După două zile de ploi  – ca în plină vară, după alte două cu bălți cât Casa Poporului, acum ninge fără încetare, iar eu tare aș vrea să mă bag sub trei pături și să citesc până adorm. Fix asta voi face, după ce-mi voi termina treaba.
Azi va fi un subiect light  și prietenos – opusul vremii de afară, dar numai bun pentru începutul de weekend, pentru o vineri seara petrecută în liniște, cu zâmbetul pe buze. Nu-i chiar așa complicată treaba, căci am avut grijă să mi-o fac ușoară ca un fulg.
Se iau câțiva prieteni dragi, se asezonează cu vreo 12 întrebări ajutătoare și se ornează cu răspunsuri tipic moldovenești. Se dă puțin la cuptorul minții  – pentru coacere ușoară sau rumenire – după gust și preferință. Se servește cald, da-i delicios și rece – în orice zi, la orice ora și la fiecare masă (dacă nu te-ai săturat din prima).
Poftă mare!
Care este cartea preferată? Sau un top 5. Sincer, eu nu m-aș putea decide la una singură. dar poate că sunt persoane care au o singură carte preferată.
E abia prima! Dificil să aleg doar una. Fiecare carte îmi place mult, fiecare mi-e dragă, îmi rămâne în suflet pentru povestea și emoțiile dăruite, pentru lecția predată și pentru prietenii – autori care-mi trec pragul sufletului. Nu pot să aleg doar una și nici măcar cinci, căci simt că le-aș ”trăda” pe celelalte.  Am citit mulți autori români foarte buni. Avem de unde alege povești care să ne emoționeze teribil, să ne transforme și să rămână în suflet pentru totdeauna. Citeam undeva zilele trecute ceva ge genul (scriu din memorie): Cine poate avea o carte preferată nu e cititor înfocat. Cred că e vorba doar de starea cititorului și de alegerile sale – astea două coordonate pot face diferența în materie de lectură. Recomandarea mea și peste zece ani va fi și aceasta: Seria Alina Marinescu, de Monica Ramirez.
2. Ți s-a întâmplat să îți fie antipatic un personaj, dar pe parcurs să ajungi să-l îndrăgești?
Cred că am mai spus undeva cât de tare m-a enervat Jace din cartea O pereche criminală de Davine, M. Vesco și Lexi B. Newman.  Frățioare, dacă s-ar inventa o funcție pe care ar trebui să o ocupe neapărat cineva super-menga enervant, Jace ar fi cel mai potrivit. Și ar lua și coroniță, dar ar fi și decorat pentru distrugerea umanității. Enervanți sunt cam toți care nu recunosc nici în vârful capului că iubesc femeia la care fac ochii de broscoi, pe care o tot urmăresc, dar ce să vezi? Au ajuns în același loc dintr-o pură întâmplare. Oh, Doamne! Personajele masculine se cred bărbați, dar când să recunoască ceva, nici picurați cu ceară nu o fac! Mă rog, noroc de femeie! Numai ele trăansformă orice dur într-un mielușel simpatic.
Te-ai gândit să scrii o carte? Dacă da. ce subiect ar avea?
M-am gândit! Doar m-am gândit că aș putea să scriu o carte. M-am gândit și la ce subiect aș vrea să aibă, dar atât. Nu am început să scriu și nu știu dacă mă voi apuca vreodată, căci nu aș vrea să fie o carte în plus în librării, sute de pagini de maculatură sau alți zeci de copaci distruși pentru o altă carte.
Acum vreo 10 ani voiam să scriu o carte motivațională pentru a fi alături de persoanele cu handicap. Acum  5 ani voiam să scriu o carte de dragoste – încă mai vreau asta, dar acum am doar câteva completări de făcut. Nu știu dacă voi scrie o carte, iar dacă o voi face, habar nu am dacă voi ajunge să o public, dar știu de ce am renunțat până acum la această dorință.
Cine ți-a insuflat dragostea pentru lectură?
Aș fi nedreaptă dacă aș spune că doar o persoană a făcut asta. Înainte să fie vorba de o persoană, a fost vorba de timpul liber și plictiseala din vacanța de vară, petrecută la bunici. Eram prin clasele primare sau poate în primul an de liceu, când, la bunici fiind, mergeam la biblioteca din sat – nu departe de casa lor, și mă întorceam acasă cu sacoșa de cărți.
Apoi am cam uitat de lectură, căci viața de liceană îmi ocupa timpul cu teme și foarte mult de învățat, iar pentru altceva nu prea mai aveam ore libere, picam de oboseală și tare era dificil cu trezitul de dimineață.
Totuși, la o oră de limba română, doamna profesoară a întrebat dacă am citit cărțile doamnei Ileana Vulpescu, iar eu m-am simțit tare prost atunci, căci nici nu auzisem de dumneaei. Care-au fost primele mele cărți în bibliotecă? Nu ghicești! Exact!
Ai un gen literar preferat? Sau un autor?
Mai nou.. e de ajuns să văd o copertă sau titlul unei cărți și deja sunt toată numai entuziasm și o trec pe listă – unde așteaptă cuminte să ajungă la mine. Nu mă uit după gen, nu genul literar este esențial în alegerile mele, ci starea mea, descrierea, coperta și titlul. În biblioteca mea se găsesc genuri diverse – de la motivaționale, până la cârți inspirate din realitate, dar nu aș putea vreodată să citesc doar cărți de dragoste. Simt nevoia – normală și firească, să mai alternez stilurile, genurile sau autorii.
Citesc thrillere, drame, cărți polițiste, iar după o carte dură, aleg fără să stau pe gânduri,  o carte ușurică sau pot să și recitesc ceva de care mi-e tare dor. Depinde foarte mult de momentul în care fac alegerile, de ceea ce simt în acel moment, de ceea ce-mi spune sufletul. De exemplu, ador cărțile care mă fac zob! Daaaa, nu râd de tine! Iubesc acest gen de cărți, căci știu că la finalul fiecăreia voi fi o altă Laura!
Autor preferat este cel care a știut să-mi atingă sufletul, să lase o parte din sufletul lui în sufletul meu, care a simțit să nu mă poate impresiona decât cu emoția transpusă în cuvinte. Nici acum nu aș putea alege doar unul, fără a regreta că nu am zis și de ceilalți autori dragi.
Există vreo carte anume care te-a marcat, te-a făcut să vezi viața altfel?
O astfel de carte este Îngeri rătăciți a lui Marius Albert Neguț! Nu mai spun decât că o recomand din tot sufletul meu, iar dacă te-am făcut curioasă, nu-mi rămâne decât să te invit să citești recenzia scrisă acestei cărți minunate! Am scris acolo despre tot ce-am simțit și cum am simțit eu toată povestea.
Îți place muzica? Dacă da, ce gen asculți?
Cel mai des muzica din capul meu. Creierul meu cântă des o melodie de genul Trenului Accelerat! Când nu-mi cântă creierul, sufletul cântă el un vals – și cum să refuz învitația la dans?!
Când e tăcere în interior, deschid Youtube-ul, căci nici prea multă liniște nu-i bună. Ascult muzica altora atunci când mă năpădesc amintirile – despre vacanțele de vară, despre o gașcă nebună, dar frumoasă. Ascult muzica veche, trupele vechi de prin 90 sau 2000. Apoi am chef de-un Smiley sau de vreo melodie internațioală. S-ar putea să mă vezi căutând și muzică de relaxare sau citit.
Și în materie de muzică depinde foarte mult de starea mea, de cât de obosită sau odihnită sunt. Este posibil să ascult o singură melodie, pe repeat. Când îmi place o melodie, o găsești la mine peste tot: mă trezesc cu ea deja în minte, pe telefon, în winamp. Și se întâmplă să o găsesc și pe vreun post de radio fix când îl deschid.
Cum s-a născut proiectul Bookcaffe?
E o poveste cam lungă, dar pe scurt – ca să nu ne apuce sâmbăta aici..
S-a născut sărăcuțul de el în mai 2013. S-a născut fără voia lui, din nevoia mea de a mă exterioriza, de a scrie despre ceea ce citesc. La început am scris doar despre cărțile pe care le citeam cu sete, apoi am simțit să scriu și despre ceea ce simt eu, fără să fie nevoie de vreo carte. Am fost și eu cândva o carte – una tristă, suferindă, una care abia mai putea să-și deschidă paginile ca să-și poată scrie povestea între pagini.
Am deschis blogul acesta fără să stiu nimic despre blogging – nu că acum aș sti, nu știam nimic despre această platformă și nici despre ce înseamnă cu adevărat o recenzie, cum se scrie una? Așa stângaci am pornit la drum. Și sincer nici nu mă gândeam că voi ajunge în 2018 scriind tot aici. Azi este parte din mine, este proiectul meu de suflet!
E adevărat că am avut momente când l-am abandonat, am renunțat să mai scriu aici, am renunțat să mai cred că voi reveni, dar niciodată nu am șters acest blog, aceste amintiri dragi.
Azi îmi doresc să-l duc mai departe, să-l ajut să crească și să muncesc mai mult  pentru a evolua atât cât vrea el să evolueze, să ajungă în sufletele oamenilor care vor să-l primească. Am început să-i acord mult mai multă atenție ca înainte și chiar îmi place că deja se văd îmbunătățirile.
Am deschis Bookcaffe pentru mine și sufletul meu, acum Bookcaffe înseamnă mult mai mult! Acum Bookcaffe – Cărțile iubesc oamenii. Pe Bookcaffe se scrie exact așa cum se simte, Bookcaffe este din viață, din iubire și din cărți!
De ce simți nevoia să citești?
Inițial… am ales să mă cufund în lectură pentru a ocupa timpul liber și singurătatea – atunci când sora mea a plecat la facultate, apoi am descoperit că lectura nu mai este doar o pasiune care-mi poate asigura sursa de energie și ocupație plăcută – atunci când citeam mult și nu-mi vedeam nicio zi fără o carte deschisă.
Astăzi simt nevoia să citesc și pentru că lectura este un stil de viață pentru mine, dar și pentru că am avut chef să evadez din cotidian, dintr-o realitate care mă obosea și mă rănea tot mai mult. Astăzi știu că pot oricând vedea altfel realitatea mea – prin ochii cărții pe care o citesc.
În 2017 am făcut un update la celebra întrebare ”De ce citesc?”. Citește unul dintre cele mai apeeciate articole de pe blog, un articol pe care îl iubesc și astăzi. Cea mai mare iubire am simțit-o în ziua în care l-am scris – cu dor și poftă!
Ce gen literar nu-ți place?
O să mire puțin răspunsul meu – mai ales pe cei care mă știu de ani buni – ani în care citeam la greu cărți de dezvoltare personală. De ceva timp.. nu știu. dar parcă am obosit să citesc motivaționale și derivate. Nu pentru că nu ar fi bune, nu pentru că nu-și au rostul, ci pentru că toate mi se par la fel, toate au aceeași tehnică..
Deși nu spun un NU categoric, pentru că niciodată nu se știe ce chef nebun și ce obicei literar neobișnuit mă va ”vizita”, cărțile horror – clasicul horror, cel care-ți fură somnul de frică, nu am citit până acum. Dar mai știi cum se schimbă preferințele?
Ce carte te-a dezămăgit cel mai rău?
Întrebarea asta mă cam urmărește de ceva timp. Poate că dezamăgit este totuși un cuvânt prea dur. Sigur nu am rezonat cu cartea Iubesc să fiu femeie, de Hedi Hoka dintr-un anumit punct de vedere. La un moment dat am găsit în carte o frază care, din punctul meu de vedere, avea nevoie să fie altfel exprimată.
Ce te motivează să mergi mai departe?
Nu știu din ce punct de vedere, nu știu dacă întrebarea se referă la motivația legată de blog sau motivația personală. Dar voi spune despre amândouă, căci și așa am scris puțin tare… și mă mai suportați puțin, sper.
Motivația pentru Bookcaffe o primesc zi de zi de la voi. De la prietenii, susținătorii și oamenii care citesc zilnic articole postate aici, mai nou, cu regularitate, de la prieteni – autori care-mi scriu  în privat sau nu. Ce-mi trebuie mai mult? Aaaa, da! Cărți și pasiune pentru ele! De astea am din plin! Mai am nevoie de cuvinte, iar ele nu-mi lipsesc, din fericire! Dar cea mai frumoasă motivație vine din afară, de la cei care aleg să aibă încredere în mine, în stilul meu de a scrie – ”plin de suflet”, în munca mea, în modul cum simt cărțile, viața și tot ce mă înconjoară. Vouă vă mulțumesc! Vouă care sunteți cu mine mereu, dar și vouă care urmează să faceți parte din Proiectul și Comunitatea Bookcaffe!
Motivația personală vine din interior, din iubirea și încrederea că nimic nu e întâmplător! Mă motivează mult și gândul la cei dragi, la iubirea ce mi-o poartă fiecare om ce ajunge să însemne  mult pentru mine ! Mereu mă motivează bucuriile simple. Simt mereu că totul va fi bine.. oricât de greu ar fi!
Au contribuit la acest articol următoarele suflete frumoase:  Adriana Dafinoiu, Cristina Daniela, Mirela Puiu, Elena Olariu și Geo Marcovici. Vă mulțumesc din tot sufletul! Dacă mai vreți o porție, aștept ingredientele în comentarii și promit să vă ofer cea mai delicioasă gustare cu iz de curiozitate.
Mulțumesc pentru răbdare! Eu sunt Laura, el e Bookcaffe și ne citim mâine! Pe cuvânt de geamănă!