Sunt moldoveancă autentică. Și mă mândresc din tot sufletul meu cu asta! M-am născut în Pașcani, Județul Iași, iar orașul natal mă ”cheamă” uneori, dar știu că niciodată nu mă voi putea întoarce pentru a locui acolo.
Sunt foarte matinală, chiar și în weekend.  Mă trezesc fără mari probleme la ora 7:00. Nu este un moft, ci o rutină plăcută, am mai mult timp pentru sufletul meu, timp să-mi organizez cât mai bine activitatea zilnică.
Nu pot să tac atunci când vine vorba despre ele. Mă ”înfrupt” fără frica kilogramelor în plus și gust fără regrete din poveștile ce-mi mângâie inima, și care, uneori, îmi țin de foame, sete și înlocuiesc până și somnul din fiecare noapte. Îmi las întreaga ființă în grija emoțiilor și trăirilor intense, a vindecării fără pastile, doctori sau alți specialiști de seamă, căci am mereu la îndemână o prietenă de nădejde: cartea pe care o citesc. Ea mă poartă prin călătorii nenumărate, mă invită să iau parte la cele mai alambicate situații, mă face bucăți și mă remodelează precum cel mai iscusit meșter. Mă face să plâng și să râd, dar niciodată nu mă părăsește.
Nu profesez în domeniul facultății pe care am absolvit-o acum aproape 8 ani. Bine că am terminat, e bine că am și o diplomă – ce nu este încă ridicată de la Reșița, dar există. Am avut un moment, chiar înainte de a susține Licența în Dreptul familiei, în care nu mai voiam să termin această formă de învățământ. De ce? Scrierea Licenței m-a căpiat, m-a stors de puteri și m-a enervat la culme toată perioada aia în care parcă nimic nu era bine, nu se mai termina, mereu mai era ceva de scos, de adăugat, de rescris. Ufff! Și-am zis că nu mai dau nicio Licență – să se ducă și să mă lase în durerea mea – așa i-am zis…
Până la facultate, nu am participat la orele de educație și sport. Am avut scutire medicală și documentul care a arătat clar tuturor, că nu pot și nu trebuie să particip sau să susțin nicio probă sportivă. Nu de alta, dar mi-aș fi dat sufletul chiar în mijlocul mulțimii. La facultate, însă, lucrurile au stat total diferit. Profesoara nu a dorit să ia în considerare nicio un document medical. Și timp de un an, am fost nevoită să particip și să susțin toate probele la sport. Nu-ți spun decât că.. am avut febră musculară timp de o săptămână, că-mi creștea tensiunea după fiecare ora și că picam lată.
Îmi doresc din tot sufletul meu doi copii. Normal, la timpul potrivit. Simt că voi fi mamă de fetiță creață, dar și de băiețel durduliu. Când or vrea să vină, eu îi aștept, dar îi rog să nu întârzie prea mult.
Mi-e frică de înălțime. Știu că ți se pare o nebunie sau că pare doar un moft de adolescentă, dar nu este. Iar eu sunt conștientă de faptul că nu mi se poate întâmpla nimic, dar dacă nu mă simt în siguranță, nu fac decât să mă panichez, iar dacă nu-mi simt picioarele pe pământ, nu poți discuta cu mine. Știu asta mă pune într-o lumină proastă și o astfel de veste, poate schimba părerea unora, dar nu mă interesează prea mult, căci asta sunt, cu bune și cu rele, cu calități și multe defecte care le acoperă.
Am renunțat la carne de aproape trei ani. Șoc și groază pentru mulți, știu! Unii nu înțeleg cum de pot, alții nu au acceptat decizia mea, cel puțin la început. Acum sunt cu toții în etapa ”acceptăm, dar te tachinăm”, iar eu sunt fericită că au înțeles, în sfârșit. Despre  tachinări. nu-i bai.. îmi place să râd cu ei și să-i văd fericiți mereu.
Scriu scrisori. Când simt că foaia albă mă cheamă să o colorez în cuvinte, când sufletul simte să transmită ce simte și cum simte. Scriu scrisori, pentru că-mi place să-l fac pe celălalt.. să mă simtă, nu doar să mă audă, nu doar să mă audă vorbind vrute și nevrute.
Sunt sensibilă. Uneori prea, aș zice! Dar sensibilitatea asta se transferă în tot ce fac, în tot ce spun, în tot ce fac. Sensibilitatea e parte din mine, mă reprezintă, mă face atentă și-mi transmite și mai multe – decât vorbele sau atitudinea. Partea mai puțin bună a sensibilității mele este… că mă consum prea mult și mă implic în situații care nu mă ajută deloc, situații care ajung să-mi afecteze starea de spirit, dar și starea de sănătate.
Ajut până la limita folosinței. Îmi place să mă simt utilă, să ajut – și o fac fără obligație, fără să vreau nimic la schimb, dar când simt că se întinde coarda, totul se transformă. Când de la un deget, ajungi să-mi iei toată mâna, apoi și pe cealaltă, acesta, din punctul meu de vedere, nu se mai cheamă ajutor, ci că ai ajuns să te folosești de mine. Când insiști, când tot îmi ceri – de parcă totul ți se cuvine, iar eu nu am dreptul să spun nu, simt cum explodez, iar tu ai ajuns să profiți de pe urma mea.
Ziua cea cu mai mult de 24 de ore.  Am atâtea de făcut, de fapt, aș vrea să fac atât de mute într-o singură zi, încât ajung să mă bag la somn la ore din ce în ce mai apropiate de zorii următoarei zile. Știi vorba aia: ”Aseară iar m-am culcat azi…” Așa și cu mine. Mi-aș dori ca fiecare zi să aibă mai multe ore, cam câte ore aș vrea eu, de ce nu se poate?
Ador bujorii. Da, și bujorii tăi rozalii, care-ți înseninează chipul și de face să strălucești. Dar ador și florile de bujor. Cred că mă descriu atât de bine, de perfect. Bujorii emană iubire, sensibilitate, puritate, emoție, culoare, blândețe. Bunătatea are chipul bujorului. Iar într-o zi.. voi avea un Bujorel – uman, pufos și cu ochii mari.
Atât în prima parte. E deja prânz, dar cred că merge foarte bine și acum. Să ai poftă la cafea, și sper că-mi permiți să-ți colorez pauza de prânz, cu zâmbete și un moment de relaxare.